Tigrilor nu le-a venit să creadă atunci când și-au dat seama că nu vor înota cu delfinii într-o piscină, ci chiar în mijlocul mării.
TJ Miles a recunoscut că a mai văzut asta doar în filme și că este mândru că a reușit să câștige o asemenea recompensă la Survivor România.
După ce au câștigat jocul pentru recompensă, Tigrii au călătorit în Punta Cana, într-o locație de vis. Concurenții au luat masa la un hotel de 5 stele.
După multe luni în care le-a lipsit hrana, concurenții Survivor România au avut parte de o masă copioasă, burgeri, pizza, cartofi prăjiți și orice altceva și-ar fi putut dori, au avut totul la dispoziție.
Discuțiile din tabăra Vulturilor au continuat și după joc. Alex Delea simte că nu este înțeles și ascultat de colegii săi. Pe de altă parte, Marian Drăgulescu susține că el încearcă să se impună în fața celorlalți.
„Mă neliniștește atât de tare că nu sunt înțeles”, a spus Alex Delea.
„Este foarte greu să-l suporți. Devine foarte agitat și agresiv cu explicațiile”, a fost părerea Elenei Chiriac.
După ce a pierdut în fața Ștefaniei Stan, Elena Chiriac s-a enervat și au apărut tensiunile în echipa Vulturilor. Marian Drăgulescu a încercat să-i explice colegei sale cum s-au văzut lucrurile de pe margine, însă atmosfera s-a încins. Sportiva a înjurat, în timp ce coechipierii săi au vrut să calmeze spiritele.
„Noi nu am știut că tu n-ai văzut că aia n-a intrat în coș. Tu nu vrei să înțelegi. Și al doilea lucru, ți-a zis și Blaze, ți-am zis și eu, nu mai aveai nicio șansă”, i-a explicat Marian Drăgulescu.
Totodată, Alex Delea le-a reproșat colegilor săi că nu s-au mișcat mai repede. În replică, Marian Drăgulescu i-a spus că de multe ori face afirmații înainte de a intra pe traseu și a ști cum stă situația.
Fiecare echipă și-a făcut strategii. Ștefania Stan a intrat din nou pe traseu împotriva Elenei Chiriac. Tigrii s-au aflat pentru a treia oară în fața punctului decisiv.
Ștefania a marcat, iar Tigrii au câștigat jocul pentru recompensă. Colegii săi s-au bucurat de pe margine.
Blaze și Alexandru Nedelcu au intrat din nou unul împotriva celuilalt pe traseu. Concurenții s-au luptat din greu pentru a-și duce echipa spre victorie.
Vulturii, însă, s-au apropiat la un punct de Tigrii. Scorul este acum de 9 la 8.
TJ Miles a marcat al patrulea punct din ediția de astăzi, iar pe Tigrii îi mai desparte doar un punct de recompensă.
Colegii l-au încurajat și sunt mândri de performanța lui.
Elena a reușit în fața Ștefaniei Stan și își aduce echipa mai aproape de egalitate. Scorul este acum 8-6 pentru Tigrii.
Marian Drăgulescu își dorește ca echipa lui să câștige pentru a-l face mândru pe Doru Răduță, eliminat săptămâna trecută.
A patra oară a fost cu noroc pentru Blaze. Concurentul a schimbat tehnica și a reușit să marcheze primul său punct din această ediție.
„Mamă, deci ai dat perfect”, a remarcat Elena Chiriac.
Vulturii respiră ușurați pentru un moment, Elena Chiriac a intrat din nou pe traseu împotriva Oanei și a marcat primul său punct.
„De data asta am fost mai calmă”, a declarat concurenta.
Blaze nu a reușit nici la a treia intrare pe traseu să marcheze un punct. TJ Miles își duce echipa mai aproape de victorie. Tensiunile cresc în tribul Vulturilor. Marian Drăgulescu a declarat chiar că Alex Delea îi face să-și piardă încrederea.
„Scorul urcă la 8 la 2 pentru Tigrii”, a precizat Daniel Pavel, moderatorul competiției.
Alex Delea și Nede sunt nevoiți să se confrunte, în ciuda prieteniei strânse pe care au legat-o pe parcursul celor patru luni de competiție.
Au intrat împreună pe traseu, însă Delea a reușit să aducă un al doilea punct pentru echipa. Scorul este acum 7-2.
Ștefania a intrat pentru prima dată pe traseu în ediția de astăzi. Concurenta s-a duelat cu Elena Chiriac. Echipa albastră a înscris încă o dată.
