Unul dintre negociatorii ucraineni a afirmat că documentul prezentat de Financial Times este “un draft de proiect” al ruşilor.
Mihailo Podoliak a precizat şi că partea ucraineană are “propriile poziţii”.
„Pe scurt, FT a publicat un draft de proiect care reprezintă poziţiile părţii ruse. Nimic mai mult. Partea ucraineană are propriile poziţii. Singurele lucruri pe care noi le putem confirma în această etapă sunt încetarea focului, retragerea trupelor ruse şi garanţiile de securitate din mai multe ţări”, a scris pe Twitter negociatorul Podoliak.
Este vorba despre niște progrese foarte importante făcute de cele două țări în timpul negocierilor pentru pace.
Ceea ce doresc acestea este să încheie este un plan de pace în 15 puncte prin care se garantează retragerea trupelor Kremlinului de pe teritoriul ucrainean și inclusiv încetarea focului.
Informațiile au apărut în ziarul Financial Times care a citat trei surse implicate direct în aceste negocieri.
Luni, delegațiile celor două țări ar fi discutat despre un astfel de acord care stabilește faptul că Ucraina va înceta orice procedură de aderare la NATO, dar și de a găzdui trupe militare străine pe teritoriul său.
În schimb, ceea ce vor primi ucrainenii sunt garanții de securitate de la state importante, cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie sau Turcia.
Totuși, chiar dacă au fost realizate progrese importante, aceste garanții de protecție ale țărilor occidentale, precum și statutul teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia în anul 2014, sunt obstacole care până acum au pus piedici acestor discuții.
În timp ce Moscova vrea ca Ucraina să fie un stat neutru, Kievul vrea propriul model de neutralitate și nu unul preluat din exemple ca Suedia sau Austria – cele dorite de ruși.
Ceea ce mai prevede acest plan de pace în 15 puncte este că Ucraina poate să își mențină forțele armate, dar doar în condițiile în care nu au alianțe militare cu alte țări.
Ucraina ar trebui și să garanteze mai multe drepturi pentru limba rusă în această țară, fiind mulți vorbitori ai acesteia acolo.
De asemenea, Ucraina și Rusia ar urma să trateze separat statutul Crimeei și al celor două regiuni separatiste, Lugansk și Donețk, care au fost recunoscute ca independente pe 24 februarie de către ruși.
Președintele țării afectate de război spunea că este nevoie de noi instituții pentru ca conflictele armate viitoare să fie oprite.
“Invazia rusă pe scară largă din Ucraina a început în 24 februarie. Şi ar fi fost just dacă i s-ar fi pus capăt în numai o zi. În 24 de ore. Pentru ca răul să fie pedepsit fără întârziere.
Dar în lumea noastră nu există astfel de instrumente. Războaiele din trecut i-au încurajat pe predecesorii noştri să creeze instituţii care ar trebui să ne protejeze de război. Dar acestea nu funcţionează. O vedem. Or, aceasta înseamnă că sunt necesare noi instituţii, noi uniuni. Noi asta propunem”, spunea președintele ucrainean.