Tănase Dima îl judecă pe Chipciu. Ce a greşit, unde ar fi trebuit să joace

Daniel Vlad    Silviu Ghering   
în Stiri sportive
23/12/2017, 14:00
Tănase Dima îl judecă pe Chipciu. Ce a greşit, unde ar fi trebuit să joace

Profesorul Tănase Dima are 82 de ani şi conduce Şcoala de Fotbal Sporting Piteşti, patronată de Nicolae Badea. FANATIK.RO a fost să vadă la faţa locului „fabrica de fotbalişti” din oraşul inegalabilului Gicu Dobrin.  Citiţi aici un amplu reportaj despre ce înseamnă Sporting Piteşti, cum se desfăşoară o zi din viaţa unui fotbalist acolo, cum se face selecţia şi ce oferă şcoala de fotbal de unde au plecat în fotbalul mare Răzvan Raţ, Vasile Maftei, Laszlo Sepsi, Marius Bilaşco, Alex Chipciu sau Andrei Ivan. Printre alţii. Mulţi alţii.

După ce a fost ghid reporterilor FANATIK pe terenurile Şcolii de Fotbal Sporting Piteşti, la căminul unde sunt găzduiţi şi unde mănâncă, totul gratuit, copiii selecţionaţi care visează cu ochii larg deschişi pe minge să devină mari fotbalişti, profesorul Tănase Dima a avut timp şi de un interviu în exclusivitate, în care şi-a spus părerea despre nereuşita lui Alex Chipciu la Anderlecht şi unde i s-ar potrivi mai bine să joace, ce crede de speranţele Dennis Man, Olimpiu Moruţan sau Steliano Filip şi a făcut o comparaţie între Gicu Dobrin şi Gică Hagi, ambii „monştri sacri” ai fotbalului nostru trecând, fiecare la vremea lui, prin mâna antrenorului Tănase Dima.

Tănase Dima spune unde trebuie să joace Chipciu după ratarea din Belgia

Domnule profesor Tănase Dima, la ce vârstă se aduce un copil la fotbal?

– De câţiva ani în România există tendinţa de a duce copii la şase ani. Este un trasnfer de la gimnastică, de la nataţie, de începere timpurie a pregătirii sportive. Acuma nu ştiu dacă şase ani e vârsta ce mai indicată pentru fotbal. De regulă noi sondăm terenul la vârsta de opt ani, îi urmărim apoi şi la vârsta de zece ani deja îi integrăm într-un sistem organizat de pregătire să zic fotbalistică, pentru că e prea timpurie o pregătire specializată, este vorba de o pregătire de ansamblu, de joacă pentru copil, acesta este cuvântul cel mai potrivit. Copilul la vârsta aceea trebuie să se joace, să socializeze cu cei din jur, să înveţe să comunice, să înveţe să alerge…

Mi-aţi ridicat mingea pe voleu… Foarte mulţi spun astăzi că jucătorii noştri din Liga 1 nu ştiu să alerge…

– Sigur, se observă la unii jucători o alergare inestetică, chiar caraghioasă pe alocuri, pentru că n-au parcurs anii de ducaţie fizică în şcoală, n-au parcurs nişte trepte şi n-au fost supuşi unui proces de învăţare corectă de a alerga, de a sări, de a arunca şi aşa mai departe. La unii chiar se observă lipsa de joacă din copilărie, din cartier, din faţa blocului, deci lipsa de mişcare şi asta duce la nişte carenţe în privinţa prezentării estetice.Pentru că un fotblist trebuie să arate bine când e pe teren, spectatorul zice „Uite, mă, la ăla ce bine arată, uite ce bine aleargă, uite cum e făcut!”.

Este atât de important pentru un fotbalist să ştie să alerge?

– Da, pentru că o alergare corectă înseamnă un efort minim din toate punctele de vedere, înseamnă o dezvoltare corectă a tuturor funcţiilor locomotorii, ceea ce este foarte important pentru orice sportiv.

