News

Staţiunea din România care iese din anonimat. Puţini o ştiu, deşi este de o frumuseţe ieşită din comun

O comună din Buzău este pe cale să devină cea mai vizitată zonă de la Curbura Carpaților. Ținutul de legendă de bucură de peisaje deosebit de frumoase
29.10.2023 | 11:17
Statiunea din Romania care iese din anonimat Putini o stiu desi este de o frumusete iesita din comun
Comuna Bisoca, destinație turistică cu peisaje deosebite Sursa foto: Facebook Radu Iftinoiu
ADVERTISEMENT

Comuna Bisoca, căci despre ea este vorba, va deveni foarte ușor accesibilă celor ce doresc să viziteze zona odată cu finalizarea reabilitării drumului către localitatea, aflată la 70 de kilometri de Buzău. Drumul nu a mai fost modernizat de 40 de ani.

Staţiunea din România care iese din anonimat

Comuna Bisoca, situată între Munții Buzăului și Munții Vrancei, la aproape 1.000 de metri altitudine, se bucură de peisaje deosebit de frumoase, sursă de inspirație pentru Nicolae Grigorescu.

ADVERTISEMENT

Aici se află unul dintre cele mai importante centre monahale, Poiana Mărului, unde a slujit cu sute de ani în urmă Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, precum și foarte mulţi păstrători de tradiţii populare străvechi.

“….Plecai călare ca să merg la Bisoca, sat în două chipuri interesant: mai întâi fiindcă de sub dealul pe care el şade, izvorăşte Peceneaga, un pârâu cu nume preţios pentru etnografii tãrii; al doilea, pentru că într-însul trăiesc şi se prăşesc, din neam în neam, cei mai frumoşi bărbaţi din tot plaiul împrejmuitor…”, scria Alexandru Odobescu în ”Pseudo-Kinegetycos”.

ADVERTISEMENT

De aceste meleaguri sunt legate și legende. Una dintre ele susține că pe plaiurile din Bisoca au păscut mioarele ciobanului Bucur, întemeietorul Bucureștiului. Dovadă ar sta, spun localnicii, o stâncă pe care baciul ar fi folosit-o atunci când viețuia pe aceste meleaguri.

Stânca poartă numele de ”Masa lui Bucur” și are aproximativ 150 de tone. Este situată pe un vârf deasupra satului Pleși, la altitudinea de 1.142 de metri.

ADVERTISEMENT

Lacurile din Comuna Bisoca

Pentru iubitorii de natură în Comuna Bisoca se află pădurea ”Lacurile din Bisoca”, o rezervație mixtă, forestieră, geologică şi botanică. Aici pot fi admirate pinul silvestru şi lacurile Lacul Limpede şi Lacul Negru.

Pentru cei care vor să rămână peste noapte, există și cabane situate la câțiva metri de lac. În rezervație se află un amfiteatru natural unde este construită o scenă din lemn şi piatră, folosit pentru diverse activități folclorice locale.

ADVERTISEMENT

Malurile cu sare din satele Pleşi şi Sările formează, de asemenea, un peisaj unic. În multe dintre dealurile din zonă se află zăcăminte de sare, ce ies pe alocuri la suprafaţă.

Zona, care acum este ocolită de turiști din cauza stării foarte proaste a drumului, va primi o nouă șansă peste câteva luni, când vor fi gata lucrările de reabilitare ale drumului județean 204C.

”Lucrări de asfaltare în plină desfășurare pe drumul județean Vintilă Vodă – Sărulești – Bisoca. Am verificat stadiul lucrărilor de modernizare a DJ 204C, unde, după finalizarea consolidărilor, a început turnarea primului strat de asfalt.

Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, ajungând între Sărulești și Bisoca”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, pe pagina sa de Facebook, relatează Adevărul.

ADVERTISEMENT
Scriitoarea JK Rowling, acuzată de „cruzime”, după ce și-a bătut joc de primul...
Scriitoarea JK Rowling, acuzată de „cruzime”, după ce și-a bătut joc de primul manager transsexual din fotbalul britanic
Rușii au schimbat simbolul de pe echipamentele militare trimise în Ucraina. Ce reprezintă...
Rușii au schimbat simbolul de pe echipamentele militare trimise în Ucraina. Ce reprezintă noul semn observat în apropiere de Harkov
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent...
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată casa Laurei Cosoi din București: a amenajat dormitorul copiilor într-un mod...
Cum arată casa Laurei Cosoi din București: a amenajat dormitorul copiilor într-un mod inedit! Actrița și familia ei și-au cumpărat o locuință de poveste și în Maramureș
10 ANI FĂRĂ PERMIS! E lege. Cine RISCĂ sancțiunea
10 ANI FĂRĂ PERMIS! E lege. Cine RISCĂ sancțiunea
Cum ar fi reușit vrăjitoarea Sidonia să-și scoată fiii din pușcărie. Detalii uluitoare
Cum ar fi reușit vrăjitoarea Sidonia să-și scoată fiii din pușcărie. Detalii uluitoare
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane...
Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane de lei de la primăriile conduse de Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Robert Negoiță. Cine le controlează
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a...
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș, chiar în fața angajaților