Templierii sunt printre noi. Misterul celui mai puternic Ordin Cavaleresc, spulberat. “Este subiect de vii dispute și controverse de peste trei secole”

Istoria Ordinului Cavalerilor Templieri este încărcată de mister și de o mulțime de legende, multe dintre acestea, contrafăcute. S-au scris cărți, au apărut hit-uri rock și s-au făcut filme celebre care au avut ca subiect tematica templieră. Important este că, dincolo de prigoana apărută în timpul lui Filip cel Frumos, de execuțiile sumare și de arderile pe rug, Ordinul există și astăzi, sub mai multe forme. Stricta Observanță Templieră dar mai ales preluarea de către „Masoneria gradelor înalte” a simbolisticii și a unei părți din tradiția templieră fac ca acest creuzet de valori să supraviețuiască peste veacuri.

Adevărul istoric este, relativ, simplu. De departe cel mai puternic și mai respectat Ordin cavaleresc din lume, Ordinul Templului a dobândit, în timp, o asemenea putere militară, economică și culturală, încât a ajuns să sperie monarhiile absolutiste și chiar o mare parte a clerului habotnic, de sorginte catolică. Din această pricină s-au născut falsurile grosolane, referitoare la așa zisa venerație a diavolului, etc. Legendele legate de ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques Burgundus de Molay sunt, de asemenea, fascinante…

Într-adevăr, s-a vorbit mult despre latura mercantilă a Templierilor, care izbutiseră să dețină cea mai importantă Bancă din Evul Mediu și care, de pe această poziție, întregită de forța militară, unică pe mapamond, puteau negocia și mai ales izbuteau să-și impună punctul de vedere aproape în fața oricui. Povestea Cavalerilor Templieri este lungă și… nici măcar spațiul online, teoretic nemărginit, nu ne ajunge pentru a o depăna până la capăt. În plus, există încă o mulțime de aspecte, de ordin istoric, politic, ezoteric și religios care nu sunt încă lămurite. Vom începe, însă, cu momentul arestării liderilor Ordinului…

13 octombrie 1307, ziua care l-a „urâțit” pe Filip cel Frumos și a oferit omenirii un erou: Jacques Burgundus de Molay

Istoricii susțin că Regele Franței, Filip cel Frumos, și-a dorit distrugerea Ordinului Templului, mânat de frustrările pe care le acumulase în timp, dar și de datoriile imense pe care le avea față de Ordin. Potrivit scriitorului Thomas Keightley, cercetătorii au vorbit de-a lungul vremii despre umilința la care Templierii l-au supus pe Regele Filip. Un astfel de moment s-a petrecut în anul 1306, când parizienii s-au răsculat împotriva abuzurilor regale, ajungând pur și simplu să-l vâneze pe monarh, care abia a izbutit să ajungă la fortăreața Templului, unde a primit adăpost. Totuși, Cavalerii rămăseseră martorii umilinței prin care trecuse Filip, ba mai mult, se spune că, odată ajuns acolo, Regele ar fi văzut imensele bogății adunate și ar fi năzuit să și le însușească.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

S-a discutat și despre o altă latură a acestei umilințe. Există voci avizate (istoricul Luc Nefontaine, spre exemplu), care susțin că Filip cel Frumos ar fi cerut oficial să fie primit ca membru onorific al Ordinului Templier, așa cum fuseseră înaintea sa Regele Angliei, Richard Inimă de Leu și Papa Inocențiu al IV-lea, dar a fost refuzat, din două motive: avariția și homosexualitatea.

„Faptul că Regele a vizat în mod expres averile Templierilor este un fapt în afara oricărui dubiu, ba chiar el era atât de ahtiat de asta, încât, imediat după arestarea Templierilor, când s-a adresat juriștilor Universității Sorbona, printre cele șapte întrebări puse acestora, una suna în felul următor: „Întrebăm dacă bunurile pe care numiții Templieri le aveau în posesie comună, fiind proprietatea lor, trebuie să fie confiscate în folosul prințului”, a evocat istoricul Murray Lyon, și chiar dacă ni se pare cumva ciudată „retorica” textului prezentat, autenticitatea trebuie respectată.

