News

Un nou anunț important pentru pensionari. Ce a spus ministrul Muncii despre creșterea pensiilor

Raluca Turcan a făcut un anunț important pentru pensionari. FANATIK vă spune ce a declarat despre creșterea pensiilor
26.08.2021 | 23:08
Un nou anunt important pentru pensionari Ce a spus ministrul Muncii despre cresterea pensiilor
ADVERTISEMENT

Ministrul Muncii a evitat să răspundă la întrebările privind momentul în care pensiile vor fi majorate. Raluca Turcan nu a spus dacă pensiile vor fi indexate cu rata inflației.

În schimb, demnitarul a declarat că se lucrează la un sprijin pentru consumatorii vulnerabili. Ea a precizat că acesta ar putea să fie și de șase ori față de subvenţia acordată până acum.

ADVERTISEMENT

Un nou anunț important pentru pensionari. Ce a spus ministrul Muncii despre creșterea pensiilor

„Eu, ca ministru, mi-am asumat să demarez şi să duc la bun sfârșit o reformă complexă a pensiilor prin care să eliminăm inechitățile care există în sistemul de pensii, să legăm pensiile de contributivitate, să venim cu o variantă în care să crească mai mult pensiile mai mici, astfel încât să fie micșorat decalajul între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie. În paralel, am început acel proces de digitalizare a tuturor celor 5 milioane de pensii, astfel încât un om aflat în pensie sau care vrea să intre la pensie să își acceseze propriul dosar,” a declarat Raluca Turcan la Antena 3.

Ministrul Muncii a evitat să dea un răspuns clar cu privire la momentul în care se va face o majorare. Demitarul a spus că termenul este 2023, dar acest lucru nu înseamnă că nu se va întâmpla nimic până atunci.

ADVERTISEMENT

„Noi rămânem pe actuala lege a pensiilor până în 2023 şi, dacă lucrurile merg bine în economie, atunci se va aplica actuala lege şi pensiile vor fi indexate cel puțin cu rata inflaţiei,” a spus Turcan.

În plus, ministrul Muncii a considerat că dacă ar anunța un moment concret, ar putea să fie considerate drept speculații spusele ei: „momentul în care se majorează pensiile se anunță şi nu se discută. Nici în această seară şi nici în alte zile şi întâlniri nu mă veți auzi făcând speculații cu ziua în care vor creste pensiile și cu cât”.

ADVERTISEMENT

„Suntem în vigoare pe actuala lege a pensiilor care prevede indexarea pensiilor, la începutul anului, cel puțin cu rata inflației. Rămânem pe legea în vigoare,” a subliniat ea.

Raluca Turcan anunță că sprijinul pentru consumatorii vulnerabili va crește

Ministrul Muncii a spus că se lucrează la un sprijin pentru oamenii care nu-și pot plăti facturile. Turcan a explicat și că acesta va crește considerabil față de subvenția acordată până acum.

ADVERTISEMENT

„Dacă până acum un pensionar cu o pensie de 800 de lei primea un ajutor de 20 de lei pe lună şi o subvenţie de 100 de lei pe tot sezonul rece, acelaşi pensionar va primi de şase ori mai mult pentru că primeşte pe de-o parte compensarea facturii pe tipul de energie, dar şi suplimentul de energie pe toată perioada anului,” a declarat demnitarul.

Acesta a explicat că sprijinirea acestor oameni este o necesitate și o responsabilitate a Guvernului. Ea a mai spus că acest proiect a fost primul pe care și l-a asumat când a devenit ministru al Muncii.

Turcan a motivat faptul că nu a fost implementat până acum spunând că nu a fost în atenția publică. Ea a precizat că urmează să fie dezbătut de Parlament.

ADVERTISEMENT