Dacă în țară și în Capitală urmează două zile cu temperaturi peste media normală a acestei perioade, de la începutul săptămânii viitoare este așteptată o răcire semnificativă a vremii însoțită de ploi.
În această noapte temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 și 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12 și 13 grade în dealurile vestice şi pe litoral, cu cerul variabil și vânt ușor. Spre dimineaţã, în zonele joase din regiunile intracarpatice este așteptată apariția ceții, însă pe suprafețe mici. În Capitală, în această noapte, temperatura minimă va fi între opt și zece grade, iar vântul va sufla slab, până la moderat.
Duminică, 9 octombrie, vremea se va răci ușor, însă doar în regiunile nordice şi nord-vestice. În restul țării temperaturile vor fi în general peste mediile specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi ploi slabe, local în zonele montane şi doar pe alocuri în nordul şi centrul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 15-16 grade în nordul Moldovei, și pânã la 24, 25 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade.
Potrivit ANM, în Capitală, ziua de duminică va fi una frumoasă, cu temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Cerul va fi ușor variabil, cu înnorãri temporare doar în a doua parte a zilei, atunci când şi vântul va deveni în general moderat. Temperatura maximã va ajunge până la valoarea de 24 de grade, iar cea minimã va fi de 11-13 grade.
Începând de luni, în cea mai mare parte a țării, temperaturile vor fi în scădere ușoară, spre valorile normale ale acestei perioade. În zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului sunt așteptate ploi slabe, de scurtă durată. Luni, temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 15 şi 22 de grade, cu minime între 2 şi 13 grade, mai scăzute spre -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei.
Răcirea ușoară a vremii se va resimți și în București, acolo unde maximele nu vor depăși valorile de 19, 20 de grade, iar noaptea valorile minime vor fi între 5 și 8 grade.
În cea de a doua zi a săptămânii, cerul va prezenta înnorări temporare în majoritatea zonelor din țară, cu ploi slabe în special în sud-vest, centru şi nord. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 13 grade. În Capitală probabilitatea de ploi va fi redusă, iar temperaturile maxime vor urca până la 22 de grade, cu minime între 9 și 11 grade noaptea.
Miercuri, în țară, temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade, cu ploi slabe locale în centru, nord-est şi la munte. În București, cerul va fi noros în cea mai mare parte a zilei, cu șanse mici de ploaie, iar temperaturile maxime se vor menține în jurul valorii de 21, 22 de grade.