Vreme răcoroasă în toată țara, după valul de caniculă de care România a avut parte în ultimele zile. În această săptămână vorbim de o răcire considerabilă, temperaturile urmând să fie, în anumite zone, sub cele normale perioadei în care ne aflăm.
Astfel, la începutul acestei săptămâni își va face simțită prezența o masă de aer rece. Potrivit Meteo Radar, răcorirea vremii se va instala mai ales în nord, vest și centru. Și în sudul țării vor fi temperaturi mult mai mici în comparație cu zilele trecute, însă vor fi normale pentru această perioadă.
„Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile nord-vestice”, a transmis ANM în prognoza meteo pentru intervalul 7 august-4 septembrie.
Luni, 7 august, se vor înregistra 30 de grade doar în sud-est. Pe de altă parte, în regiunile intracarpatice valorile termice vor fi între 22-25 de grade. Și ploile vor fi prezente, în cursul nopții, în Oltenia.
Marți, precipitațiile se vor extinde în Muntenia, sudul Moldovei, dar și în anumite zone din nordul țării și Dobrogea. De asemenea, în cursul nopții de marți spre miercuri vremea se va răci Transilvania, Bucovina și Maramureș. Conform sursei citate, minimele vor scădea sub 8 – 9 grade.
Miercuri, temperaturile vor fi cuprinse între 22 și 29 de grade. Local, vor fi precipitații, mai ales în jumătatea nordică a României. De asemenea, vremea va fi răcoroasă și la malul mării. În timpul nopții vor fi între 16 și 20 de grade, iar ziua vor fi între 25 și 29 de grade.
Conform meteorologilor, vremea răcoroasă va ține doar câteva zile, urmând ca din weekend, valorile termice să depășească din nou 35 de grade, în special în jumătatea sudică a României.
De altfel, în această dimineață, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de intensificări ale vântului. Sunt vizate județele Buzău, Tulcea și Constanța.
În Buzău, rafalele vor depăși 70…75 km/h, fiind vizate localitățile Nehoiu, Pătârlagele, Lopătari, Gura Teghii, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru, Chiliile. Avertizarea meteo este valabilă până la ora 15:00.
În județele Constanța și Tulcea vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…60 km/h. Codul galben este în vigoare până la ora 14:00, potrivit meteorologilor.