Pentru a intra în posesia bunurilor materiale – pentru că de cele spirituale, Filip cel Frumos a fost complet dezinteresat – era necesar să se petreacă un singur fenomen: Ordinul să fie declarat ca fiind eretic! În acest caz, Templul urma să fie distrus, iar Filip se putea prevala de legea care prevedea că „orice datorie față de un eretic se anulează”. Evident, la asta se putea ajunge doar în urma unui proces.

„A fost prima concluzie fermă la care a ajuns Filip”, a concluzionat scriitorul Cristian Tiberiu Popescu, în lucrarea „Templierii. Istorie și mistere”. Influența Ordinului și datoriile pe care le avea Filip cel Frumos față de Templieri l-au determinat pe Rege ca, la data de 13 octombrie 1307, să înceapă arestarea călugărilor – soldați.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

„În zorii acelei dimineți, fiecare Comanderie, fermă și casă a Ordinului este invadată de oamenii Regelui și toți templierii sunt arestați. La Paris, Marele Maestru (n.r Jacques Burgundus De Molay) este arestat și el. Cu o zi înainte, Jacques de Molay asistase, în biserica iacobinilor, la funerariile celei ce fusese Catherine de Courtenay, nepoata ultimului împărat latin al Constantinopolului, Balduinal al II-lea, și a doua soție a lui Charles de Valois, fratele regelui. Filip, ca să-i adoarmă suspiciunea, îl invitase, împreună cu alți Mari Seniori, să poarte sicriul cumnatei sale. Arestările nu puteau în niciun fel să-l excludă pe Marele Maestru, de aceea fuseseră luate toate măsurile de precauție”, a notat Laurent de Vargas, în „Istoria secretă a Templierilor”.

Capetele de acuzare au fost redactate înaintea arestărilor, urmând doar ca interogatoriile să le confirme. De altfel, aceste interogatorii nu au adus nicio singură acuzație în plus față de cele prestabilite, ceea ce, în condițiile date, este o curiozitate.

Acuzații aberante, referitoare la săruturi „obscene”, partizanat cu musulmanii, sodomie și idoli falși

Iată principalele acuzații: Ordinul deținea taine și secrete. În cadrul unor ritualuri secrete de inițiere, noilor membri li se cerea să-l renege pe Isus Hristos și să scuipe crucea. În cadrul acelorași ritualuri secrete, noii inițiați erau supuși la practicarea unor săruturi obscene. Conform acuzatorilor, sacerdoții Ordinului omiteau în cadrul slujbelor cuvintele sacramentale privitoare la pâine și vin. Maestrul acorda iertarea păcatelor, în locul preoților. În plus, Templierii pactizaseră în taină cu musulmanii. Ca o consecință a acuzațiilor anterioare, Templierii se închinau la idoli falși. Sodomia între Frați era permisă și chiar încurajată…

Aceste acuzații s-au dovedit a fi false. Trebuie subliniat faptul că absolut toate aceste învinuiri nefundamentate au fost structurate pe baza unei sensibilități transformată în ură a poporului, față de cei care erau declarați de puterea politică de atunci, „eretici”.

S-a discutat foarte mult despre faptul că, fără sprijinul direct al Papei Clement al V-lea și fără ca acesta să-i confirme, practic necondiționat, inițiativele deja luate, fie ele și total ilegale, Regele Filip nu ar fi putut duce un război victorios împotriva Ordinului, iar procesul nici măcar n-ar fi putut începe. Cercetătorii au oferit diverse explicații referitoare la comportamentul Papei. Astfel, Clement și-a plătit datoria față de Rege, pentru că numai cu ajutorul acestuia a putut deveni Papă. Se spune chiar că a fost o negociere dură și că Papa a semnat un document prin care se obliga să facă patru lucruri (dintre care, pe primele trei le-a comis imediat), ultima fiind un fel de „poliță în alb”, conținutul ei urmând să fie precizat de Filip, la momentul potrivit.

Când a sosit clipa, Regele și-a dezvăluit intenția: Distrugerea Ordinului Templier!

Thomas Keightley susține că, „la aproape un an de la arestarea Templierilor, mai precis în august 1308, Papa Clement al V-lea a încercat să salveze Ordinul, printr-un document care nu s-a transformat ulterior într-o Bulă Papală. Actul conține absolvirea pe care Papa a acordat-o Marelui Maestru al Templului, Jacques de Molay, și celorlalți lideri ai Ordinului”.

Pergamentul la care face referire autorul citat este public, fiind postat în trecut inclusiv pe site-ul statului Vatican. Ulterior, după ani de procese, la presiunea Regelui Filip, Papa Clement a pronunțat dizolvarea Ordinului prin sentință apostolică.

În ziua de 3 aprilie 1312, Papa a dat citire bulei Vox In Excelsio: „Cu aprobarea Sfântului Conciliu, deși nu puteam hotărî conform dreptului, ci în mod anticipat, în virtutea autorității noastre apostolice, suprimăm pentru totdeauna Ordinul Templului. Rezervăm Sfântului Scaun toate bunurile mobile și imobile, drepturi, acțiuni din toate părțile lumii”.

Practic, Ordinul nu a fost condamnat, ci… conservat. La puțin timp, Bula Ad Providam a găsit cheia problemei mercantile care îl obseda atât pe Rege, cât și pe Papă: Soarta bunurilor Ordinului Templier!

Trădarea Cavalerilor Ospitalieri și istoria falsului Ordin de Malta

Aici s-a petrecut o altă trădare. Papa a decis ca bunurile Ordinului Templier să fie însușite de Cavalerii Ospitalieri, un ordin format de călugărul benedictin Gerardo de Sasso, care inițial s-a ocupat de bolnavii și de răniții din războaiele purtate în zona Ierusalimului. „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”, cum a mai fost numit, a devenit o structură suprastatală recunoscută de Papa Pascal al II-lea, în anul 1113. Asemenea Templierilor, Ioaniții au fost izgoniți de musulmani din Ierusalim în anul 1187, refugiindu-se în Acra. Expulzați în anul 1523 din Insula Rhodos, s-au refugiat în Malta, unde au fondat celebrul dar și dezgustătorul Ordin de Malta, bazat exclusiv pe interese mercantile.

Este necesar de subliniat faptul că, spre deosebire de Ordinul Cavalerilor Templieri, de Ordinul Dragonului (din care au făcut parte voievozii munteni Vlad Dracul și Vlad Țepeș, dar și principele Ardealului, Iancu de Hunedoara) Ordinul Cavalerilor de Malta a fost și rămâne în continuare o structură neinițiatică, bazată doar pe temeiuri afaceristice. Vulgar spus, oricine are câteva mii de euro dar nu beneficiază de cunoștințe esoterice sau culturale, poate intra oricând în acest paradis mercantil, mondial.

Revenind la discuția noastră, Papa a ordonat ca toate bunurile Ordinului Templier să rămână la dispoziția Sfântului Scaun. Potrivit lui Luc Nefontaine, „problema bunurilor confiscate de Filip rămâne și astăzi o temă ce merită studiată. Potrivit Bulei Ad Providam, bunurile confiscate de Filip trebuiau trecute în posesia Ospitalierilor. Însă, lucrurile au stat cu totul altfel, Filip a profitat că nu știa exact ce bunuri administrează și a făcut propriile calcule de unde rezulta că Ospitalierii trebuiau să-i plătească Regelui 200.000 de livre (cheltuieli de întreținere a Ordinului, după cum a susținut monarhul), ca să poată lua în administrare bunurile confiscate de Rege, de la Templieri”.

Când au aflat cum stă situația, Ospitalierii s-au dus cu jalba-n proțap la Papa, dar acesta i-a somat să accepte angajamentul propus de Regele Filip. Însă, Ospitalierii nu au dispus de atâția bani lichizi, iar situația s-a reglementat prin oprirea de către Rege a valorilor mobile și imobile, la limita sumei în cauză. Trebuie menționat faptul că suma de 200.000 de livre reprezenta, la acea vreme, o cifră uriașă.

Regatul de Ierusalim, izbânda Cruciadei ordonată de Papa Urban al II-lea

Este, însă, momentul să facem o nouă întoarcere în timp. Vă veți obișnui, dragi cititori ai FANATIK, cu acest stil, deoarece, altfel nu avem cum înțelege istoria necosmetizată a Ordinului Cavalerilor Templieri.

În anul 1009, Califul Al-Hakim a ordonat distrugerea Sfântului Mormânt al Mântuitorului. Pe moment, europenii au fost incapabili să răspundă, din pricina frământărilor interne.

Să nu omitem faptul că, în anul 1054, cu mult înainte ca Ierusalimul să fie cucerit de creștini, Biserica a suferit o mare lovitură. În acel an s-a produs Marea Schismă, creștinismul devenind dual, unul de tip ortodox și celălalt, catolic. Totuși, Cruciada începută în anul 1096, dorită de Papa Urban al II-lea, a repurtat o grandioasă victorie în 1099, când creștinii au cucerit Ierusalimul.

În urma acestei izbânzi, s-a format Regatul de Ierusalim. Ulterior, în anul 1118 a fost fondat un Ordin militaro-călugăresc, care avea rolul de a proteja locurile sfinte. Acesta a fost format din 9 cavaleri, iar primul Mare Maestru a fost Hugues de Payenes. În acest context istoric, cu acordul Regelui Baudoin al II-lea, Ordinul și-a stabilit sediul în zona cea mai încărcată de sacralitate a Orașului Sfânt, și anume pe locul vechiului Templu al Regelui Solomon. De aici a început întreaga teză referioare la legăturile dintre Ordinul Templier și Ordinul Francmasonic, dar despre acestea vom vorbi mai târziu…

Din acel moment, ca apărător legitim al locurilor sacre, Ordinul a căpătat o putere fabuloasă, care i-a atras dușmani redutabili. Potrivit istoricei Irene Mainguy, specialistă în Francmasonerie și în științe „discrete” (n.r discutabil, cel puțin după părerea unor experți, doamna Mainguy fiind mai degrabă o apologetă a ezoterismului egiptean și nicidecum a celui anglo-saxon, pe care l-a contrazis fervent!!!), „de la înființarea Ordinului, donațiile au curs în valuri. Credincioșii doreau să participe la recucerirea Pământului Sfânt, și dacă nu puteau s-o facă cu arma în mâini, o făceau cu bani. Donațiile au căpătat proporții foarte importante, și chiar dacă inițiatorii Ordinului se așteptau la o reușită, niciodată nu și-ar fi imaginat un astfel de rezultat”.

Laurent de Vargas a completat, în „Istoria secretă a Templierilor”, spusele doamnei Mainguy: „În câțiva ani, Ordinul va trebui să administreze sume pur și simplu fenomenale, făcând din el un imperiu financiar multinațional. Mai mult decât atât, Ordinul va administra, tot datorită unor donații și numeroase teritorii, castele și fortărețe”.

Jacques Burgundus de Molay, un spirit devenit contemporan cu UE

Important este, însă, că Ordinul Templului nu a încetat să existe după cei 7 ani de persecuții, la care a fost supus de puterea politică și care au culminat cu arderea pe rug a lui Jacques Burgundus de Molay. Ca dovadă, Ordinul funcționează și astăzi, în diverse forme. Organizații precum Uniunea Europeană, UNICEF sau NATO, Francmasoneria de Rit Scoțian, din punctul de vedere al Gradelor înalte, dar și alte foruri care lucrează întru sprijinul umanității au preluat elemente din ideologia și din tradiția Templieră.

Revenind la Jacques de Molay, după arestarea abuzivă, acesta știa care îi va fi sfârșitul. Marele Maestru era convins de faptul că, odată ce-și va schimba depoziția în fața Tribunalului Inchiziției, soarta îi va fi pecetluită. De Molay a transmis verbal demnitatea de Mare Maestru, celui care era „numărul 2”, în Ordin: Johannes Marcus Larmenius. Acesta a deținut demnitatea de Mare Maestru al Ordinului de la moartea lui Jacques Burgundus De Molay, în 1314, până în 1324, când, în luna februarie, a inițiat redactarea unui document pe care istoricii îl cunosc sub titlul „Carta lui Larmenius”, dar al cărei titlu comercial este „Cartea Transmiterii”.

În acest document, Larmenius susține că, „fiind prea vârtsnic pentru a continua în postura de Mare Maestru, va transmite înalta demnitate după ce va obține aprobarea Marelui Consiliu General al Ordinului, Templierului cu rangul imediat următor pe scară ierarhică, Cavalerul Franciscus Theobaldus”.

În acea vreme, Theobaldus era Prior al Prioratului Ordinului din Alexandria (Egipt). A semnat documentul de investire fără să clipească și, de atunci, fiecare Mare Maestru sau Seneșal în exercițiu a semnat respectiva hârtie…

Sărind peste timp, în anul 1973, la Capitulul Internațional de la Chicago, a apărut o nouă modificare esențială în „Constituția”, – dacă vreți să-i spunem așa – Templieră: Cuvântul „catolic” a fost înlocuit cu „creștin”. Din acel moment, Ordinul a devenit ecumenic și a primit în rândurile sale creștini aparținând bisericilor oficiale. Fantasmagoriile legate de Templieri nu au niciun suport istoric, iar asocierea lor (n.r ca și a Francmasonilor, a Ospitalierilor sau a Cavalerilor Teutoni) cu erezia nu au nicio susținere.

Acțiunile actuale ale Ordinului Cavalerilor Templieri sunt publice și se desfășoară sub îndrumarea Bisericii Catolice, prin Capelanii asociați Ordinului.

„Dumnezeu ne va răzbuna moartea!”

Și totuși, înainte de normalitate, a fost crima. Poate că fără crimă n-ar exista normalitate, așa cum fără umbra minciunii nu s-ar naște grația Adevărului. După arestările abuzive din 13 octombrie, duiosul Rege Filip cel „bărbat” a simțit că are un cuvânt de spus în istorie, iar consilierii săi i-au ținut isonul.

Iată ce ne comunică, peste veacuri, documentele vremii: „În ziua de 22 decembrie 1313, Papa a luat după lungi ezitări o hotărâre, în privința demnitarilor Ordinului. A numit o comisie, formată din trei cardinali. Aceștia au primit misiunea de a-i judeca pe liderii Templierilor, cu puterea de a-i condamna și achita”. Trei luni mai târziu, pe 18 martie 1314 ((n.r 11 martie, după alți istorici), cardinalii au pronunțat sentința: Închisoare pe viață pentru Demnitarii Ordinului!

„Ca o ultimă provocare sau umilire, Arnaud Nouvel, unul dintre legați (n.r judecători), le cere condamnaților să-și recunoască, încă o dată, public, greșelile. Hugues de Pairaud și Godefroy de Gonneville se supun și fac ce li se cere”, arată scriitorul Laurent de Vargas în „Istoria secretă a templierilor”.

Marele Maestru, Jacques Burgundus de Molay și Cavalerul Geoffroy de Charnay au susținut nevinovăția Ordinului. Atunci, Jacques de Molay a luat cuvântul și, după cum consemnează cronicarul Villani, „a spus că ereziile și păcatele care i se atribuiau nu erau adevărate, că Regulamentul Templului este sfânt, drept și catolic, dar că el este gata de moarte și se oferă să o îndure cu răbdare”.

De Charnay s-a alăturat cuvintelor Marelui Maestru și a semnat toate mărturisirile obținute sub tortură…

Rugăciunea Marelui Maestru, în fața călăilor

A urmat execuția Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor Templieri, eternul Jacques Burgundus De Molay. Iată cum a fost descris supliciul, de către unul dintre martori, Geoffroy de Paris: „Marele Maestru, văzând focul pregătit, se dezbrăcă fără ezitare. Rămase în cămașă, tăcut și mândru, fără să tremure câtuși de puțin, cu toate că era târât și înghiontit cu putere. Fu luat pentru a fi legat de rug și atunci când i se legau mâinile, cu o frânghie, el le spuse călăilor: „Cel puțin, lăsați-mă să-mi împreunez mâinile pentru a face rugăciunea către Dumnezeu, căci voi muri acum. Dumnezeu știe că pe nedrept. Dumnezeu va răzbuna moartea noastră și mor cu această convingere”.

Mărturia este redată și de Louis Charpentier, în lucrarea „Misterele Templierilor”. Charpentier a remarcat un fapt extraordinar: „Jacqus de Molay își dezbracă în mod voluntar uniforma de Templier. Nu Templul este condamnat. Mantia nu va fi pângărită de foc și de distrugere”.

Așa a început asasinatul în masă al Cavalerilor Templieri. Cavalerii care, porivit lui Thomas Keightley, „se închinau unei pisici care, uneori, apărea în Consiliile lor, când țineau slujba, nu rosteau cuvintele de sfințire. Credeau că Maestrul îi poate absolvi de păcate. Aveau idoli în toate provinciile lor, unii cu trei chipuri, alții cu unul singur. Se închinau la acești idoli, în adunările lor, credeau că pot mântui, le atribuiau idolilor bogăția Ordinului și fertilitatea pământului”.

Iată o altă mistificare istorică, pe care v-o poate confirma fiecare membru al Ordinului Cavalerilor Templieri, din zilele noastre, dar și orice critic al acestora…

Templierii și Francmasoneria

În această „examinare” a Cavalerilor Templieri v-am rămas dator cu două explicații. Rolul Cavalerilor în societatea contemporană și legătura cu Francmasoneria și cu alte curente – să le spunem astfel – „moral-ideologice”.

Ritul Scoțian Antic și Acceptat (condus bine în România de Suveranul Mare Comandor, Prea Puternicul și Ilustrul Frate Stelian Nistor, așa cum sună titulatura oficială), reflectă anumite simboluri Templiere la unele Grade înalte, unde apare, în prim-plan, imaginea lui Jacques Burgundus De Molay. De această dată, „victimele” Ritualului respectiv sunt Papa Clement și Regele Filip. Francmasoneria militează împotriva dictaturii, de orice tip, a abuzurilor și a calomniei.

De fapt, după prigoana condusă de monarhiile absolutiste europene, mulți Cavaleri ai Templului s-au refugiat în Scoția. Acolo s-a găsit valul propice unei așezări intelectuale și ezoterice, despre care vom mai discuta. Așa cum vom vorbi, vă promitem, și despre Cavalerul Ramsey și despre discursurile sale, devenite literă de lege în Francmasonerie, dar… acesta este, deja, un alt subiect…

Emanuel Iavorenciuc vorbește despre renașterea Ordinului Templier

Dar, să-i dăm cuvântul lui Emanuel Iavorenciuc, care, în cartea sa (n.r inițial, teză de doctorat în istorie) „Ordinul Templierilor, între istorie și legende”, scrie următoarele, referitor la „învierea” Cavalerilor: „O altă versiune a legendei cu privire la fondarea Ordinului contemporan a apărut în Scoția, după excomunicarea Ordinului Templier și arderea pe rug a ultimului Mare Maestru, Jacques de Molay. Trebuie știut că întâmplările acestea dramatice nu au dus câtuși de puțin la dispariția Templierilor, pentru că mulți dintre ei nu se aflau în Franța, Comanderiile fiind risipite în toată Europa occidentală”. Și de aici, apar concluziile necesare…

