Tragedie de Paște. 3.000 de români au murit în cea mai sângeroasă sărbătoare pascală din istorie. VIDEO

Paștele din 1941 nu a mai fost o sărbătoare a învierii, ci a morții, la granița dintre România și Bucovina furată țării de ruși în urma Pactului Ribentrop-Molotov. Peste 3.000 de români, copii, femei, bărbați, bătrâni piereau atunci măcelăriți fără niciun fel de discernământ de „bravii” ostași ai „glorioasei” Armate Roșii, supravegheați cu „atenție”, să nu cumva să li se facă milă de nimeni dintre „dușmanii poporului” pe care-i secerau cu mitralierele, supravegheați, deci, de tovarășii comisari  din trupele NKVD – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, sau Ministerul de Interne, sau Securitatea sovietică, spuneți-i cum vreți…

Tragedie de Paște. 3.000 de români au murit în cea mai sângeroasă sărbătoare pascală din istorie

Cum a fost posibilă, cum s-a ajuns la o astfel de crimă colectivă odioasă? Esența răului a fost amintitul Pact Ribentrop-Molotov, de fapt Pactul Hitler-Stalin, din 23 august 1939, pact de „negresiune” între cei mai mari dictatori criminali din istorie, dar care a dus la agresiunea lor asupra unor teritorii care nu le-au aparținut niciodată… Polonia a fost prima victimă, atacată doar o săptămână mai târziu de nemți și pe 17 septembrie și de ruși, împărțită astfel „frățește” între Hitler și Stalin. Începea astfel Al Doilea Război Mondial. Au urmat, în Est, teritoriile românești Basarabia (inclusiv Buceacul) și Bucovina de Nord (inlusiv Herța), ocupate de „glorioasa” Armată Roșie la începutul lui iulie 1940. Începea astfel calvarul românilor din aceste regiuni supuse de cizma odiosului criminal mondial care a fost gruzinul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin.

După samavolnica ocupație sovietică, majoritatea românilor din teritoriile respective, care erau, de altfel, majoritatea populației de peste 3 milioane de locuitori, au căutat să se refugieze în patria-mumă cu orice preț. Peste 10.000 reușiseră, cu mai greutăți, cu rude și prieteni arestați, torturați, deportați, uciși, să treacă vremelnica graniță. În preajma Paștelui din 1941, care s-a prăznuit pe 1 aprilie, agenții secreți NKVD împrăștiaseră zvonul că grănicerii ruși vor închide ochii și vor lăsa să treacă în România pe cei care nu voiau cu niciun preț viitorul luminos comunist promis de sovietici, în fapt teroare și deportare. Toată operațiunea înscenată de NKVD era, de fapt, o capcană, o „probă” a „loialității” noilor „supuși”. Pe care românii n-au trecut-o…

Atrocitățile sovietice de la Fântâna Albă: mitraliați, hăcuiți cu săbiile, îngropați de vii

Între 3.000 și 4.000 de români bucovineni (sursele istorice, în funcție de apartenență și interese dau cifre foarte contradictorii…) din mai multe sate de pe valea Siretului (Carapciu, Cupca, Corcești, Iordănești, Pătrăuții-de-Sus, Dimca, Pătrăuții-de-Jos, Suceveni) au plecat, pe jos, spre țară în ziua Paștelui din 1941. Cu preoții în straie de sărbătoare în frunte, cu icoane, prapuri, cruci și steaguri tricolore și albe. Cu copii în brațe, pașnici, neînarmați…

În poiana Varnița, de lângă localitatea Fântâna Albă, la vreo 2-3 kilometri de graniță, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. Uriașa coloană a românilor nu s-a oprit, convinsă că va fi lăsată să treacă. S-a înșelat amarnic… Rușii au deschis focul în plin, cu mitraliere grele. Au murit de-a valma copii, mame cu prunci în brațe, femei și bărbați, tineri și bătrâni, într-un genocid înfiorător. Coloana a fost literalmente spulberată. Supraviețuitorii, răniți sau nu, au fost urmăriți de cavaleria sovietică și hăcuiți fără milă. După masacru, răniții, muribunzi sau nu au fost legați de cozile cailor și târâți la 5 gropi comune, săpate dinainte, ceea ce probează, dacă mai era nevoie, premeditarea acestei crime inimaginabile chiar pe timp de război, darămite pe timp de pace. Au fost îngropați de vii, laolaltă cu morții. Cei scăpați cu viață au fost arestați de agenții NKVD din Hilboca (Adâncata), torturați înfiorător și aruncați apoi de vii în altă groapă comună, în cimitirul evreiesc din sat, acoperiți cu pământ și var nestins. Numărul total, exact al morților nu s-a aflat și nu se va afla niciodată. Cvonform arhivelor sovietice au fost ucise 20 de persoane! 20 de persoane din cele peste 3.000 ale coloanei spulberate! Nerușinarea, sadismul, ura, teroarea roșie nu avea limite!

Amintirile teribile ale unui supraviețuitor: „E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. A fost un adevărat masacru, un genocid”

Unul dintre foarte puținii supraviețuitori ai măcelului de la Fântâna Albă, profesorul de liceu Gheorghe Mihailiuc (1925 – 2005), a lăsat istoriei mărturia unui martor ocular al grozăviei din ziua Paștelui 1941. Citiți în continuare câteva pasaje cutremurătoare din cartea sa „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la editura „Vivacitas” din Hliboca (Adâncata). Și spuneți o rugăciune pentru sufletele martirilor români care nu voiau decât să fie lăsați să plece acasă…

• „Peste sate se abătuse teroare bolşevică. Dacă nu făceai cârdăşie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiţii insuportabile, o parte din populaţia română a ţinutului a hotărât să fugă din ţară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid”
• „Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul…”

• „E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mâna, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groază morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate! Nu lăsați România să piară!». În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaima, oamenii cădeau că frunzele de brumă”

Digisport.ro

A anunțat că divorțează la două ore după ce soția lui a născut, s-a logodit iar și după câteva zile a apărut cu altă femeie

După măcel, peste 13.000 de români au fost deportați de ruși în Siberia într-o singură noapte!

După masacrul de la Fântâna Albă, stăpânirea sovietică a declanşat o vastă operaţiune de represalii împotriva tuturor românilor din Basarabia şi Bucovina. Numai în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost arestați direct din pat și deportați în Siberia și Kazahstan. Puțini au supraviețuit, nici o mie… Ca urmare a regimului opresiv al ciumei roșii rusești, de exterminare premeditată, programată a românilor, rezultat al deportărilor și asasinatelor, populația românească din regiunea Cernăuți a scăzut cu 75.000 de persoane între ultimul recensământul românesc din 1930 și primul recensământ sovietic, din 1959.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost interzis de autoritățile sovietice și ulterior de cele ucrainene până în anii ’90. Abia în anul 2000 Ucraina a permis oficierea primului parastas la Fântâna Albă pentru odihna românilor care nu și-au dorit decât să trăiască în România. Sângerosul 1 aprilie 1941, masacrul de Paște, nu fost recunoscut niciodată de regimul sovietic.

La Putna există un monument dedicat românilor uciși de ruși la Fântâna Albă

Pe 2 iulie 2018, la Putna a fost sfințit Portalul Memorial Golgota Neamului – Fântâna Albă, închinat celor peste 3.000 de români masacrați de ruși la Fântâna Albă, în ziua de Paște a anului 1941, 1 aprilie. Ansamblul memorial este format dintr-o poartă cu adevărat monumentală, o troiță de piatră, spații speciale pentru depunerea florilor și aprinderea lumânărilor, inscripții cu numele satelor de unde au pornit spre patria-mumă românii măcelăriți de ruși în 1941. Și o fântână…

• „Poarta este trecerea, troița marchează locul jertfei și, așezată înaintea porții, arată că cei uciși au căzut în fața locului de trecere în România cea iubită, iar cișmeaua este simbolul vieții care izvorăște din jertfa lor”, este descris Portalul Memorial Golgota Neamului – Fântâna Albă pe site-ul Mănăstirii Putna