Sport

Valeriu Iftime neagă prietenia cu Gigi Becali: „M-am văzut o singură dată cu el! La telefon vorbim pentru că e foarte distractiv”

24.02.2020 | 22:58
Valeriu Iftime neaga prietenia cu Gigi Becali Mam vazut o singura data cu el La telefon vorbim pentru ca e foarte distractiv
ADVERTISEMENT

Finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftime, a făcut spectacol la conferința de presă de după FC Botoșani – Poli Iași 2-1. Iftime și-a lăudat echipa, antrenorul, orașul, și, cel mai important, a negat că ar fi prieten cu Gigi Becali și că FCSB ar avea mereu asigurată victoria contra echipei sale.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 2,50 este cota pentru ”2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

Cele 12 victorii are celor de la FCSB împotriva Botoșaniului în ultimele 15 meciuri directe îi fac pe mulți să creadă că FCSB are asigurate 6 puncte în play-off. Valeriu Iftime neagă vehement orice speculație și le transmite contestatarilor: „Nu sunt prieten cu Becali!”

Valeriu Iftime neagă că ar fi prieten cu Gigi Becali

Valeriu Iftime, patronul Botoșaniului, râde atunci când i se spune că e prieten cu Gigi Becali și, implicit, FCSB are 6 puncte asigurate în play-off în meciurile directe cu moldovenii. „Mă distrează, nu sunt prieten deloc cu Gigi Becali, suntem din lumi diferite. Doar am făcut afaceri cu el, suntem apropiați pe partea asta religioasă. Cu Becali m-am văzut o singură dată în viață, la telefon vorbim doar pentru că e foarte distractiv”, a explicat Iftime.

ADVERTISEMENT

Iftime se felicită, în schimb, că i-a dat credit lui Marius Croitoru, antrenorul revelație al Botoșaniului: „N-am visat niciodată la locul trei că nu eram băut. Mă bucur că am crezut în Croitoru, nimeni n-a crezut în el din lumea fotbalului. E un tip care are ceva nativ de a fi lider, de a motiva lumea. Când am văzut ce discursuri motivaționale ține, nu mi-a venit să cred.

El spune că nu îi e frică de nimeni, frica e cel mai mare dușman al succesului. Când mi-a spus că batem la FCSB, și am văzut că e 2-0, că a zis că vrea să atace, nu mi-a venit să cred. Astra n-a ieșit din careu! Nu mă pun eu cu granzii, noi suntem outsideri. Jucătorii mei, când aud de FCSB, le cam tremură pantalonii. Dar vom munci, trebuie să fim foarte atenți”. 

ADVERTISEMENT

Iftime așteaptă un stadion nou la Botoșani

Patronul lui FC Botoșani așteaptă ca autoritățile locale să construiască un stadion nou la Botoșani. De asemenea, finanțatorul moldovenilor și-a lăudat fotbaliștii, în special pe vedeta Marko Dugandzic.

„Sunt niște proiecte senzaționale pentru botoșaniul fotbalistic. E vorba de stadioane. Dacă facem stadion, UEFA are logica să aducă fotbalul în locurile unde se poate juca. Avem șansa asta istorică, teribilă. Mai ales că avem cel mai mic buget.

ADVERTISEMENT

Pe Marko Dugandzic îl las la vară, dar fără 2 milioane de euro mi-a spus impresarul lui că nu are rost să-l las. E fotbalist excepțional. Keita și el, excepțional! La noi pleacă jucătorii când vrem noi, nu când vor ei.

Pe Miron l-am lăsat la FCSB pentru că-l avem pe Șeroni, băiat excepțional. Aici la Botoșani oricine vine, am făcut un ecosistem, îi dăm încredere, are timp mai mult să demonstreze”, a concluzionat Iftime.

  • 3 e locul ocupat de FC Botoșani la finele sezonului regulat, premieră istorică
  • 7.68 milioane de euro e valoarea lotului celor de la FC Botoșani
ADVERTISEMENT