News

Veste bună pentru elevi. Ministrul Educației, anunț despre examenele naționale

06.01.2021 | 09:21
Veste buna pentru elevi Ministrul Educatiei anunt despre examenele nationale
ADVERTISEMENT

Într-o perioadă extrem de grea pentru elevii din România, nevoiți să facă orele exclusiv online din cauza pandemiei, ministrul Educației vine cu o veste excelentă despre examenele naționale.

Sorin Cîmpeanu anunță că, atât testele naționale, cât și bacalaureatul, se vor desfășura în acord cu gradul de cunoștințe acumulate de elevi în această perioadă dificilă de învățare de la distanță.

ADVERTISEMENT

Cu alte cuvinte, dacă nu se va reveni curând la școala cu prezență fizică, oficialii ministerului pregătesc o serie de modificări menite să vină în sprijinul elevilor.

Ministrul Educației, anunț important despre examenele naționale

Școala din România nu va reveni la normal nici din 11 ianuarie, când se termina oficial vacanța de iarnă. În aceste condiții, Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este esenţial să existe predictibilitate în cazul examenelor naţionale.

ADVERTISEMENT

Mai exact, dacă nu se va putea reveni la învăţământul faţă în faţă, ar putea fi efectuate schimbări care să conducă la o flexibilizare în beneficiul elevilor şi care să compenseze eventuale deficite ce “nu se pot reţine în sarcina elevilor“.

”Nu poţi anunţa cu o lună înainte un copil care se pregăteşte pentru examenul de capacitate sau pentru examenul de bacalaureat că va da examen la alte discipline, la alte materii în alt fel. Este esenţial să avem predictibilitate.

ADVERTISEMENT

Dacă nu se va putea – nu vreau să iau în considerare ca probabil acest scenariu – să revenim la învăţământul clasic, atunci vor trebui adoptate schimbări care să fie toate în beneficiul elevilor. Schimbări care să conducă la o flexibilizare în beneficiul elevilor. Dar aceste schimbări nu le dorim nici măcar în acest sens”, a declarat ministrul educației, conform Agerpres.

Cîmpeanu dorește reluarea cursurilor cu prezență fizică

Sorin Cîmpeanu a mai a spus că îşi doreşte reluarea cursurilor în format clasic şi pentru acţiuni remediale, dar şi pentru pregătirea examenelor naţionale.

ADVERTISEMENT

“De aceea ne dorim reluarea şcolii în format clasic, pentru a putea avea şi acele acţiuni remediale, pentru a pregăti examenele naţionale aşa cum elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a ştiu că trebuie să se deruleze”, a mai spus oficialul de la Educație.

Recent, Ministrul Educației a afirmat că este posibilă redeschiderea școlilor după vacanța dintre cele două semestre, adică din 8 februarie. Într-o declarație din această săptămână, Cîmpeanu a precizat că o decizie finală va fi luată spre sfârșitul lunii, în funcție de mai multe criterii.

ADVERTISEMENT