Anchetatorii spun că băiatul era bolnav și supraponderal. Salvatorii trimiși la fața locului de la SAJ Buzău au declarat decesul adolescentului de 15 ani, care a fost găsit într-un pat, inconștient. Așadar, medicii au constatat decesul copilului și nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Tânărul suferea de epilepsie și era supraponderal, având peste 135 de kilograme. Băiatul ar fi murit în somn, conform primelor informații. El era originar din comuna Pârscov și se afla în grija bunicilor, unde mergea de obicei în fiecare sfârșit de săptămână și în vacanțe, conform Reporter Buzoian.
În urmă cu un an, un elev murea într-un mod șocant la o școală din județul Botoșani. Colegii săi au văzut cum băiatul cade subit în curte și nimeni nu a mai putut să-l ajute. Băiatul avea 20 de ani și era cunoscut cu afecțiuni cardiace, însă medicii spun că boala i-a transmis și complicații pulmonare.
Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani, a oferit mai multe despre moartea băiatului. Acesta studia la Școala Profesională Specială ”Ion Pillat”, și a fost trimis acasă pentru că se îmbolnăvise cu Covid-19, după care s-a întors la școală după o perioadă de izolare, pentru că se simțea mai bine.
”Se afla în curte, cu mai mulți copii. În timp ce stăteau de vorbă, a prezentat o stare sincopală, o criză de pierdere a cunoștinței. A căzut. În cădere s-a lovit și la cap, a intrat în stop cardio-respirator. S-a solicitat ambulanță, pe 112”, a transmis Monica Adăscăliței.
La fața locului a ajuns un echipaj SAJ Botoșani care a început resuscitarea băiatului, iar tânărul a ajuns la Spitalul din Dorohoi. Manevrele de resuscitare au continuat inclusiv la spital, însă medicii l-au testat din nou pe tânăr, care era din nou pozitiv la Covid-19, după ce aparent se vindecase.
“El suferea de o malformație congenitală de cord, un defect septal și nu urma niciun fel de tratament. A fost retestat și testul a fost pozitiv. Din declarațiile asistentei de pe ambulanță reiese că nu a urmat tratament în izolare, că prezenta o formă ușoară de boală”, a completat directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței.
Mai mult, inspectorul general la ISJ Botoșani, Ada Macovei, a deplâns această pierdere grea pentru întreaga comunitate. ”O pierdere extraordinar de grea, decesul unui tânăr de 20 de ani, elev în clasa a 12-a, care era înregistat cu malformații congenitale cardiace și cu mai multe probleme asociate”, a transmis Macovei.
Concluzia medicilor a fost că, din cauza malformației cardiace de care suferea, tânărul a acumulat lichid la plămâni, fapt care a dus la o insuficiență respiratorie gravă. Cu toate acestea, infectarea cu Covid-19 a contat la agravarea situației, astfel că familia s-a pregătit de înmormântare.