Accident feroviar ieșit din comun înregistrat ăn urmă cu exact 106 ani. Totul s-a petrecut în localitatea ieșeană Ciurea. Acolo a fost consemnat cea mai mare tragedie de pe calea ferată din istoria României.
În ”Catastrofa de la Ciurea”, așa cum a rămas în memoria tuturor accidentul feroviar de pe 13 ianuarie 1917, și-au pierdut viața circa 1000 de persoane. În trenul aflat pe linia de cale ferată Bârlad – Iași se aflau atât civili, cât și militari.
Tragedia din estul țării este cel mai bine descrisă de scriitoarea Elena Emandi. Într-un volum de memorii din 1919, aceasta subliniază că, pe 17 ianuarie, la Ciurea, ”a fost iadul pe pământ”, ”iadul adevărat în toată grozăvenia lui”.
Între anii 1830 și 1930, nicăieri în lume nu s-a petrecut o tragedie atât de uriașă ca număr de victime cum a fost cea din județul Iași.
România traversa în acea perioadă momente extrem de dificile din istoria ei. Aflată în război cu Puterile Centrale, și cu mare parte din teritoriu ocupat de germani, țara noastră risca să dispară de pe harta Europei.
Accidentul feroviar din 1917 este strâns legat de aceste evenimente din Primul Război Mondial. Trenul deraiat la Ciurea era arhiplin.
În iarna lui 1916, contraofensiva armatei germane, care a dus la ocuparea ulterioară a Bucureștiului, a făcut ca populația să fugă spre nordul Moldovei.
Dat fiind acest context, un convoi militar constituit dintr-o garnitură de 26 de vagoane a plecat pe data de 12 ianuarie din Galaţi, îndreptându-se spre Iaşi.
Vagoanele erau pline cu pasageri, mult peste capacitatea lor. Erau oameni care călătoreau inclusiv pe acoperișurile vagoanelor, pe scări sau pe tampoanele de legătură. Pe lângă civili, în compartimente se mai aflau mulți soldați români și ruși.
Noaptea, trenul a ajuns în gara Bârnova. Aici, mecanicii au verificat frânele și nu au semnalat probleme de funcționare. S-a decis ca trenul, tractat de două locomotive, să plece în direcția Iași la ora 1.00 a.m.
Imediat a urmat accidentul feroviar. Pe o porțiune de pantă abruptă dintre gările Bârnova şi Ciurea trenul a rămas fără frâne.
Disperați, mecanicii au încercat să semnalizeze acustic problema controlorilor din vagoane. Din cauza aglomerației extreme, aceştia n-au putut ajunge să acţioneze frânele de mână cu care erau dotate vagoanele.
La rândul lor, auzind semnalul, angajaţii căilor ferate din staţia Ciurea au activat un macaz, astfel încât trenul să intre pe linia 2 şi să se evite coliziunea cu o garnitură formată din vagoane cu păcură aflate pe linia 1.
Planul nu avea să reușească. Supraîncărcat și cu o vitează uriașă, trenul a deraiat. Doar locomotiva şi încă un vagon au reuşit să treacă pe linia 2.
Restul au sărit de pe șine și s-au ciocnit de cisternele de combustibil, declanşând o explozie şi un incendiu de proporții.
”Iadul pe pământ”, cum Emandi rememora în 1919, s-a declanșat în zonă. Vagoanele au ars ca o torţă în mai puţin de două ore, astfel că foarte puţine dintre victimele accidentului au mai putut fi identificate.
Foarte puține informații s-au oferit la acea vreme despre acest accident feroviar. Cu administraţia, armata şi o mare parte a cetăţenilor refugiaţi în Moldova, statul român era aproape desființat.
Puține ziare ale vremii au reuşit să informeze despre accident. În plus, nici arhivele nu conțin documente care să prezinte date certe.
Pe lângă războiul care nu decurgea deloc în direcția așteptată de București, vestea catastrofei de la Ciurea venea ca un trăsnet.
Personalitățile importante ale vremii înaintau diferite bilanțuri după accident. I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu, vorbea de 800 de morţi, Constantin Argetoianu, de peste 500 de morţi, iar generalul Berthelot consemna că au fost 200 de morţi şi 300 de răniţi.
În zilele care au urmat tragediei, victimele au fost înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării Ciurea. Au fost înhumate 374 de persoane în doar trei zile.
Au curs multe zvonuri la acea vreme despre tragedie. S-a vehiculat faptul că averi fabuloase au fost evaporate în incendiu sau jefuite de hoţii de ocazie. Unii au amplificat numărul deceselor, iar nume celebre au fost vehiculate printre victime.
Ulterior, s-a aflat că în accident a murit prinţul Vasile Cantacuzino. De altfel, în prezent, doar o singură cruce mai amintește de catastrofă, cea a acestuia.
Revoltător este faptul că nicio anchetă oficială asupra accidentului din gara Ciurea nu a fost realizată.
Nu s-a stabilit niciodată care au fost cauzele exacte ale acestui accident feroviar. Nici până azi nu se știe de ce frânele nu au putut fi acționate la coborâre.
În plus, nu se știe nici de ce linia 1 era ocupată de garnitura de cisterne. Se presupune doar că unul dintre pasagerii din primele două sau trei vagoane a închis robinetul de aer comprimat din greșeală. Astfel, aerul nu s-a putut propaga către frânele celorlalte vagoane.
Cert este un singur lucru și acesta a fost stabilit câţiva ani mai târziu. Aproximativ 1.000 de oameni au murit în această catastrofă.
Acesta a fost cel mai grav accident feroviar din istoria României și al treilea ca mărime la nivel mondial.