Foarte mulţi antrenori de la echipele de seniori se plâng de faptul că juniorii ajunşi la prima echipă au mari carenţe pornind de la lovirea corectă a balonului…

– În fotbalul românesc de mulţi ani unii antrenori motivează lipsa de promovare prin aceste carenţe tehnico-tactice ale juniorilor. Acuma depinde de la ce şcoli provin aceşti jucători, depinde de ce antrenori au avut, ce concept a existat în privinţa pregătirii lor fotbalistice. La noi la şcoală lucrurile sunt simple. Am pus bazele unei piramide şi avem peste o sută de copii supuşi unui proces de pregătire complex. Am început cu copii de zece ani, asta însemnând juniori E, cum se numesc în întreaga ţară, după aia vin juniori D, juniori C, trapta următoare B1, apoi A1 şi liga a patra. Avem un concept unic de pregătire, pe baza unei experienţe acumulate de-a lungul multor ani. Noi punem accent pe o pregătire complexă a copiilor, ţinând sama de factorii antrenamentului sportiv, ţinând seama de dezvoltarea morfo-funcţională a celui supus procesului de instruire sportivă. Şi mergând pe această creştere treptată a efortului ajungem ca pregătirea lor să fie complexă şi aptă pentru un joc de fotbal competiţional, asta însemnând ca el să facă faţă jocului, structurilor jocului prin toate calităţile fizice, tehnico-tactice, morale şi aşa mai departe. Vorbim deci de o pregătire complexă, bine pusă la punct, în aşa fel încât el, juniorul, la 16-17 ani să devină competitiv.

Domnule profesor, au fostt copii care au venit aici şi s-au retras singuri, adică şi-au dat seama că nu pot face faţă rigorilor profesioniste?

– Răspunsul este simplu: copii care intră în circuitul şcolii sunt selctaţi… şi aici trebuie să spun că selecţia noastră era mai riguroasă în trecut, când aria de selecţie era mult mai mare. Acum le oferim un stadiu de supraveghere, de observaţie, de aceea îi şi chemăm până ne convingem că pot face faţă cerinţelor noastre. N-am avut astfel de cazuri. Am avut cazuri de abandon, de exemplu Cheţan Lucian, l-am avut la Sportul Studenţesc, bandă stângă, un copil extraordinar, problemele de la Sportul s-au acutizat, a ajuns unde-a ajuns şi atunci copilul s-a retras în Ardeal, a jucat liga a doua, liga a treia şi s-a pierdut. Deci, astfel de cazuri avem. De exemplu Raţă Cătălin, un fotbalist extraordinar, a debutat la Dinamo, fundaş stânga, superb jucător, s-a dus la Alba Iulia, Dinamo l-a dat la Alba Iulia, acolo, vedetă mare de tot, s-a căsătorit, şi-a deschis o afacere şi a abndonat fotbalul. Astfel de situaţii există. Sau alt caz de copii, care, la sugestia noastră, văzând că perspectiva, aşa cum îşi doreau ei, nu se confirmă, au devenit arbitri. Şi mai sunt situaţii paradoxale când unii au abandonat fotbalul pentru facultate.  

Ce campionat i se potrivea lui Alex Chipciu

Alex Chipciu s-a format la Sporting Piteşti, a trecut prin mâna dumneavoastră… Vă mai caută? Vă mai ajută cu o minge, cu ceva?