„Scorul ajunge la 7 la 1 pentru Tigrii”, a spus Daniel Pavel.
Marian Drăgulescu, de la Vulturi, a intrat pe traseu împotriva lui Alex Nedelcu, din echipa Tigrilor. Faptul că echipa albastră conduce, îi îngrijorează pe cei din tabăra adversă.
Gimnastul a adus primul punct pentru echipa lui, însă Alex Delea este de părere că acest lucru s-a datorat greșelilor rivalului lor.
Oana și Elena Chiriac au fost primele fete care au intrat pe traseu în echipa de astăzi. Chiar dacă Elena părea să câștige, colega ei i-a luat-o înainte.
Concurenta s-a supărat pentru că echipa sa i-a atras atenția pentru greșelile pe care le-a făcut.
Duelul de debut a fost jucat de Ionuț Popa și Alex Delea. Cursa a fost una strânsă, însă Ionuț Popa a fost mai rapid.
„Ionuț Popa a introdus a doua bilă de care avea nevoie să deschidă scorul”, a spus prezentatorul emisiunii.
Recompensa de astăzi este una inedită, tribul câștigător va călători în Punta Cana, unde concurenții vor înota cu delfinii și vor avea parte și de o masă copioasă.
„Vedeți că nu am nicio cupolă. Asta înseamnă că, astăzi, câștigătorii primesc ceva inedit. Tribul câștigător iese din mediul de confort și se deplasează….Tribul învingător câștigă înot cu delfinii la Punta Cana”, a spus Daniel Pavel.
TJ Miles a fost din nou luat în vizor de colegii lui. Ionuț Popa consideră că s-a înșelat în privința influencerului și că a început să-și arate adevărata față.
„S-a dovedit că nu era ceea ce arăta el. Din ce am înțeles, nici la Faimoși nu avea o relație foarte bună cu restul. Este foarte individualist. Este foarte greu să fii fake aici”, a spus Ionuț Popa.
„Mie îmi pare foarte rău pentru că nu ați ajuns să-l cunoașteți pe CRBL și l-ați văzut cum l-a descris TJ. N-a durat mult, cam o lună, ca Tigrii, foști războinici, să-ți dea seama cine este TJ. Nu știu pe cine să felicit, pe TJ că a putut să joace teatru atâta timp?”, a spus Elena Chiriac.
Ștefania Stan consideră că TJ nu acționează spre binele echipei, nu dă tot ce are mai bun pe trasee și stă mai mult singur.
În ediția de duminică, 15 mai 2022, a show-ului Survivor România. Tigrii și Vulturii se luptă pentru o nouă recompensă. Totodată, în această seară, ambele echipe vor face primele comentarii cu privire la eliminarea lui Doru Răduță.
Au trecut patru luni de la începutul competiției și doar nouă concurenți au demonstrat că sunt suficienți de puternici pentru a rămâne în concurs. Pe 31 mai va fi anunțat numele câștigătorului și numai trei ediții au mai rămas până la confruntările finale.
Prin urmare, Tigrii și Vulturii duc în continuare unele dintre cele mai grele lupte din viața lor, fiind puși în fața unor provocări de neimaginat.
Duminică, 15 mai 2022, echipa albastră și echipa roșie revin pe traseu pentru primul joc al săptămânii, cel al recompensei, și sunt gata să dea tot ce au mai bun.
În ultimele zile, victoriile au fost împărțite în mod egal între cele două triburi. În timp ce Tigrii și-au menținut echipa întreagă, Vulturii au câștigat comunicarea cu cei de acasă, dar au și pierdut un coleg.
Tigrii și Vulturii vor face primele comentarii după eliminarea lui Doru Răduță. Concurentul a rezistat trei luni în jungla dominicană, însă Elena Chiriac va mărturisi că la începutul competiției nu i-a oferit prea multe credite.
Totodată, Alex Delea va declara că Doru a fost eliminat în cel mai bun moment al lui. Chiar și adversarii vor aprecia evoluția fostului concurent, scrie survivor.protv.ro.
Chiar dacă au rămas cu un om în minus după săptămâna trecută, Vulturii sunt hotărâți să câștige recompensa. Delea consideră jocul unul crucial și recunoaște că îi este foarte foame.
De altfel, Ștefania Ștefan își dorește ca Tigrii trebuie să iasă victorioși și să înceapă în forță. Rămâne de văzut ce echipă își va adjudeca victoria în această ediție.