715 ani de la arestarea Cavalerilor Templieri. Cei mai mulţi dintre cruciaţi au fost arşi pe rug. “Inchizitorii apelau la torturi inimaginabile”

Thomas Keightley este unul dintre istoricii importanți care s-au aplecat asupra istoriei Ordinului Templier și care descrie, în amănunt, caznele, anchetele și crimele comise în numele religiei și al monarhiei, de către tiranii vremurilor. Lucrarea „Templierii. O societate secretă din Evul Mediu”, apărută în România la Editura Herald, este mărturia de netăgăduit a modului în care dictatura nu ține cont de vremuri, deși oamenii cu adevărat Mari ai acelor timpuri au „supraviețuit”, secole în șir, grație onoarei, credinței și Jurământului depus.

13 octombrie 1307, ziua fatidică a arestării Cavalerilor Templieri, în frunte cu Marele Maestru, Jacques de Molay. Istoricii fac dreptate în privința despotismului cleric și monarhic.

În ziua de vineri 13 octombrie 1307, Regele Filip al Franţei i-a arestat pe majoritatea Cavalerilor Templieri, în frunte cu Marele Maestru Jacques Burgundus de Molay , iar după ce a obţinut o serie de mărturisiri sub tortură, cei mai mulţi dintre cruciaţi au fost arşi pe rug. Motivul neoficial al prigonirii călugărilor-războinici a fost foarte simplu: Regele le datora bani… În schimb, acuzațiile oficiale au fost impioșenia, erezia, idolatria, blasfemia și sodomia.

Nu cu multă vreme înainte, Ordinul construit între anii 1118-1120 era simbolul cavalerismului și al credinței în Dumnezeu. Filosoful cistercian Bernard de  Clairvaux, care îi admira pe templieri pentru curajul și pentru tenacitatea lor, scria, în anul 1130, după primele expediții din Țara Sfântă: „Bucură-te, Ierusalime!” Trebuie amintit și faptul că, în anul 1095, Papa Urban al II-lea a lansat apelul la Cruciadă. Era perioada reformelor gregoriene, una a reînnoirilor religioase și a extinderii puterii papale. Templierii erau eroii propriului lor timp…

Să ne întoarcem, însă, la perioada prigoanei, despre care vorbeam anterior. La 3 aprilie 1312, Ordinul a fost (oficial) desfiinţat prin Bula Papală „Vox in Excelso”, iar Jacques de Molay a fost executat la 18 martie 1314. Înainte de a fi ars pe rug, Marele Maestru a cerut să fie legat în aşa fel încât să fie aşezat cu faţa la catedrala Notre Dame şi să-şi ţină mâinile împreunate.

Digi24.ro

O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”

Conform legendei, dintre flăcări i-ar fi blestemat pe Regele Filip al Franței şi pe Papa Clement al V-lea. Acesta din urmă a mai trăit doar o lună, iar monarhul a murit înainte de sfârşitul anului, într-un accident de vânătoare…

Scriitorul Thomas Keightley descrie torturile inimaginabile: „Frânghia era lăsată brusc și oprită, provocând corpului un șoc cumplit!”

Iată, însă, ce s-a întâmplat până atunci, începând cu momentul 13 octombrie. Sarcina de a conduce anchetele asupra liderilor cavalerilor i-a fost încredințată de regele Filip cel Frumos inchizitorului Guillaume Imbert, fără a cere sau a accepta aprobarea Papei. Acesta a scris tuturor anchetatorilor, ordonându-le să înceapă demersurile împotriva templierilor, așa cum făcuse și el.

Chiar și în cazul confirmării acuzațiilor, inchizitorii trebuiau să comunice acest lucru călugărilor franciscani sau dintr-un alt ordin, pentru ca poporul să nu fie nemulțumit de procedură. Cinic, dar adevărat, „nu trebuiau să folosească cruzimea împotriva prizonierilor, dar, dacă era necesar, puteau să apeleze la… tortură”.

La 19 octombrie, la șase zile după arestare, Imbert și-a început interogatoriile, la Templul din Paris. Au fost cercetați 140 de prizonieri, prilej cu care, cu ajutorul promisiunilor și al schingiuirilor, s-au obținut mărturisiri din belșug. „Treizeci și șase de cavaleri au murit în urma  metodei folosite de a scoate adevărul de la ei. Zelosul Imbert a pornit apoi spre Bayeux, Metz, Toul și Verdun, în toate aceste locuri interogatoriile ținându-se și mărturisirile obținându-se în același mod. În orice caz, în toate depozițiile se menționa cu grijă că martorul vorbise fără să fie supus niciunei constrângeri”, scrie Thomas Keightley.

Digisport.ro

”Tatăl meu `a explodat`!” A spus totul după 7 ani: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Caznele la care au fost supuși cavalerii au fost descrise, în detaliu, de autorul cărții citate: „Uneori, cel interogat era dezbrăcat la piele, mâinile îi erau legate la spate, îi erau fixate greutăți de picioare, iar frânghia care îi strângea mâinile era trecută peste un scripete. La un anume semnal, era ridicat în aer, atârnând de brațe, care erau smulse astfel din poziția lor naturală. Apoi, frânghia era lăsată brusc să cadă, dar oprită înainte ca omul să atingă pământul, provocând corpului un șoc cumplit”.

Un alt mod de tortură consta în fixarea picioarelor interogatului pe un instrument care îl împiedica să le tragă înapoi. Acestea erau apoi frecate cu o substanță uleioasă și, ulterior, apropiate de foc. Uneori, între foc și picioare era pusă o scândură, apoi luată, pentru a spori durerea prin intervale de pauză.

Dinți smuși, picioare arse, anchete fără martori ai apărării

În alte ocazii, călcâiul acuzatului era fixat într-un dispozitiv de fier, care putea fi strâns după bunul plac al torționarului, producând astfel dureri de nesuportat. Aceasta era considerată o modalitate foarte… blândă și rezervată numai acelora care nu aveau puterea să suporte torturile precedente, adică acelea de a li se pune bețe circulare între degete, care îi presau până când oasele degetelor erau zdrobite.

Alteori, templierilor le erau scoși dinții, picioarele le erau arse, le erau atârnate greutăți de toate părțile corpului. În aceste condiții, ei depuneau mărturie și ulterior erau condamnați la moarte…

„Anchetatorii înțelegeau prin mărturie sau mărturisire un răspuns afirmativ la întrebările pe care le puneau. De obicei, presupuneau că acuzatul era vinovat și nu era ascultat niciun martor al apărării. Era inutil să se demonstreze absurditatea sau lipsa de temei a acuzațiilor, căci acestea ar fi însemnat punerea la îndoială a judecății și a discernământului celor care le-au dat ascultare”, precizează sursa la care facem referire.

„Erau făcute întotdeauna promisiuni că, în cazul unei mărturisiri depline și nesilite, nelegiuitul va fi tratat cu bunăvoință. În plus, acuzatul era închis singur într-o celulă, neavând pe nimeni care să îl consoleze și să-l încurajeze. El se simțea părăsit de întreaga lume. Conștiința nevinovăției nu-i era de niciun folos, singura lui speranță fiind îndurarea judecătorului”, a notat autorul lucrării „Templierii. O societate secretă din Evul Mediu”.

Crime odioase, comise în numele Bisericii

La Paris, cavalerii au recunoscut negarea lui Hristos ca o condiție a intrării în Ordin, dar într-un mod neclar, contradictoriu, având în vedere că ceea ce se spunea la un interogatoriu era retractat la altul sau exagerat ori diminuat. De fapt, acesta era aspectul pe care inchizitorii doreau cel mai mult să-l lămurească.

În noiembrie 1307, la Nimes, 45 de cavaleri au mărturisit vinovăția Ordinului. Ei au retractat mai târziu, dar, în anul 1311, tortura i-a făcut să revină la prima declarație. La Troyes, doi cavaleri au murit, mărturisind tot ceea ce li se ceruse. La Pont de l’Arche, au mărturisit șapte. Aceștia, împreună cu alți șase, au fost interogați din nou la Caen. Ei și-au încheiat declarațiile, implorând îndurarea Bisericii și rugându-se cu lacrimi să fie scutiți de tortură.

Dintr-o scrisoare particulară, adresată de papa Clement regelui Filip, datată la 30 decembrie 1308, reiese că, la începutul anului 1308, Marele Maestru Jacques Burgundus de Molay, perceptorul Ciprului și marii stareți ai Aquitaniei și Normandiei au fost duși la Poitiers, în fața suveranului pontif, unde ar fi mărturisit, de bună voie și fără să fie supuși vreunei torturi, că grozăviile atribuite Ordinului sunt adevărate. Nu se știe, însă, cu exactitate, nici în zilele noastre, dacă acest lucru este adevărat.

De asemenea, Keightley notează că, „în biserica pitorescului cătun din Gavarnie, la câteva leghe de Bareges, pe drumul către Spania, în inima Pirineilor, sunt expuse douăsprezece cranii, despre care se spune că ar fi aparținut templierilor care au fost decapitați în acel loc. După toate probabilitățile, tradiția nu respectă adevărul istoric, deși templierii au avut posesiuni la Bigorre”.

Marele Maestru Jacques de Molay a cerut privilegiul de a asculta slujbele

Tratamentul la care a fost supus Jacques de Molay merită, de asemenea, amintit în detaliu. Miercuri, 26 noiembrie 1307, s-a întrunit comisia inchizitorială, iar Marele Maestru a fost adus înaintea acesteia.

Istoricul Thomas Keightley are cuvântul: „A fost întrebat dacă ar apăra Ordinul sau ar vorbi pentru el. Membrii comisiei l-au sfătuit să reflecteze la oferta de a i se cruța viața și la mărturisirile pe care le poate face, referitor la el și la Ordin. În orice caz, au căzut de acord să-i acorde timp și, ca să știe ce acuzații i se aduc, să i se citească documentele care le cuprindeau, în limba populară”.

„În timpul citirii scrisorilor care redau mărturisirile făcute cardinalilor la Chinon, de Molay s-a închinat de mai multe ori, a dat alte semne de indignare și surpriză și a spus că, dacă nu ar fi fost respectul datorat trimișilor papei, s-ar fi exprimat în mod diferit”, se mai arată în lucrarea citată.

A doua zi, Marele Maestru a fost adus din nou în fața judecătorilor. El a cerut o întrevedere cu papa, a invocat vitejia, caritatea templierilor și aportul lor adus împodobirii bisericilor. Jacques de Molay a declarat că nu auzise niciodată de calomniile menționate în capetele de acuzare și „a dat o pildă a înțelepciunii și onestității unui maestru anterior, când el și alți tineri au încercat să încalce un armistițiu, în timpul conflictelor cu celebrul Saladin. De Molay a încheiat, rugându-i pe anchetatori să-i acorde privilegiul de a asculta slujbele și de a fi însoțit de capelanii săi”.

Jacques de Molay a fost executat la 18 martie 1314. Povestea sa ne învaţă că Omul este deasupra Instituţiilor, iar martiriul său este binecuvântat de Divinitate. Poetul italian Carducci, contemporan cu filosoful francmason Albert Pike, scrie în acest sens: „Când Biserica şi Imperiul se îmbrăţişează,/ Steaua unui martir este aprinsă în ceruri”.

Deviza unui Ordin nemuritor: „In Hoc Signo Vinces!”

În filosofia Ordinelor cavalerești, preluată și de anumite grade superioare din anumite societăți inițiatice discrete, existente inclusiv în zilele noastre, blestemul lui Jacques de Molay, rostit pe rug, este, de fapt, un avertisment adresat celor bolnavi de putere şi celor care nu iau măsuri împotriva fariseismului. Iar dacă răzbunarea repune victima în drepturile sale, dreptatea este graţia divină care readuce sistemul în coordonatele lui. Pentru că Jacques de Molay nu era doar un om, ci exponentul unui sistem de valori concentrice.

Cavalerii Templieri nu sunt doar soldații apărători ai creștinătății sau apărătorii pelerinilor care călătoreau spre Sfântul Mormânt. Sigur, se vorbește despre ei ca fiind „bancherii” vremurilor respective, dar trebuie amintit și faptul că Templierii au avut un rol important în răspândirea cultului Sfântului Gheorghe, cel care, printre altele, este și „patronul spiritual” al Armatei Române.

Victoriile lor au fost strâns legate de cruciade, de campaniile de cucerire a „Pământului Sfânt” (precum bătălia de la Montgisard, din 1177, când o mică armată creştină, din care făceau parte 500 de templieri, a zdrobit o armată musulmană compusă din peste 26.000 de ostaşi, condusă de temutul Saladin), însă tainele şi comoara Cavalerilor nu au dispărut. Cavalerii Templieri există și în zilele noastre, inclusiv în forme legal instituționalizate, în care primează aspectele esoterice și caritabile. Deviza acestor nobili luptători a rămas aceeași: „In Hoc Signo Vinces”. Sub acest semn, vom  învinge…