– Nu… Poate este vina noastră că nu am solicitat niciodată niciun fel de… nu ajutor… de donaţie, să zicem, pentru şcoală, la alţii se obişnuieşte, nu numai în România, ci şi în alte ţări. Noi, de regulă, comunicăm în permanenţă cu ei şi întâlnirile noastre sunt de referinţă. Domnul Nicolae Badea mi-a dat o mână de ajutor… mare, o mână de ajutor mare, m-a trimis să văd Campionatul European din Franţa şi, bine-nţeles, echipa României şi, fiind la Paris, am comunicat de multe ori cu Alex şi, mai mult decât atâta, l-am rugat să vorbească cu domnul Iordănescu şi cu Ionuţ Badea, pentru că e piteştean de-al nostru şi ne ştim foarte bine, să ajung în cantonamentul lor şi să asist la antrenamnetul dinaintea jocului cu Albania. Mai ales că domnul Iordănescu m-a vrut odată antrenor la Steaua, am avut două întâlniri cu dânsul, dar l-am refuzat… N-a fost acceptată această doleanţă a mea, îmi spunea Alex că era o disciplină drastică impusă, un cadru restrâns de persoane acceptate, fără ca oricine altcineva să poată pătrunde în interiorul echipei.

Ce-i lipseşte lui Chipciu de nu se poate impune la Anderlecht?

– Este un alt fotbal. În Belgia, din câte am văzut… la faţa locului… fiind în Belgia, în Olanda, atât cu Sportul Studenţesc, cât şi cu echipa naţională olimpică, important este să poţi să te integrezi în cultura lor fotbalistică, e foarte important. Nu-i aşa de simplu ca un jucător dintr-o ţară să poată juca la parametrii sau peste parametrii de acasă în altă ţară. Este nevoie de adaptabilitate, e nevoie de a intra în cultura lor, în cerinţele lor… Regret faptul că atât Alex, cât şi Stanciu nu şi-au arătat pe deplin talentul, calităţile, au schimbat şi trei, patru antrenori într-o perioadă scurtă, cu idei diferite, cu concepţii diferite, dar cred că amândoi sunt deosebiţi, Alex trebuie lăsat, ca şi Stanciu, să joace mai mult, mai liberi, să nu fie închistaţi într-un sistem rigid, în care să nu-şi manifeste personalitatea, creativitatea, ceea ce au amândoi din plin, sunt talentaţi din cap până-n picioare, eu cred în continuare în ei şi-şi vor demonstra valoarea oriunde vor juca „afară”.

Ce fotbal li se potrivea mai bine, ce ţară?

– Din câte îl ştiu mai bine pe Alex, Spania sau Italia, este un jucător cu mari calităţi tehnice. Şi foarte inteligent, spre deosebire de mulţi alţii. Pentru că el pe banda dreaptă scoate uşor adversarul direct din joc sau poate crea spaţiu liber de valorificare pentru alt coechipier, plus că are şi simţul golului. Hai să lămurim mai pe larg treaba asta cu jucătorii noştri de „afară”. Relaţia mea cu Gică Hagi este deosebită, iar pe Ianis îl ştiu bine de când era mic şi cunosc treptele lui de dezvoltare fotbalistică. Vedeţi, Gică e nemulţumit că Ianis nu joacă la Fiorentina. E greu să joci în prima ligă italiană de la început, sunt probleme de acomodare, de înţelegere, de relaţii, observaţi că la multe echipe mari din străinătate cu jucători de naţionalităţi diferite este greu să se creeze în acel conglomerat o idee unică, un spirit unic de echipă, un concept unitar, îţi trebuie un stadiu de acomodare, răbdare, perseverenţă, disciplină şi încredere. Lucrul ăsta le lipseşte jucătorilor noştri care activează peste hotare. Cedează, unii dintre ei, totul ţine de mentalitatea noastră de neam, educaţia este cea care trebuie să hotărască şi trebuie să ne îmbunătăţim această educaţie, să ne-o perfecţionăm şi să ştim ce vrem de la viaţa asta fotbalistică. Dacă observaţi, sunt jucători care joacă unul, doi ani afară şi revin la noi sub nivelul de pregătire la care au plecat. Performanţa înseamnă o luptă, înseamnă perseverenţă, înseamnă sacrificii, înseamnă tot ce este bun în tine, inteligenţă, educaţie, să înveţi stilul de viaţă al unei echipe, al unei localităţi, al unei comunităţi, al unui grup şi aşa mai departe. Din acest punct de vedere noi încercăm aici, la şcoala Sporting, să dăm copiilor un profil al viitorului jucător de fotbal. De aceea punem accent deosebit nu numai pe instruire, dar şi pe educaţie, şi pe şcoală. Şcoala este cea care vine să ajute foarte mult dezvoltarea intelectuală a tânărului, să pună bazele unei culturi, a unui bagaj de cunoştinţe care să-i dea posibilitatea să devină membru al unei comunităţi, al unui colectiv, să se comporte ca atare şi să se dezvolte prin colectivul respectiv.

