News

Șef de ocol silvic, bătut în propriul birou. Agresorul a făcut prăpăd în instituție

09.03.2021 | 15:23
Sef de ocol silvic batut in propriul birou Agresorul a facut prapad in institutie
ADVERTISEMENT

Un șef de ocol silvic din țară a fost bătut de un individ chiar în propriul birou. Agresorul ar fi pătruns în incinta locației și, fără niciun motiv, l-a lovit pe conducătorul instituției și a provocat mai multe distrugeri.

Scenele de violență au avut loc în sediul unui ocol silvic din județul Suceava. Un individ care nu era angajat Romsilva a intrat în sediul instituției şi l-a luat la bătaie pe şeful ocolului, apoi a distrus mașina de serviciu a acestuia.

ADVERTISEMENT

Nici până la această oră, agresorul care l-a lovit pe șeful ocolului nu a fost prins. Procurorii fac acum cercetări în acest caz ce vizează infracțiuni de ultraj și distrugere.

Un șef de ocol silvic a fost bătut în propriul birou

Incidentul în cauză îl are ca victimă a agresiunii pe Mihai Litu, şeful biroului de protecţie şi paza pădurilor din cadrul Romsilva Suceava. Evenimentul a avut loc în data de 8 martie, în jurul orei 10:00, când un bărbat din localitatea Breaza a intrat în sediul ocolului silvic și a distrus printre altele mobilierul și copiatorul.

ADVERTISEMENT

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a emis un comunicat pe Facebook în care anunță că șeful Ocolului Silvic a fost bătut chiar în sediul instituției, iar mașina acestuia a fost distrusă.

”Persoana agresivă a pătruns în sediul Ocolului Silvic Breaza și, fără niciun motiv, l-a lovit pe șeful ocolului, apoi a provocat mai multe distrugeri în incinta clădirii, inclusiv un fotocopiator și elemente de mobilier”, susțin reprezentanții Romsilva. Aceștia mai spun că și mașina de serviciu a șefului ocolului silvic a fost distrusă, cel mai probabil de aceeași persoană.

ADVERTISEMENT

Aproape 200 de agresiuni în cazul angajaților Romsilva în ultimii ani

Poliția a fost sesizată în acest caz și a fost depusă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar procurorii fac cercetări într-un dosar ce vizează infracțiuni de ultraj și distrugere.

Oficialii Romsilva dezvăluie că în ultimii ani peste 180 de angajați ai Regiei au fost agresați, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în cursul acțiunilor de pază a pădurilor.

ADVERTISEMENT

Detalii despre agresor a oferit, marți, șeful biroului de protecţie şi paza pădurilor din cadrul Romsilva Suceava, Cezar Tulbure.

”Este un domn din localitate, nu are legătură cu agenții economici, nu are legătură cu materialul lemnos. A intrat pur și simplu în ocol și a început să adreseze amenințări și injurii. În momentul de față nu avem relații contractuale, nu avem legături pe linie silvică cu această persoană, nu are păduri”, a spus acesta la Digi24.

ADVERTISEMENT
Tags: