Închisoarea a devenit opțională în România, mai ales când vorbim despre afaceriști influenți sau politicieni corupți. Cazul lui Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, dispărut înainte să fie condamnat, este doar vârful icebergului.
Până acum, fugarii români alegeau țări îndepărtate, cu care țara noastră nu avea acord de extrădare, cum ar fi Costa Rica (Elena Udrea, Alina Bica) sau Madagascar (Radu Mazăre). Acum, infractorii ne fac cu mâna din țări civilizate ale Europei.
Țările preferate de condamnații români care nu vor să-și mai execute pedeapsa sunt: Italia, Franța, Belgia, Anglia, Ungaria sau republica Moldova.
De exemplu, Alina Bica, condamnată la patru ani de închisoare, a fost prinsă în Italia, însă autoritățile de acolo au refuzat extrădarea.
Tot în Italia se află și Mario Iorgulescu, însă acesta se află la tratament. Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal nu a primit, însă, o condamnare definitivă. În prima instanță, el s-a ales cu 15 ani și opt luni de închisoare pentru conducere sub influența drogurilor și omor.
Nu același lucru se poate spune despre Sorin Oprescu. Fostul primar al capitalei se află în Grecia, acolo unde se extrage de la o condamnare de 10 ani și opt luni. Autoritățile elene l-au eliberat pe cauțiune iar în prezent așteaptă sezonul cald, pentru a ieși la plajă.
Prințul Paul este un alt caz complicat pentru justiția din România. El a fost prins la Paris, fiind dat în consemn pentru o condamnare de trei ani și patru luni în dosarul Ferma Băneasa. Prințul a fost plasat sub control judiciar și urmează să afle dacă va fi extrădat.
Sunt doar câteva exemple despre neputința justiției române, care cheltuie milioane de euro pe anchete penale, iar la final infractorul fuge iar prejudiciul rămâne nerecuperat. Explicația este una simplă: România și-a câștigat faima de țară care nu oferă deținuților ei șansa unui trai decent, în spatele gratiilor.
Acest argument este folosit de toți fugarii, atunci când se pune problema extrădării lor. În aproape toate cazurile, aceștia au succes de cauză, mai ales când sunt judecați într-un stat în care drepturile omului sunt cu adevărat respectate.
Rețeta funcționează de mulți ani, iar autoritățile române nu se grăbesc să-și rezolve problemele. Legea recursului compensatoriu este în vigoare de ani buni, însă penitenciarele sunt în aceeași stare deplorabilă. Se pare, însă, că toată lumea este mulțumită cu această stare de fapt. În schimb, România extrădează infractori prinși pe teritoriul ei, la cerere, către țări precum Rusia sau China, pe baza unor acorduri de extrădare semnate în vremea comuniștilor.
Cireașa de pe tort o reprezintă faptul că legislația actuală nu prevede pedepse suplimentare pentru cei care se extrag de la executarea pedepsei. Fugi sau rămâi, pedeapsa este cam aceeași. Abia recent, Ministerul Justiției a readus în discuție celebra lege a fugarilor, care prevede majorări cu trei ani a pedepselor pentru cei care dispar înainte de condamnare. Potrivit Antena 3, proiectul este în dezbatere publică, după ce a primit aviz negativ din partea Consiliului Suprem al Magistraturii.