Sport

Fotbalistul surpriză pe care mizează Sorin Cârțu în România – Islanda: „Aștept niște goluri de la el!”. Exclusiv

Sorin Cârțu, fost component al naționalei României, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre partida de maximă importanță pe care „tricolorii” o vor avea cu reprezentativa Islandei.
09.11.2021 | 11:50
Fotbalistul surpriza pe care mizeaza Sorin Cartu in Romania  Islanda Astept niste goluri de la el Exclusiv
Sorin Cârțu a anunțat fotbalistul pe care mizează în România - Islanda: „Aștept niște goluri de la el!”. Exclusiv
ADVERTISEMENT

România o va întâlni joi pe reprezentativa Islandei, de la ora 21:45, pe stadionul „Steaua”, în etapa a 9-a din preliminariile Campionatului Mondial 2022.

Sorin Cârțu a anunțat fotbalistul pe care mizează în România – Islanda

Sorin Cârțu susține că România este obligată să se impună în meciul cu Islanda, având în vedere că formația nordică nu mai este aceeași care, la EURO 2016, ajungea până în sferturile de finală.

ADVERTISEMENT

Totodată, fostul fotbalist susține că favoritul său în meciul cu Islanda este Andrei Ivan, care trece printr-o formă extraordinară la Universitatea Craiova.

„Trebuie să bați! Există doar o singură variantă. E clar că, la un turneu preliminar, ajungi la o situație din asta în care să joci niște meciuri decisive.

ADVERTISEMENT

N-a spus nimeni că să luăm fața Germaniei, dar despre echipele celelalte, care au fost cu noi în grupă, puteai să consideri că treci peste ele.

Dovadă că și Federația, împreună cu conducerea tehnică, cu jucătorii, și-a pus obiectivul de a se califica la Mondial. Acum, au ajuns la situația asta în care trebuie să ia locul doi ca să joace barajul”, a declarat Sorin Cârțu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu: „Andrei Ivan e un fotbalist într-o formă foarte bună!”

„Ce e aia «sunt timorat», «am ghinion»? Ăsta e un meci la care n-ai voie să ai nimic, decât să fii pe plus. N-ai niciun fel de scuză.

Jucătorii, chiar dacă nu-l vor mai avea pe Rădoi pentru baraj, trebuie să câștige meciul. Ce treabă are că nu-l vor mai avea pe Rădoi? Nu mai e Islanda de la Campionatul European.

ADVERTISEMENT

Ivan e un fotbalist într-o formă foarte bună. Trebuie exploatat la momentul acesta. Da, aștept niște goluri de la el”, a mai spus Sorin Cârțu.

Naționala României, fără susținerea suporterilor la meciul cu Islanda

Deși partida România – Islanda se va juca pe stadionul „Steaua”, unde, de-a lungul timpului, „tricolorii” au obținut victorii răsunătoare, reprezentativa noastră nu va avea parte de susținerea suporterilor.

La finalul lunii trecute, din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus, din țara noastră, Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat un nou set de restricții, iar printre acestea se numără și interzicerea accesului spectatorilor la competițiile sportive, pentru 30 de zile.

  • 2 este locul ocupat de România în grupa J

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,35 este cota pentru „peste 1,5 goluri” la meciul România – Islanda. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT