News

Ultima dorință a tatălui Luizei Melencu, neîmplinită. Ce-și dorea Claudiu Melencu cel mai mult

02.12.2020 | 08:49
Ultima dorinta a tatalui Luizei Melencu neimplinita Cesi dorea Claudiu Melencu cel mai mult
Ultima dorință a tatălui Luizei Melencu, neîmplinită. Ce-și dorea Claudiu Melencu cel mai mult. Sursa foto: stiripescurt.ro/adevarul.ro. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Claudiu Melencu, tatăl adolescentei de 18 ani răpită și ucisă de Gheorghe Dincă, a murit fără a-și duce la capăt ultima dorință. Bărbatul își dorea să se facă dreptate în cazul fiicei sale, Luiza, însă nu a mai apucat să facă asta. 

Părintele Luizei Melencu căuta să-și facă dreptate singur, mărturisind la un moment dat că vrea să fie față-n față cu criminalul din Caracal care a pus pe jar o țară întreagă în urmă cu mai bine de un an. Din păcate, nu și-a dus la capăt ultima dorință, murind fulgerător în seara zilei de marți, 1 decembrie.

ADVERTISEMENT

Bărbatul suferea enorm că nu știe nimic despre fiica sa, dispărută după ce a plecat să scoată niște bani de la bancomat. Claudiu Melencu aștepta un semn, ultima conversație cu Luiza fiind chiar înainte de a se urca în mașina criminalului.

Dorința neîmplinită a tatăl Luizei Melencu. Ce voia bărbatul

Claudiu Melencu avea de mai mult timp probleme de sănătate, acestea fiind amplificate de dispariția subită a fiicei sale, dar și de acuzațiile potrivit cărora nu ar fi fost tatăl biologic al Luizei. Toate acestea au dus la înrăutățirea situației, bărbatul murind cu gândul la fiica sa.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a făcut infarct, din păcate înainte de a-și vedea ultima dorință îndeplinită, aceea de a-și strânge din nou fata în brațe. Tatăl Luizei Melencu credea cu tărie că fiica sa nu este moartă, ci dusă peste hotare unde este obligată să se prostitueze.

„S-a stins cu gândul că nu știe unde este fetița lui. Nici nu știți cât suferea. Era distrus că nu poate afla adevărul, că nu știe unde e copilul lui. El nu apărea des la televizor, încerca să afle singur ce s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Era convins că Luiza a fost răpită, că este undeva, în afara țării. Își dorea mult să fie față-n față cu Dincă, la proces”, au declarat persoane apropiate lui Claudiu Melencu, informează adevarul.ro.

Luiza Melencu a dispărut pe 14 aprilie 2019, un mecanic din Caracal fiind acuzat pentru răpirea ei. Gheorghe Dincă ar fi violat-o pe adolescentă mai multe zile la rând, în cele din urmă omorând-o cu sânge rece. Criminalul a declarat că i-a ars trupul într-un butoi din curte.

ADVERTISEMENT

Adolescenta nu este singura victimă a bărbatului în vârstă de 66 de ani, câteva luni mai târziu răpind o altă fată. Este vorba de Alexandra Măceșanu pe care a luat-o la ocazie chiar de la poarta casei, fata reușind să apeleze numărul de urgență 112 după ce a fost răpită.

Din păcate, adolescenta nu a fost găsită nici până la ora actuală, în ciuda faptului că a oferit detalii prețioase despre locul în care este ținută captivă. Anchetatorii au stat ore bune la poarta criminalului pentru simplu fapt că nu aveau mandat, timp în care Gheorghe Dincă a „scăpat” de cadavru.

ADVERTISEMENT