News

Zi cumplită pentru salvamari. Patru persoane au fost aproape de înec pe litoral, în stațiunea Jupiter

Zi cumplită pentru salvamari, după ce nu mai puțin patru persoane au fost aproape de înec pe litoralul românesc, în stațiunea Jupiter.
08.09.2023 | 17:51
Zi cumplita pentru salvamari Patru persoane au fost aproape de inec pe litoral in statiunea Jupiter
Patru persoane au fost aproape de înec pe litoral. Foto: Cancan
ADVERTISEMENT

Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de vineri, 8 septembrie, în stațiunea Jupiter, lângă Hotelul Cometa, acolo unde patru persoane au fost aproape să se înece. Conform datelor prezentate de autorități, la fața locului a intervenit Stația Mangalia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Patru persoane au fost aproape de înec pe litoral

De asemenea, salvatorii au trimis și o autospecială SMURD B2, o ambarcațiune ”Targa”, precum și un echipaj SAJ și elicopterul SMURD. Din fericire două victime au reușit să iasă singure din apă, în timp ce alte două persoane au avut nevoie de resuscitare, printre care un tânăr în vârstă de 18 ani.

ADVERTISEMENT

”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că pompierii au fost solicitaţi să intervină vineri, în staţiunea Jupiter, acolo unde patru persoane erau în pericol de înec, în mare. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, ambarcaţiunea Targa, o ambulanţă a Serviciului Judeţean şi elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanții ISU.

Probabil cel mai trist episod înregistrat vara aceasta pe litoral a fost acum 3 săptămâni, când la Mamaia nu mai puțin de trei oameni au murit înecați încercând să salveze o fată de 16 ani care fusese luată de curenți. Adolescenta, care a ajuns în cele din urmă la spital, a fost luată de curenți în timp ce înota în marea agitată.

ADVERTISEMENT

În salvarea ei au sărit trei bărbați, printre care tatăl fetei, însă toți cei trei au murit înecați. Martorii povestesc cei trei bărbați au fost scoți în cele din urmă din ape de salvamari, însă a fost mult prea târziu pentru ca aceștia să fie salvați, în ciuda faptului că au fost resuscitați zeci de minute.

În aceeași zi, alături de cei trei bărbați mai mureau alți trei turiști, unul în Venus, altul în Mamaia și altul în Costinești. Specialiștii i-au avertizat pe români că oricât de bine ar putea să înoate, curenții reușesc să doboare și cei mai iscusiți profesioniști care se încumetă să intre în ape tulburi.

ADVERTISEMENT

”În momentul în care înotătorul realizează că este prins de un astfel de curent și dus către larg, el nu trebuie să se panicheze și trebuie să înoate cumva către o altă direcție decât direcția de deplasare, astfel încât el să iasă din aceste jet”, explică Răzvan Mateescu, cercetător științific INCDM.

Mai mult, salvamarii sunt cu adevărat disperați și au făcut apel pentru cetățeni să nu mai intre în apă cu orice risc, pentru că viața lor e mai importantă decât orice. ”Colacul nu e pentru plajă. Nu își iau medicamentația, leșină pe plajă. Părinții sau bunicii să aibă grijă de copii! Ieri ne-am confruntat cu trei cazuri de copii dispăruți. Ne-am transformat în babysitter? Să aibă grijă de copii!

ADVERTISEMENT

Ce să mai dai sfaturi, când de ani de zile batem monedă, aveți grijă la copii, luați-vă pastilele, stați la umbră, hidratați-vă, nu mai intrați în apă după ce ați mâncat sau băut! Aveți grijă de viața voastră, fiecare viață este foarte importantă.

După cum arată prognoza, s-ar putea să avem o săptămână și jumătate steagul roșu pe litoral. Salvamarii o să fie înnebuniți. Dacă până acum alergau 10 km, cred că azi vor alerga 15 – 20 de km ca să salveze fiecare om care oricum nu are ce căuta în apă, dar ei ignoră“, a declarat Vasile Borteș, șef al salvamarilor de pe litoral.

ADVERTISEMENT
"Şi-au ales locul, nu s-au dus la întâmplare". Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un turn, în Hunedoara. Una dintre ele ar fi lăsat un bilet de adio
După ce a vândut casa de la Moroșanu, ”călărețul” Sergiu s-a apucat de...
După ce a vândut casa de la Moroșanu, ”călărețul” Sergiu s-a apucat de ”afaceri”. A fost și în arest
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Cât de frumoasă este fosta soţie a fiului lui Ion Ţiriac. Mama singurilor...
Cât de frumoasă este fosta soţie a fiului lui Ion Ţiriac. Mama singurilor nepoţi ai miliardarului arată răvăşitor la 41 de ani
Centralele de apartament vor fi interzise în România. Vezi când va intra în...
Centralele de apartament vor fi interzise în România. Vezi când va intra în vigoare noua directivă a Comisiei Europene
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă...
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă a realizat ce era ascuns în el. A țipat la soție și copii să iasă din casă și a chemat poliția de urgență
Stela Enache va fi înmormântată în Cimitirul Bellu. Anunţ trist despre marea cântăreaţă
Stela Enache va fi înmormântată în Cimitirul Bellu. Anunţ trist despre marea cântăreaţă
Dezlegare la pește. Rețete de paste cu ton
Dezlegare la pește. Rețete de paste cu ton
Tzancă Uraganu, ameninţat de interlopi cu pistoale: „Am fost tâlhărit, vor taxă de...
Tzancă Uraganu, ameninţat de interlopi cu pistoale: „Am fost tâlhărit, vor taxă de protecţie, mă aflu într-un loc ascuns”
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
„Am spart gheața! România merită în Schengen”. Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru...
„Am spart gheața! România merită în Schengen”. Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru România, cu câteva condiții
Categoria de pensionari care va primi 2.000 lei în plus la pensie după...
Categoria de pensionari care va primi 2.000 lei în plus la pensie după recalculare. Venitul le crește substanțial
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română