Guvernul vine în ajutorul pensionarilor cu venituri mici și anunță că urmează să reînceapă transmiterea cardurilor de alimente. Cei care beneficiază de aceste carduri au posibilitatea să-și cumpere alimente dar pot folosi voucherele și pentru mese calde.
Măsurile sociale luate de guvern se adresează pensionarilor cu venituri mici, însă limita maximă a veniturilor a crescut față de anul trecut. Astfel, dacă în 2022, beneficiarii aveau venituri lunare de maxim 1.500 de lei, în acest an plafonul a fost crescut la 1.700 de lei.
În program sunt incluse și persoanele cu handicap grav sau familii cu mai mult de doi copii în întreținere, dacă venitul pe cap de familie nu depășește 675 de lei pe lună.
Și familiile monoparentale cu venituri de maxim 675 de lei pot beneficia de aceste măsuri sociale. De asemenea, familiile și persoanele singure care se întrețin din ajutor social sau persoanele fără adăpost, sunt considerate beneficiare ale acestor ajutoare și pot solicita un card pentru alimente, potrivit normelor legale în vigoare.
„Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.
Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice. De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși (…) se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, citat de Gândul.
Cardurile de alimente urmează să ajungă la beneficiari prin intermediul Poștei Române. Dacă cei care știu că îndeplinesc toate condițiile pentru acordarea acestui tip de ajutor nu au primit, totuși, cardul de alimente prin poștă, se pot adresa oficiului poștal de care aparțin.
Aproape două milioane și jumătate de pensionari și persoane cu venituri mici beneficiază de carduri de alimente, începând de anul trecut. Listele se modifică permanent, în funcție de situația socială a beneficiarilor.
Anul trecut, guvernul a demarat o serie de măsuri sociale, care au continuat și în 2023, altele decât cardurile de alimente, Printre acestea se numără: distribuirea pachetelor cu produse alimentare, ajutorul de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, sprijin pentru elevi la achiziția de rechizite și îmbrăcăminte, trusouri pentru mamă și nou-născut, etc.