News

Unde e barul care oferă bere gratis clienților. Cum se poate ajunge la locație

Un bar le promite clienților o bere gratis, dacă îndeplinesc două condiții esențiale: trebuie să ajungă la acest bar și să spună parola, care nu e tocmai secretă.
16.06.2023 | 15:27
Unde e barul care ofera bere gratis clientilor Cum se poate ajunge la locatie
Unde e barul care oferă bere gratis clienților. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Concret este vorba despre barul Old Forge Pub, situat undeva pe malul nordic al Lacului Nevis din Scoția. Oferta e valabilă începând cu 1 iulie și se adresează oricui ajunge în acel bar și spune parola. Nu e tocmai de ajuns la acest bar, logic, pentru că vorbim despre o aventură de peste 25 de kilometri.

Unde e barul care oferă bere gratis cliențilo

Distanța poate fi parcursă pe jos timp de două zile sau cu feribotul timp de opt ore, însă ajunși la pub vor primi mult visata bere rece, din partea casei, dacă spun și parola corectă, anume ”Wiggle”. Pentru cei care nu vor să meargă până în Scoția pentru o bere gratis, trebuie știut că există și în România astfel de oferte.

ADVERTISEMENT

Cea mai recentă astfel de găselniță a fost consemnată undeva în Ploiești, într-un mall, în iulie 2022. Aici a fost amplasat un aparat automat care oferă gratis o bere rece… cu buletinul. Mai exact, cine vrea o bere rece trebuie să își scaneze buletinul și își va potoli setea în cel mai scurt timp, fără să cheltuie nimic.

Desigur și în acest caz există o ”șmecherie”, mai exact e vorba de un sortiment necunoscut pe piață, menit ”degustării”. “Primești garantat o mostră de produs pentru degustare”, stă scris deasupra aparatului, conform Observatorul Prahovean. Pentru cei speriați de legea GDPR, aparatul menționează clar că datele cu caracter personal nu sunt stocate.

ADVERTISEMENT

Cel mai probabil buletinul e cerut pentru ca aparatul să se asigure că fiecare client pofticios primește o singură bere și, cel mai important, că persoana respectivă are cel puțin 18 ani împliniți. Sursa citată menționează că astfel de aprarate există în tot mai multe mall-uri din diverse orașe și oferă și alte produse cum ar fi sortimente de iaurt.

Chiar dacă nu am fotografiat coada de la berea gratis, vă asigur că erau cel puțin 5 persoane. Stăteau la rând și își așteptau berea rece. Un cetățean ceva mai curajos a zis că nu ar strica să ia o bere, în plus, cu buletinul soției. Nu pot să-mi scot din minte zâmbetul plin de satisfacție pe care îl avea”, menționează un martor, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Pe principiul ”cui nu-i plac lucrurile gratis?”, românii sunt mari amatori de astfel de oferte, astfel că nu mare le-a fost mirarea tuturor când Lidl a fost amendat de ANPC pentru că a abuzat de această strategie de marketing. Așadar, inspectorii Protecției Consumatorilor au identificat divere astfel de practici neortodoxe.

Este amintit exemplul Lidl Dacia din Iași, când în 2021 mai mulți inspectori ANPC au descoperit diverse promoții de tipul bere 4+1 gratis, pastile detergent 40+4 gratis, care de fapt nu erau gratis. Au fost identificate multe alte probleme, cum ar fi produse pe stoc mare care erau prezentate drept ”stoc limitat”, pentru a determina clienții să le cumpere, astfel că Lidl s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Lidl a contestat amenda, însă instanța de judecată a dat dreptate Protecției Consumatorilor. ”Instanţa reţine că petentul nu a făcut dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de constatare a contravenției, motiv pentru care nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a celor menționate în procesul verbal de contravenție.

Raportat la condiţiile concrete ale cauzei, instanţa apreciază că fapta petentului prezintă un grad ridicat de pericol social față de necesitatea ca comercianții să asigure o informare corectă a consumatorilor și să aibă un comportament corespunzător, fără să deruleze practici înșelătoare pentru consumatorul mediu menite să îl inducă în eroare”, au transmis magistrații.

ADVERTISEMENT