O bancnotă deteriorată poate fi schimbată, dar numai în anumite condiții. BNR oferă contravaloarea acestora în cazul în care te confrunți cu o astfel de situație.
În cazul în care ai acasă bancnote rupte, uzate sau scoase din circulație trebuie să știi că este destul de simplu să le schimbi. În plus, este gratuit, însă depinde de gradul de deteriorare al bancnotei pentru a putea primi contravaloarea acesteia.
Probabil tuturor ni s-a întâmplat, cel puțin o dată, să dăm de o bancnotă deteriorată în portofel. Fie că a fost primită rest sau s-a întâmplat din cauza noastră, o astfel de bancnotă se poate schimba.
Cei care s-au confruntat cu o astfel de situație trebuie să știe că Banca Națională a României schimbă bancnotele vechi, rupte, uzate sau din care lipsesc mici bucăți în sediile din București, Cluj, Timiș, Dolj, Constanța și Iași. Pentru a înlocui bancnotele deteriorate, trebuie să te prezinți cu ele la ghișeul special al uneia dintre sucursalele BNR, fie să le trimiți prin poștă.
Cei care vor să schimbe bancnotele deteriorare nu trebuie să plătească nimic, deoarece serviciul este unul gratuit. De asemenea, dacă ai bancnote sau monede vechi, scoase din circulație, vei putea primi contravaloarea lor, potrivit observatornews.ro.
BNR acceptă orice bancnotă care poate fi identificată fără probleme. Banca nu primește banii care nu prezintă toate elementele de identificare și/sau care lipsește o suprafață mai mare de 40%. Băncile au obligația de a accepta doar bancnotele care pot fi identificate fără probleme astfel încât să elimine suspiciunile de bani falși, lucru care ar fi imposibil dacă ar lipsi o bucată prea mare.
Dacă ai bancnote euro care sunt uzate sau deteriorate (rupte, arse sau degradate parțial) și care îndeplinesc anumite criterii pot fi preschimbate de băncile centrale naționale din zona euro, care le va putea înlocui.
O bancă națională va putea înlocui o bancnotă deteriorată în cazul în care este prezentată mai mult de jumătatea din aceasta sau dacă poate fi dovedit faptul că partea (mai mare) care lipsește a fost distrusă. În schimb, dacă ai bancnote euro uzate sau deteriorate în mod intenționat, acestea nu se pot schimba.
Bancnotele sunt înlocuite gratuit, potrivit Băncii Centrale. În cazul bancnotelor euro care au fost deteriorate accidental de către dispozitivele antifurt, atunci se percepe o taxă suplimentară.