Dobrin – artist, Hagi – mare performer

Fiindcă aţi vorbit de Gică Hagi, de ce are aşa succes cu Academia sa, cea mai productivă, trebuie să recunoaşteţi, din ţară?

– Şcoala noastră de la Piteşti este printre primele înfiinţate în România, dacă nu mă înşel adoua, era o şcoală făcută deja la Timişoara. Şi am avut cu Gică colaborări multe. Ne-am dus şi am jucat la Constanţa de foarte multe ori, chiar când activa în liga a doua. Şi-am câştigat meciuri acolo, dar nu ăsta e lucrul important, lucrul important e că Gică, din discuţiile multe pe care le-am avut, s-a documentat şi ne-a întrebat cum funcţionăm, cum ne pregătim, ce facem cu copii… Gică întotdeauna a căuta noul, s-a documentat, s-a informat pe orice cale ca să-şi formeze un concept al lui. La baza conceptului lui este şcoala olandeză indiscutabil, el spune că modelul de bază l-a luat de la Cruyff, dar s-a informat de pretutindeni, a urmărit, a văzut, a reţinut. În România problema importantă este a instruirii la nivelul juniorilor. Marea şansă a lui Gică este, un lucru colosal, că a avut bani, a riscat, a riscat cum nu ştiu dacă domnul Ţiriac, de exemplu, alt om din sport cu foarte mulţi bani, a făcut vreodată aşa ceva, Gică a riscat, a avut răbdare, a construit şi construieşte în continuare.

Nu sunteţi invidioşi, poate chiar supăraţi, că vă fură, cu ghlimele, jucătorii? Toţi copiii, dar mai ales părinţii, vor la Academia lui Hagi…

– Nu, nuuu, nuuuuu… Comunicăm, îl felicităm pentru succesul său şi eu unul mă mândresc că un alt aromân, acolo, la Constanţa, unde au fost şi Haşoti şi alţii, face lucruri deosebite pentru fotbal, pentru ţară, pentru echipele naţionale. Gică e la ora actuală un model, dar numai el ştie prin câte a trecut, prin ce trece şi ce sacrificii face. Contează enorm şi numele său, Hagi e mai mult decât un nume, e un brand… deasupra multor altora.

V-aţi gândit să aduceţi un „nume greu” la Sporting?

– L-am avut pe Gicu Dobrin, un nume de referinţă, eu mereu i-am zis întotdeauna un artist al fotbalului românesc.

Dacă pe Gicu Dobrin l-aţi caracterizat „un artist al fotbalului românesc”,  caracterizaţi-l şi pe Gică Hagi, tot aşa, într-o propoziţie…

– Un mare performer al fotbalului românesc. De partea lui sunt performanţele.

Diferenţe? Aţi lucrat cu amândoi…

– Timpuri diferite, vremuri diferite, idei diferite, cerinţe diferite. Schimbări de optică, urmare firească a rupturii istorice care s-a produs între perioadelelor de glorie. Gicu a avut tot timpul o şansă care i s-a refuzat de a ajunge la Real Madrid, atinci am fi putut vorbi de Dobrin cu totul altfel. Gică Hagi a avut şansa de a-şi arăta talentul uriaş la Real Madrid, la Barcelona, la Galatasaray.

Fotbalul românesc mai are „speranţe”: Man, Moruţan, Măţan, Mailat, Steliano Filip…

Spuneţi-ne cinci jucători tineri din Liga 1 care n-au trecut pe la Sporting şi care vă plac…

– Păi ar fi Man ăsta, care promite, dar mai are multe de pus la punct, încă nu este copt pentru cerinţele şi performanţele unei echipe ca Steaua. Apoi mai este un copil după care a început goana unora, talentat şi de perspectivă, la Botoşani, Moruţan, în discuţiile pe care le-am avut cu mai mulţi antrenori care îl ştiu mai bine decât mine mi-au spus că este valoros şi va ajunge departe şi iată că a făcut primul pas, la Steaua. Apoi mai sunt Măţan, Mailat… Şi vreau să vă spun de Filip ăsta de la Dinamo, căruia eu îi cunosc foarte bine dezvoltarea de la juniori, regret că nu a ajuns acolo unde ar fi trebuit să fie pe baza prognozei făcute şi că nu a înţeles, probabil, că fotbalul înseamnă mult mai multe şi nu numai prezenţa fizică pe teren. Mulţi spun că este plafonat, dar eu ştiu sigur că are potenţial să depăşească nivelul actual, trebuie numai să-şi revizuiască atitudinea, stilul de viaţă, conceptul şi să înţeleagă că fotbalul nu are devieri sau abateri care contrazic dezvoltarea valorii.

Aveţi la şcoală copii de bani gata?

– Frumos subiect. Şi amplu. Avem puţini copii cu o situaţie materială mai mult decât acceptabilă. Majoritatea vin din medii diferite şi cu o situaţie mai modestă. Şi, în raport cu condiţiile de aici, e diferenţă mare faţă de ce au acasă şi ce li se oferă aici. Şi ăsta este un lucru pozitiv. Vedeţi, aici este decisivă pasiunea domnului Nicolae Badea, capacitatea sa de înţelegere a acestui fenomen social… a marşat şi marşează perfect pe acestă idee de a le da şanse copiilor să devină ceva în viaţă, să-şi facă o profesie din asta. Foamea de fotbal a copilului sărac există încă, cine nu vrea să recunoască asta, greşeşte. Copiii cu o situaţie materială bună îmbrăţişează alte sporturi, e clar lucrul acesta, evident.

Made in Piteşti: Raţ, Bilaşco, Pulhac, Chipciu, Sepsi, Ivan…

Care este în sufletul dumneavoastră TOP 5 jucători plecaţi de aici? Febleţile dumneavoastră…

– Ooo, e greu să fac o selecţie… Raţ, care a ajuns şi căpitanul echipei naţionale, un băiat aşezat, la locul lui, cuminte, preocupat de meserie… Bilaşco, un băiat care făcea puţină discordanţă, părinţii lui fiind medici, avea o altă educaţie, o altă perspectivă, o altă poziţie în societate… Pulhac, care este produsul nostru sută la sută… de ce spun sută la sută… el fiind crescut numai de mama lui, aceasta ni l-a dat în custodie, cum se zice… fiind adevăraţii lui părinţi, preocupările noastre n-au încetat nici după ce a ajuns la Dinamo, am avut multe întâlniri, când erau mici probleme la Dinamo am fost consultat şi chemat să vorbesc cu el, îmi este foarte apropiat… Chipciu, am avut o colaborare extraordinară cu părinţii lui, iar motivaţia lui era formidabilă, copil care s-a integrat cerinţelor şi a ştiut cum să muncească, cum să se realizeze… Ivan, un copil mai zburdalnic ca să zic aşa, venit din alt mediu, dar cu calităţi extraordinare, cu care puteam comunica ca să-l ducem în direcţia în care voiam noi, atât ca instrucţie fotbalistică, dar şi ca şcoală, educaţie şi-aşa mai departe… Nu pot să-l uit pe Laszlo Sepsi, un copil extraordinar, cu o educaţie altfel decât a noastră, venind din mediul ăsta al lor, maghiar, din altă cultură, taică-su era pe-atuncea primar într-o comună majoritar ungurească de pe lângă Târgu Mureş, dar de o disciplină, o perseverenţă şi o ambiţie ieşite din comun, un copil deosebit, de-asta a şi ajuns fotbalist de echipă naţională… Şi-ar mai fi multe exemple, mulţi copii pentru care eforturile noastre, ale colectivului tehnic, dar şi ale diriginţilor, ale profesorilor, n-au fost zadarnice.

