Un italian a fost păcălit cu 112.000 de euro de o femeie ce folosea imagini cu modelul Irina Shayk. După 20 ani în care a comunicat cu aceasta și i-a trimis bani, bărbatul a aflat cine era, de fapt, în spatele înșelătoriei.
Timp de un deceniu, un bărbat din Verona, Italia a fost păcălit de o femeie care s-a dat drept o mamă singură. Aceasta folosea, pe rețelele sociale, imagini cu fotomodelul Irina Shayk.
Andrea Scolari, bărbatul în cauză, a discutat cu femeia respectivă numai online. Cei doi au vorbit timp de 10 ani, dar niciodată nu s-au întâlnit fizic. Bărbatul chiar i-a crezut povestea și nu a știut la ce escrocherie era supus.
Cea care era în spatele contului fals era fosta cumnată a italianului, Angelica Biffino. Pe tot parcursul anilor în care au vorbit, italianul i-a trimis femeii 112.000 de euro.
Femeia susținea că are o fiică bolnavă și că avea nevoie de bani pentru tratamentul acesteia. Bărbatul a ajutat-o, însă a strâns datorii mari în timp. Mai mult, acesta a riscat să fie evacuat din propria locuință din cauza datoriilor.
Persoanele apropiate ale bărbatului s-au îngrijorat cu privire la această situație și au simțit că ceva este în neregulă. Au încercat să-l avertizeze pe Andrea Scolari în legătură cu această situație, însă bărbatul nu a ascultat.
Apropiații au luat legătura cu cei de la emisiunea “La Iene”, care se ocupă cu urmărirea cazurilor de acest fel. Cei de la emisiune au reușit, în cele din urmă, să descopere identitatea persoanei căreia bărbatul i-a trimis sume mari de bani.
Astfel, fosta cumnată a bărbatului a fost acuzată de înșelăciune. Italianul i-a cerut daune în valoare de peste 160.000 de euro. Avocatul femeii, însă, susține că aceasta este nevinovată.
Totodată, femeia a mai spus că așteaptă să poată spune adevărul în sala de judecată. Aceasta susține că “nu am nimic de ascuns, sunt complet inocentă și aceste declarații ale mele vor găsi confirmare totală și plenară în instanță”, potrivit Corriere della Sera.