Life

Ștefania Stănilă a dezvăluit ce îi spunea Andreea Moromete, în secret, pe traseu: „Nu m-am așteptat”

Ștefania Stănilă a făcut câteva dezvăluiri despre Andreea Moromete de la Survivor. În ce relație sunt cele două după ce s-au certat?
13.06.2023 | 13:20
Stefania Stanila a dezvaluit ce ii spunea Andreea Moromete in secret pe traseu Nu mam asteptat
Ștefania Stănilă, dezvăluiri despre Andreea Moromete și Survivor. Foto: Instagram. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Ștefania Stănilă a vorbit despre Andreea Moromete de la Survivor, planurile pe care le are cu iubitul ei, dar și ce i-a fost cel mai greu să facă după ce s-a întors din Republica Dominicană.

Ștefania Stănilă, despre Andreea Moromete de la Survivor și viața după emisiune

Fosta gimnastă a povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, că are un mare vis după ce s-a făcut remarcată în show-ul de la PRO TV.

ADVERTISEMENT

Vedeta dorește să își deschidă propriul club de gimnastică. De asemenea, Ștefania ne-a zis că vrea să devină mamă și i-ar plăcea să aibă chiar mai mulți copii, însă în viitor, acum fiind ocupată cu adaptarea la viața normală.

Salut, Ștefi! Cum e viața după Survivor? Ai reușit să te adaptezi la viața normală?

–  Sincer, încă nu mi-am revenit și nu m-am adaptat. Încă sunt în perioada de adaptare. E greu să mă acomodez cu vechea mea viață, cu viața mea normală. Vreau să o iau treptat și să las lucrurile să se întâmple. Nu știu, e foarte ciudat, parcă e mai greu să mă acomodez la viața mea normală decât când am fost la Survivor.

ADVERTISEMENT

Cu ce a fost cel mai greu să te reobișnuiești? Ce te-a lovit prima dată când ai revenit în țară?

–  După ce am venit totul a fost mai greu, de la telefon… Mă simțeam mult mai lentă față de restul lumii. Simțeam că sunt înceată, că era prea multă agitație în jurul meu. E greu, dar vreau să o iau treptat.

ADVERTISEMENT

A vrut să renunțe la concurs din cauza Andreei Moromete

Ți-a făcut iubitul vreo surpriză după ce te-ai întors sau familia?

–  Cea mai frumoasă surpriză a fost la aeroport, unde m-au așteptat foarte mulți oameni care m-au susținut: mama mea, iubitul meu, oamenii de la mine din Aninoasa. Asta a fost cea mai frumoasă surpriză.

A fost mai greu la Survivor decât la campionatele de gimnastică?

–  Făcând o comparație între gimnastică și Survivor, cred că ambele au fost la fel de grele. La Survivor, însă, a fost totul mult mai intens. Ambele experiențe au fost grele, dar în același timp frumoase.

ADVERTISEMENT

Ai avut momente în care ai vrut să renunți?

–  Sincer, a fost un moment în care am vrut să renunț, după cearta cu Andreea Moromete, pentru că m-a afectat foarte tare. Am zis, asta e, mă duc acasă. A fost primul moment și singurul, de altfel, când am vrut să renunț, dar mi-am dat seama că pentru mine chestia aia chiar e o lecție și o să mă ajute pe viitor.

Ștefania Stănilă dezvăluie ce i-a zis Andreea Moromete pe traseele de la Survivor, când nu le filma nimeni: „Pentru mine a fost un șoc”

De ce a spus Andreea Moromete despre tine și Carmen Grebenișan că erați false? Era pură antipatie?

–  Sincer, cred că a fost doar antipatia față de noi. Cred că a fost și influențată de prietenele ei. Eu acum nu am o părere rea despre Andreea. Noi am discutat și după, dar nu știu ce a fost… Și pentru mine a fost un șoc, chiar nici nu îmi găsesc cuvintele să zic, pentru că eu mi-am dorit foarte tare să o cunosc. Chiar de multe ori când mergeam pe traseu îmi zicea: `Știi, abia aștept să te cunosc, ești o super-fată`… Și aceeași părere o aveam și eu. Apoi să îmi zică: `Ești falsă, ești încrezută`… A fost un șoc.

Dar cu ea ai nu reușit să vorbești de când v-ați certat, acolo, pe insulă, poate când nu vă filmau cameramanii neapărat?

–  Eu cu ea nu prea aveam discuții. N-am avut conversații nici în camp, absolut deloc. Am avut o singură discuție și aia despre căței. Noi n-am interacționat. Ea știe mai bine ce a simțit, ce a crezut despre mine.

„M-aș vedea mamă cu trei copii”

Dorințe pe plan personal ai? Te vezi mamă, te vezi la altar?

–  Momentan, vreau să iau totul treptat. Încă mă adaptez la viața mea normală. Normal că m-aș vedea mamă, mamă cu trei copii. Eu chiar am o relație foarte bună cu copiii, de asta și antrenez copii. Da, în viitor îmi doresc copii, dar acum nu cred că e momentul.

Dar pe plan profesional, ai vreun vis?

–  În principiu, aș vrea să îmi deschid clubul meu de gimnastică. Momentan, proiectul nu e conturat, dar vreau să fie totul bine pus la punct. Acum mă axez pe evenimente, să particip cât de mult pot și apoi să mă axez pe plan profesional.

ștefania stănilă
Ștefania Stănilă, împreună cu iubitul ei, Lucas. Foto: Instagram

Ștefania Stănilă a slăbit 7 kilograme la Survivor, dar tot în concurs le-a pus la loc: „Era haos”

Ce relație ai  cu mâncarea după ce ai îndurat foamea în Dominicană?

–  Mănânc foarte haotic după ce am ieșit din Survivor, am dat în toate la început.

Cât ai slăbit acolo?

–  În prima jumătate a concursului, am reușit să slăbesc. După aceea, am început să mă îngraș. După părerea mea, că îmi cunosc foarte bine organismul, cred că am slăbit undeva la 6-7 kilograme, după care m-am îngrășat la loc, chiar un pic peste.

Încerc să mănânc cât pot de sănătos, căci a venit vara și vreau să mă mențin ok. Dar nu să mă abțin chiar de la orice, căci la Survivor chiar am suferit din cauza mâncării. Noi chiar am făcut foamea, mâncam 7-8 nuci de cocos pe zi. Acuma, e confortul ăsta psihic că pot să mănânc ce vreau, dar când eram acolo era haos.

În final, vreau să îmi zici dacă există ceva ce îți reproșezi, ceva ce ai schimba la tine văzând tot parcursul tău în emisiune!

–  Simt că am câteva lucruri de îmbunătățit. Uite, faptul că de multe ori când pierdeam, mă frustram și mă enervam. Nu e neapărat un reproș, dar cred că aș vrea să schimb asta la mine, să nu mă mai enervez, să mă supăr atât de tare când pierd. În general, astea sunt reacțiile mele, dar mi-am dat seama că am nevoie de două, trei minute să fiu eu cu mine și îmi revin.

 

ADVERTISEMENT