Zodia Fecioară, una dintre cele mai raționale și critice din cele 12 semne ale horoscopului, dacă nu chiar cea mai critică, are o serie de secrete pe care nu vrea să le știe toată lumea. Doar cei apropiați reușesc să le cunoască foarte bine, iar Fecioarele nu se deschid în fața oricui.
Chiar dacă lasă impresia de modestie și par de multe ori retrase, Fecioarele își doresc în realitate să fie în centrul atenției, să fie admirate și apreciate în primul rând pentru ce au în cap, nu pentru aspectul lor fizic.
Marea problemă cu care se confruntă Fecioarele este teama de a nu dezamăgi: de a nu-i supăra pe ceilalți și de a nu se dezamăgi pe sine.
Sunt perfecționiste de fel și din cauza asta par deseori extrem de încăpățânate. Fecioarele reușesc de foarte multe ori să pună problemele pe toate părțile și îi uimesc pe cei din jur cu perspectivele lor asupra anumitor situații, căci iau în calcul aspecte la care nimeni nu se gândește din prima.
Latura cea mai ascunsă a Fecioarelor este cea erotică. Sunt persoane extrem de pasionale și multe dintre ideile lor în a practica amorul ar putea părea ciudate pentru cei din jur.
Fecioarele sunt destul de exhibiționiste și le place să încerce absolut tot ce se poate din punct de vedere sexual.
Despre acest lucru nativii de pământ nu vor vorbi cu oricine, căci este un subiect mult prea intim, însă cei care ajung să îi cunoască vor înțelege mult mai bine perspectivele lor asupra vieții de cuplu.
Acești nativi nu cred neapărat în acea iubire oarbă, în fluturii din stomac, ci mai mult în prietenie și respect. Cel mai important pentru Fecioare este potrivirea în dormitor. Dacă relațiile intime nu funcționează, acestea sunt capabile să se despartă fără să stea pe gânduri.
Așadar, latura ascunsă a Fecioarelor este legată de zona erotică, una pe care o speculează și o fructifică așa cum nu o face nimeni. Poate doar Scorpionii.