Cum vă împăcaţi cu părinţii care văd în copilul lor cel mai cel din lume?

– Părinţii vin, ne salutăm, stau liniştiţi, văd, iar după joc sau antrenament, stăm împreună şi discutăm. N-am avut discuţii de genul „Da’ de ce joacă numai atât, da’ de ce joacă ăla şi nu al meu?”, nu, nu avem, iar indicaţii din tribună n-am auzit. Suntem în relaţii civilizate, oneste, comunicăm, n-am avut contre cum am auzit că mai sunt prin alte părţi.

Nici tatăl lui Ivan n-a fost o problemă?

– Am ştiut să-l apropii, să-l ţin lângă mine şi totdeauna să-i explic ce are nevoie Andrei, de ce trebuie să se antreneze mai mult decât ceilalţi şi într-un anumit fel… Ba chiar îl luam lângă mine la meci, „Măi omule, ai fugit de la serviciu să-l vezi pe Andrei cum se pregăteşte, vino aici, lângă mine, să-ţi explic eu cum stau lucrurile”,  asta a fost… o relaţie normală.

„Şcoala noastră este o şcoală de viaţă înainte de a fi o şcoală de fotbal”

„Avem puţini copii cu o situaţie materială acceptabilă. Majoritatea vin din medii diferite şi cu o situaţie mai modestă. Şi, în raport cu condiţiile de aici, e diferenţă mare faţă de ce au acasă şi ce li se oferă aici. Foamea de fotbal a copilului sărac există încă, cine nu vrea să recunoscă asta, greşeşte. Copii cu o situaţie materială bună îmbrăţişează alte sporturi, e clar lucrul acesta, evident”

„Gică Hagi e la ora actuală un model, dar numai el ştie prin câte a trecut, prin ce trece şi ce sacrificii face. Contează enorm şi numele său, Hagi e mai mult decât un nume, e un brand… deasupra multor altora”

„Din câte îl ştiu eu pe Alex Chipciu, şi îl ştiu foarte bine, i se potrivea mai mult Spania sau Italia, este un jucător cu mari calităţi tehnice. Şi foarte inteligent, spre deosebire de mulţi alţii. Pentru că el pe banda dreaptă scoate uşor adversarul direct din joc sau poate crea spaţiu liber de valorificare pentru alt coechipier, plus că are şi simţul golului”

„Man promite, dar mai are multe de pus la punct, încă nu este copt pentru cerinţele şi performanţele unei echipe ca Steaua”

„Regret că Filip ăsta de la Dinamo nu a ajuns acolo unde ar fi trebuit să fie pe baza prognozei făcute şi că nu a înţeles, probabil, că fotbalul înseamnă mult mai multe şi nu numai prezenţa fizică pe teren. Mulţi spun că este plafonat, dar eu ştiu sigur că are potenţial să depăşească nivelul actual, trebuie numai să-şi revizuiască atitudinea, stilul de viaţă, conceptul şi să înţeleagă că fotbalul nu are devieri sau abateri care contrazic dezvoltarea valorii”

400.000 de euro este cea mai mare sună primită de Sporting Piteşti pe vreun jucător, acela fiind Andrei Ivan

2.600 de lei este pensia profesorului Tănase Dima după 60 de ani dedicaţi fotbalului. Salariul de preşedinte al Şcolii de Fotbal Sporting Piteşti este… „mai mult decât mulţumitor”, atât am putut smulge de la dânsul!

Închide ×