Satul Alun din Hunedoara deține ceva ce nu mai găsești în altă parte, un drum de marmură de câțiva kilometri. Așezarea a devenit, astfel, o atracție, dar localnicii l-au părăsit de mult în număr, astfel că doar vara mai renaște.
Alun este un sat din județul Hunedoara și ceea ce îl face cu adevărat special, în România și întreaga lume, este drumul de piatră care se află în interiorul așezării. Calea de acces coboară de la intrarea din sat, unde se află cariera de marmură, și se oprește după 5-6 kilometri în valea Peştişelului, spre Govâjdia, de unde pornea calea ferată minieră a Hunedoarei.
„Acest drum a fost construit în anii ´60 – ´70, pentru ca structura lui solidă să permită ca blocurile de marmură, de câte 5 – 10 tone, să poată fi coborâte în siguranţă pe panta dealului”,a declarat Mircea Popa, un localnic din Alun, pentru adevărul.ro.
Nu doar drumul este pavat cu marmură aici, ci și biserica, ridicată în anii ’30 și casele și grajdurile pentru animale. Cariera de marmură de la Alun are, la rândul ei, o poveste impresionantă.
A fost exploatată începând cu secolulul al XIX-lea. Atunci, Ținutul Pădurenilor a intrat în atenția statului austro-ungar, prin prisma zăcămintelor de fier și a suprafețelorr mari de pădure.
De la cariera din Alun, în anii ´80, s-au extras blocuri de marmură ce au fost folosite la construcția Casei Poporului. Aici își au originiea și coloanele de marmură ce împodobeau vila lui Ceaușeascu din Primăverii.
La începutul anilor ´90, soarta întregului sat a început să se schimbe. Cariera de marmură a intrat în conservare, iar oamenii deja începuseră să-și părăsească casele și să se îndrepte spre oraș.
În Alun mai există și o biserică de lemn, veche de trei secole. Se mai găsea în sat o școală cu internat construit pe două etaje, dar clădirea a ajuns acum în paragină. Doar câțiva locuitori au mai rămas.
Nicolae Ceaușescu a inițiat, în anii ´70, planul ambițios de sistematizare a localităţilor României. Acesita viza dublarea numărului de orașe până în 1990 și desființarea definitivă a 3000 de sate- 40 dintre ele erau doar în Hunedoarea.
Chiar dacă satul Alun nu ar fi fost amenințat, cea mai mare parte a populației a migrat spre Hunedoara, aflată la 30 de kilometri. Terenurile au fost colectivizate, ocupate cu livezi și plantații de cereale.
Peste 50 de case sunt pustii la momentul actual. Dar drumul și biserica de marmură au făcut satul să renască. „Iarna, satul rămâne aproape pustiu. Mai stau aici cele două călugăriţe de la biserica de marmură şi poate ciobanii din zonă.
Însă odată cu venirea primăverii, şi mai ales vara, satul se animă. Cei mai mulţi dintre oamenii din Alun locuiesc în Hunedoara, dar se întorc aici pentru a avea grijă de gospodării. Poate nu îi vedem în fiecare zi, dar satul nu e părăsit.
Unii aşa au crezut, iar acest lucru ne-a adus şi unele necazuri. Acum, lumea se întoarce mai des, iar multe curţi şi case sunt bine îngrijite. Dacă drumurile din sat şi drumul de marmură ar fi mai bune, oamenii ar rămâne mai mult timp aici”, a explicat Mircea Popa.