News

Un nou dosar de “vaccinare la chiuvetă”. Procurorii au dispus percheziții în trei județe

Procurorii au dispus percheziții în județele Cluj, Timiș și Satu Mare și aducerea a 18 persoane la audieri într-un dosar de eliberare a adeverințelor de vaccinare în mod fraudulos.
17.02.2022 | 12:12
Un nou dosar de vaccinare la chiuveta Procurorii au dispus perchezitii in trei judete
Percheziițiile au fost dispuse în județele Cluj, Timiș și Satu Mare. Credit foto: Unsplash.
ADVERTISEMENT

Reprezentanții Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, una din structurile aflate în subordinea IPJ Satu Mare, au transmis că colaborează cu colegii lor din Timiș și Cluj în realizarea unor percheziții, notează News.ro.

Mai exact, procurorii au dispus realizarea a 13 percheziții în cele trei județe într-un dosar în care privește emiterea unor, în mod fraudulos, a adeverințelor care atestă vaccinarea anti-Covid-19. Această practică este cunoscută în mass-media ca “vaccinare la chiuvetă”.

ADVERTISEMENT

“Astăzi, 17 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Timiș, pun în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Satu Mare, Cluj și Timiș, într-un dosar ce vizează săvârșirea  infracțiunilor de fals informatic, fals intelectual, complicitate la fals informatic și complicitate la fals intelectual privind vaccinarea împotriva Covid-19”,  a transmis IGPR.

În acest caz, procurorii au dispus și aducerea la audieri 18 persoane care au legătură cu acest caz de falsificare a adeverințelor de vaccinare.

ADVERTISEMENT

“La activități participă și polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Carei, Secției de Poliție Rurală Beltiug, Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș, Serviciului Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare”, a mai transmis IGPR.

Alte cazuri de falsificare a adeverințelor de vaccinare

De-a lungul ultimelor luni, oamenii legii din întreaga țară au identificat mai multe astfel de cazuri în care cadrele medicale au fost implicate în eforturile de obținere a adeverințelor de vaccinare fără ca imunizarea propriu-zisă să aibă loc.

ADVERTISEMENT

Un astfel de caz a fost făcut public în urmă cu doar două zile, atunci când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au cerut arestarea preventivă a șapte persoane, doi medici și cinci asistenți medicali.

“Mai multe cadre medicale din cadrul Centrului de Vaccinare COVID-19 din oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin,  respectiv medicii R. A. şi T. A.-A. şi asistenţii medicali G. D.-G, V. M.-T., V. I., P.-S. A.-F., P. D., M. A.-A. şi G.-H. S.-G., în cursul campaniei de vaccinare COVID-19, în mod repetat, au simulat actul de vaccinare şi au implementat personal sau au determinat registratorii să introducă fără vinovăţie într-un sistem informatic, respectiv în platforma electronică de vaccinare ROVACCINARE, fără drept şi contrar realităţii, datele mai multor persoane, atestând în mod nereal că acestea au fost vaccinate”, au transmis atunci procurorii.

ADVERTISEMENT

Informațiile din acest caz arată că cele șapte persoane anchetate în această speță primeau sume cuprinse între 100 și 250 de euro pentru a facilita emiterea unor adeverințe de vaccinare false.

O altă rețea de vaccinare la chiuvetă a fost destructurată în decursul lunii ianuarie, atunci când procurorii au arestat mai multe cadre medicale care ar fi eliberat peste 1.000 de certificate de vaccinare în mod fraudulos și ar fi obținut peste 100.000 euro.

ADVERTISEMENT
Tags: