Sport

STEAUA. Cei doi ziarişti care s-au propus la Gigi în locul lui Rădoi!

STEAUA. Mirel Rădoi a anunţat în cursul dimineţii de vineri că nu va mai continua la Steaua, dar Gigi Becali a reuşit să îl convingă pe finul său să revină asupra deciziei după două ore...
22.08.2015 | 00:04
STEAUA Cei doi ziaristi care sau propus la Gigi in locul lui Radoi

STEAUA. Mirel Rădoi a anunţat în cursul dimineţii de vineri că nu va mai continua la Steaua, dar Gigi Becali a reuşit să îl convingă pe finul său să revină asupra deciziei după două ore de negocieri. Chiar şi aşa, patronul campioanei are pregătită o listă de posibili înlocuitori.

Ilie sau Pandi

STEAUA. Chiar Gigi Becali a lăsat de înţeles că Mirel Rădoi ar putea oricînd să plece dacă nu va reuşi să redreseze echipa. “Două dintre variantele pe care poate miza Gigi Becali au apărut chiar înainte ca Rădoi să-şi anunţe demisia. În ultima perioadă, simţind că funcţia de antrenor al Stelei s-ar putea elibera, apropiaţi ai lui Ilie Dumitrescu şi Basarab Panduru l-au sunat pe patronul Stelei. Şi Ilie, şi Pandi şi-ar fi anunţat disponibilitatea de a-şi încerca şansa, în ciuda situaţiei grele prin care trece echipa, dezvăluie sursele FANATIK.RO.

EXCLUSIV. Miliardarul misterios care ar putea lua Steaua! Prima imagine de la întîlnirea lui cu Becali!

STEAUA. Sînt informaţii că şi Basarab Panduru, şi Ilie Dumitrescu au avut, personal, mai multe discuţii cu apropiaţi ai lui Gigi Becali în care au criticat carenţele tactice din jocul Stelei. În acest mod, cei doi experţi TV – ziarişti de fapt în ultimii ani -, au sperat că patronul Stelei le va auzi opinia şi îi va lua în calcul pentru a-l înlocui pe Rădoi. Cei doi, mai ales Panduru, au şi criticat jocul Stelei în termeni foarte duri la fiecare intervenţie pe care au avut-o în emisiunile lor TV.

Gîlcă, principalul favorit?!

STEAUA. În afara acestor două variante, Gigi Becali are un alt nume în cap dacă Mirel Rădoi s-ar mai juca de-a deimisia. L-ar vrea înapoi pe Gîlcă. Mai mulţi factori l-ar recomanda pe omul care a adus trei trofee anul trecut pentru Steaua. Este liber de contract şi acceptă un salariu mic, conform condiţiilor pe care Gigi vrea să le impună. În plus, cunoaşte foarte bine lotul de jucători şi a acceptat să lucreze cu ce i-a fost pus la dispoziţie, fără să ceară prea multe transferuri.

Gigi, ATAC IRONIC la un jucător: ”Cine te crezi, Suleyman Magnificul?”

STEAUA. În plus, Gigi Becali este convins şi de faptul că toate ghinioanele pe care Steaua le-a avut în această vară vin şi ca urmare a deciziei sale de a nu-i prelungi contractul lui Costel Gîlcă, deşi acesta luase toate trofeele pe plan intern. În plus, Becali consideră că a lucrat bine cu Gîlcă, mai ales că acesta a acceptat de multe ori intervenţiile patronului. Rămîne de văzut dacă şi Gîlcă va mai accepta să lucreze cu Becali, mai ales că şi-a exprimat mai multe nemulţumiri la despărţire. “Eu nu consider că omul m-a criticat. A spus adevărul, exact ce s-a întîmplat. Gîlcă este un om foarte bun, nu am cum să mă supăr pe el”, i-a luat Becali apărarea antrenorului în faţa apropiaţilor săi.

Stoichiţă ezită, Ţiţi abia aşteaptă

STEAUA. Mihai Stoichiţă şi Ţiţi Dumitriu sînt alte nume care au venit mereu în ajutorul lui Gigi Becali atunci cînd a acesta a avut nevoie. Doar că primul pare nehotărît de această dată dacă ar fi oportună o revenire la Steaua. “Uitaţi de numele meu pe lista posibililor înlocuitori. Nu cred că se pune problema revenirii mele la Steaua în acest moment”, a declarat Mihai Stoichiţă.

Mirel Rădoi RĂMÎNE! Cele trei condiţii ce i-au fost acceptate

Mult mai entuziast este Dumitru Dumitriu. Ajuns la 69 de ani, primul antrenor care a dus-o pe Steaua în Liga Campionilor este dispus să preia banca tehnică. El a revenit la echipă chiar în această vară, ca director al centrului de copii şi juniori, în locul lui Massimo Pedrazzini.