News

22 august este ziua Lunii Albastre din 2021. Care este, de fapt, definiția corectă a acestui fenomen astronomic

Și anul 2021 are o Lună Albastră, având în vedere definiția corectă a fenomenului astronomic.
21.08.2021 | 14:04
22 august este ziua Lunii Albastre din 2021 Care este de fapt definitia corecta a acestui fenomen astronomic
22 august este ziua Lunii Albastre din 2021. Care este, de fapt, definiția corectă a acestui fenomen astronomic. Sursa foto: pixabay.com.
ADVERTISEMENT

Duminica zilei de 22 august aduce luna plină din august, care ar urma să fie și o Lună Albastră.

În mod curios, luna plină din august este Albastră, cu toate că definiția standard a acestui eveniment astronomic nu pare să încadreze luna de mâine în acest tipar.

ADVERTISEMENT

O Lună Albastră este cea de-a doua lună plină care are loc în decursul aceleiași luni calendaristice. În data de 22 august este prima și singura lună plină a lui august, însă aceasta este, totuși, o Lună Albastră.

Astronomii folosesc o regulă obscură pentru a defini luna plină de duminică drept una Albastră. Această regulă este tocmai definiția originală prin care o lună plină este considerată și albastră.

ADVERTISEMENT

În ediția din iulie 1943 a revistei Sky & Telescope, în secțiunea de întrebări și răspunsuri se face o referire la termenul de Lună Albastră. Termenul era citat din ediția din 1937 a almanahului fermierilor din Maine.

Care este, de fapt, definiția corectă a Lunii Albastre

Pe pagina din august 1937 a almanahului, este oferită definiția calendaristică a termenului de Lună Albastră.

ADVERTISEMENT

Aceasta arată că luna plină ”apare de obicei de 12 oi pe an, de trei ori în fiecare anotimp.” Cu toate acestea, ocazional sunt 13 luni pline într-un an, iar almanahul explică:

”Acesta era considerat un eveniment foarte nefast, care perturba aranjamentele clasice ale sărbătorilor religioase. De aceea, 13 a devenit cunoscut ca un număr ghinionist.”

ADVERTISEMENT

Iar, în cazul acestei luni pline extra, însemna că unul dintre anotimpuri va avea patru luni pline în loc de trei. Astfel, când un anumit anotimp are patru luni pline, cea de-a treia este cunoscută ca Lună Albastră, astfel încât ultima să aibă definiția clasică.

Și totuși, de unde a apărut regula cu ”două luni pline într-o lună calendaristică”, după care se ghidează acum oamenii?

Cum s-a popularizat regula greșită a Lunii Albastre

Tot revista Sky & Telescope oferă răspunsul, însă în ediția din martie 1946. James Hugh Pruett a publicat materialul ”Once in a Blue Moon”, în care se referă la termenul de Lună Albastră și la articolul din iulie 1943.

Pruett a ajuns la următoarea concluzie: ”De șapte ori în 19 ani au fost și încă sunt 13 luni pline într-un an. Asta ne dă 11 luni cu o lună plină și una cu două luni pline. Pe a doua din lună o interpretez ca Luna Albastră.”

Explicația lui Pruett era, însă, o interpretare greșită și ar fi putut fi uitată dacă jurnalista Deborah Byrd n-ar fi folosit-o în show-ul sau de la radio, StarDate, în data de 31 ianuarie 1980, arată space.com.

În următorul deceniu, explicația greșită a lui Pruett a devenit mai populară, iar acum regula de ”două luni pline într-o lună” este recunoscută la nivel mondial. Între timp, regula ”originală” a fost aproape uitată.

Folosind, însă, această regulă originală, în vara lui 2021 sunt patru luni pline, pe 24 iunie, pe 23 iulie, pe 22 august și pe 20 septembrie. Astfel, Luna Albastră este cea de-a treia, din data de 22 august.

Totuși, nu te lăsa păcălit de numele acestui fenomen astronomic, deoarece luna nu va străluci albastră. Sigur, au existat în trecut contexte atmosferice neobișnuite care au dus la o înfățișare albăstrie a lunii și a soarelui (cauzată de aerosoli antropogeni injectați în atmosferă, precum cenușa vulcanică și praful cauzate de erupția vulcanului Krakatau, din 1883).

ADVERTISEMENT