News

Vreme rece și ploioasă în debut de săptămână în țară. Prognoza pentru București

03.05.2020 | 15:06
Vreme rece si ploioasa in debut de saptamana in tara Prognoza pentru Bucuresti
ADVERTISEMENT

Vremea din țara noastră devine rece și ploioasă în debut de săptămână. După mai multe zile cu temperaturi aproape de vară, un front atmosferic cu precipitații pune stăpânire pe România, iar temperaturile vor scădea drastic.

Vreme rece și ploioasă în debut de săptămână în țară. Cum arată prognoza pentru București

La nivelul întregii țări urmează zile destul de reci, cu multe ploi și chiar precipitații specifice mai degrabă sezonului rece în zona înaltă de munte.

ADVERTISEMENT

La noapte continuă aversele însemnat în Muntenia, Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei şi Moldovei şi prin Dobrogea, iar în restul ţării ai şanse să scapi fără ploi.

Din nou ploile vor fi torenţiale însoţite de tunete, fulgere şi vânt. Se vor aduna chiar 30…50 l/mp, iar vântul o să aibă la rafală până la 80 km/h. Pe crestele montane vin din nou ninsorile şi lapoviţa. Minimele vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade.

ADVERTISEMENT

Luni vom avea parte în continuare de vreme instabilă şi mai rece decât ar fi normal. Aversele nu se opresc peste zi în Muntenia, Transilvania, Maramureş, Oltenia, Moldova sau Dobrogea.

Marţi, tot vreme instabilă, cu ploi serioase şi vânt puternic. Cantităţile de apă vor fi însemnate, iar vântul rămâne puternic. Peste zi plouă în cam toată ţara; doar prin Oltenia sunt şi momente fără ploi. Maximele urcă uşor şi vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade.

ADVERTISEMENT

Miercuri vremea se răceşte şi mai mult, soarele dispare din peisaj şi ploile sunt prezente peste tot în ţară. La munte începe să ningă serios şi vântul puternic readuce viscolul în peisaj. Cantităţile de apă sunt din nou serioase şi vântul nu se linişteşte deloc. Maximele pornesc de la 7 grade şi nu mai trec de 16 grade.

Prognoza pentru Bucureşti

În Capitală vom avea parte de o noapte caldă, în jur de 12 grade, dar nu scăpăm de ploile torenţiale cu tunete, fulgere şi vânt puternic. Săptămâna începe cu vreme rece şi urâtă. Vor fi averse peste zi, vânt puternic, tunete, fulgere şi doar 19 grade.

ADVERTISEMENT

Marţi vremea se încălzeşte puţin, dar norii şi aversele nu ne părăsesc. La prânz nu o să fie mai mult de 20 de grade.

Miercuri vom sta din nou lângă calorifere. O să fie frig, cam 15 grade, cerul o să fie acoperit de nori şi o să plouă în reprize dese.

ADVERTISEMENT