Sport

Lionel Messi şi Neymar, impresari pentru Sergio Ramos! Ce s-a întâmplat înainte ca spaniolul să semneze cu PSG

Sergio Ramos a ajuns la PSG în vara anului trecut, după ce contractul cu Real Madrid a expirat. Fundaşul spaniol a dezvăluit cu cine s-a sfătuit înainte să-şi pună semnătura pe contract.
28.01.2022 | 08:45
Lionel Messi si Neymar impresari pentru Sergio Ramos Ce sa intamplat inainte ca spaniolul sa semneze cu PSG
Sergio Ramos s-a sfătuit şi cu Lionel Messi înainte să semneze cu PSG (sursă foto: hepta.ro)
ADVERTISEMENT

PSG a detonat câteva bombe în perioada de transferuri din vara anului trecut, iar Sergio Ramos a fost unul dintre jucătorii de top care au ajuns pe “Parc des Princes”. Liber de contract, fundaşul de 35 de ani a semnat un contract valabil până în vara lui 2023.

Sergio Ramos, discuţie cu Lionel Messi şi Neymar înainte să semneze cu PSG

Sergio Ramos a oferit un interviu pentru site-ul lui PSG, iar unul dintre subiectele atinse a fost transferul său din vara anului trecut. Fotbalistul spaniol a susţinut că a vorbit cu Lionel Messi, Neymar şi Keylor Navas înainte să accepte oferta.

ADVERTISEMENT

“Am stat de vorba cu anumiţi jucători înainte să semnez contractul. Eram în contact cu Messi, cu Keylor, care îmi este ca un frate. Am vorbit mult. Şi cu Neymar am discutat. M-au primit foarte bine.

Adaptarea a fost mult uşoară. Sunt foarte bucuros că am semnat pe doi ani cu PSG. Este echipa pe care toţi vor s-o bată, mai ales după ce au fost aduşi jucători atât de buni.

ADVERTISEMENT

Formăm o echipă foarte bună, cu un proiect sportiv unic. Orice jucător vrea să vină aici. Am venit cu multă ambiţie şi cu dorinţa de a câştiga.

Am avut nevoie de puţin timp pentru acomodare, dar colegii m-au ajutat. Îmi plac provocările şi noile obiective. Vreau să ajut echipa să câştige Liga Campionilor”, a explicat Sergio Ramos.

ADVERTISEMENT

Sergio Ramos se va duela cu foştii colegi în optimile Ligii Campionilor

După o tragere la sorţi controversată, în urma căreia PSG trebuia s-o întâlnească pe Manchester United, UEFA a decis să fie refăcută tragerea. Astfel, Real Madrid a picat cu formaţia de pe “Parc des Princes” în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Sergio Ramos îi va întâlni pe foştii colegi, alături de care a câştigat de patru ori trofeul Ligii Campionilor. Manşa tur este programată pe 15 februarie, în timp ce returul se va juca pe 9 martie.

ADVERTISEMENT

Pentru meciul tur, PSG ar putea să se bazeze şi pe Neymar. Brazilianul s-a accidentat la finalul lunii noiembrie, în meciul Saint-Etienne – PSG 1-3, şi abia acum a revenit la antrenamente.

Sergio Ramos a avut mari probleme după ce semnat contractul cu PSG şi a ratat primele 14 etape din Ligue 1, după o accidentare. Ibericul a debutat în partida cu Saint-Etienne, de la finalul lunii noiembrie.

Până în prezent, Sergio Ramos a jucat 5 meciuri pentru PSG şi a reuşit să marcheze primul gol. Fundaşul de 35 de ani a înscris în victoria cu Reims, scor 4-0, partidă în care Lionel Messi a bifat primele minute în 2022. Ibericul a reuşit să primească şi prima eliminare în Ligue 1, după două cartonaşe galbene în Lorient – PSG 1-1.

ADVERTISEMENT
Tags: