Life

Zodia Rac în luna aprilie 2022. Perioadă excelentă din toate punctele de vedere

Zodia Rac are un aprilie 2022 plin de bucurii, unul în care realizările vor veni pe rând în mai toate sectoarele vieții. Există și câteva zile critice, cu mici avertismente din partea astrelor.
17.03.2022 | 10:59
Zodia Rac in luna aprilie 2022 Perioada excelenta din toate punctele de vedere
Zodia Rac în luna aprilie 2022. Foto: iambrainy.com
ADVERTISEMENT

Cei născuți în zodia Rac vor avea un aprilie 2022 plin de provocări, așa cum le place lor. Pentru că nu sunt făcuți să stea locului măcar o secundă, în a doua lună a primăverii vor fi peste tot. Va fi mare nevoie de abilitățile lor, de sfaturile și de bunăvoința de care doar ei știu să dea dovadă.

Zodia Rac în luna aprilie 2022

E adevărat că se va acumula nițel și oboseala în a doua jumătate a lunii, dar până atunci vor trage tare, căci așteptările sunt mari la capitolul bani. În prima parte a lui aprilie, Racii s-ar putea să exagereze puțin cu munca, dar nu se vor plânge.

ADVERTISEMENT

Dau dovadă că știu să lucreze în echipă. Ideile lor vor fi acceptate cu ușurință de colectivul din care fac parte și se vor concentra foarte tare asupra modului în care trebuie să pună în practică anumite planuri.

Până pe 15 aprilie, vin și câteva zile perfecte pentru răsfăț. Racii încep să se ocupe mai mult de confortul lor fizic, dar și de cel psihic. Niște ședințe de masaj ori poate chiar mersul la sala de fitness le poate schimba și îmbunătăți radical starea de spirit.

ADVERTISEMENT

Zilele norocoase și zilele ghinioniste

În cea de-a doua jumătate nativilor de apă le este recomandat să facă niște pauze între atâtea ore de muncă. Dovedesc tot ce pot în primele zile ale lunii, fapt pentru care nu e tocmai indicat să apeleze și mai tare pe pedala de accelerație.

Zilele norocoase pentru nativii de apă sunt 1, 4, 6, 8, 9, 10 și 17 aprilie. Pe 1 și 4 vin bani din surse neașteptate. Zilele de 6, 8 și 9 sunt bune pentru activități care le pun în valoare mintea și trupul. 10 și 17 aprilie sunt două date perfecte pentru planificarea unor călătorii.

ADVERTISEMENT

Zilele ghinioniste sunt 13, 15, 23 și 27 aprilie. Zilele de 13 și 15 sunt proaste pentru cei care susțin o bătălie în fața unui public numeros. Ar fi bine să evite să se înflăcăreze, indiferent de tema abordată. Pe 23 și 27 aprilie, acești nativi trebuie să se odihnească. Munca în exces nu face bine.

Locul din România care pare rupt din filmele SF. E la o oră...
Locul din România care pare rupt din filmele SF. E la o oră şi jumătate de Bucureşti, iar intrarea costă doar 45 de lei
”Fratele” lui Adi Mutu a ajuns de nerecunoscut și a venit în România:...
”Fratele” lui Adi Mutu a ajuns de nerecunoscut și a venit în România: ”Uitați-vă la mine, din cauza voastră sunt așa”
Detaliul neștiut despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când eram în Franța”
Detaliul neștiut despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când eram în Franța”
Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea. Mesaj superb pentru Luca Reghecampf
Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea. Mesaj superb pentru Luca Reghecampf
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o...
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
Cum arată locul de vechi al Ronei Hartner din cimitirul Bellu? Acolo se...
Cum arată locul de vechi al Ronei Hartner din cimitirul Bellu? Acolo se odihnește și tatăl artistei GALERIE FOTO
PUTIN, ÎNLOCUIT la Kremlin?! Cine îl va înlătura: Va fi de folos într-o...
PUTIN, ÎNLOCUIT la Kremlin?! Cine îl va înlătura: Va fi de folos într-o Rusie fără Putin
Schimbări anului la WhatsApp. La asta nu se așteptau utilizatorii
Schimbări anului la WhatsApp. La asta nu se așteptau utilizatorii
Anamaria Prodan nu se mai ascunde. Adevărul despre noul iubit: „Mă susține, este...
Anamaria Prodan nu se mai ascunde. Adevărul despre noul iubit: „Mă susține, este fericit pentru mine și eu sunt fericită că am alături un bărbat în adevăratul sens al cuvântului”
Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Calvarul prin care...
Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Calvarul prin care trece după lupta cu cancerul
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de...
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de propagandă cu patru milioane de exemplare în trei luni
Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu. Câți bani primesc artistele: „M-a...
Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu. Câți bani primesc artistele: „M-a și înjurat lumea pe Facebook”
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!