Iavorenciuc mai amintește câteva legături dintre Ordinul Templier și Ordinul Masonic: „Cel puțin două legende sunt semnificative în acest sens. Prima, îl are ca protagonist pe Marele Maestru al Templului, Jacques de Molay, care îi transmite ordinele și puterile sale altui cavaler, pe nume J.M Larmenius, din care se trage ideea că Francmasoneria este moștenitoarea Templului”.

„A doua, îl prezintă pe Jacques de Molay încredințându-i o misiune contelui de Beaujeau, cu care coboară în camera subterană unde se află mormintele tuturor Maeștrilor Templului, și se oprește la cel al lui Robert de Craon, de unde extrage o cutie de cristal, ce conține degetul miraculos al Sfântului Ioan Botezătorul. După arderea pe rug a lui de Molay, Beaujeau însuși devine Templier și perpetuează moștenirea lăsată”, a adăugat autorul citat.

Legătura de sânge cu Cavalerii Roza Cruce

În altă ordine de idei, și înrudirea Templierilor cu RozaCrucienii este simplă. Tot Emanuel Iavorenciuc notează: „ Legenda spune că Ordinul Cavalerilor de Heredom (n.r în filosofia Rozacruciană și a Francmasoneriei de Rit Scoțian, Heredomul este noul Regat, izbăvit după Apocalipsă)  ar fi apărut după hotărârea Papei Clement al V-lea de a suprima Ordinul Templierilor, prin Bula Vox in Excelso”.

Curentul RozaCrucian (sau Rozi-Crucian, după alți autori), frecvent în Occident și reapărut în România sub pana unor scriitori rămași anonimi (după unele voci), evocă modul în care Martirajul Cavaleresc duce către Renaștere.

În cartea „Templieri și Rozi+Crucieni” (n.r cu o prefață scrisă bine de ezoteristul român Dr.Vlad Sauciuc) , Robert Ambelain notează: „Supraviețuirea Ordinului Templier este subiect de vii dispute și controverse, de peste trei secole și jumătate. După mai bine de opt ani de cercetări, de examinări minuțioase și punere laolaltă a dovezilor, am putut să ne formăm o opinie privind principalele două filiații ale acestuia. (..) Trebuie să consultăm scrieri păstrate de descendenții vechii nobilimi. Dar, oare ce mai putem spune despre dificultățile aproape insurmontabile pe care le are istoricul, în cazul unui Ordin precum „Miliția Templului lui Solomon” (n.r. nota autorului, evident), când știm că toate documentele au fost confiscate și distruse pe timpul procesului intentat membrilor acestuia?”…

Ca să revenim, între Templieri și Rozacrucieni există o legătură de sânge. După invazia Teutonilor (secolul XIII), aceste două Ordine Cavalerești, unul militar – religios (Templierii) și celălalt filosofic, cu esență mistică (RozaCrucienii), au dat naștere „spumei” Francmasoneriei moderne. Dar, despre Ritul Scoțian Antic și Acceptat, vom discuta cu altă ocazie…

Acum, important este că Templierii sunt printre noi. Și ne veghează.

Vom încheia cu spusele lui Emanuel Iavorenciuc, deși… îl suspectăm de „romantism”: „Robin Hood (n.r personaj istoric real, ostaș în armata lui Richard „Inimă de Leu” și Cavaler Templier cu Grad înalt) și oamenii săi au fost evacuați doar pentru că ei reprezintă valorile nobile ale dreptății și onestității”…

Dar dacă tot ne plimbăm pe făgașul cavalerismului atunci dragi cititori, să încheiem cu o deviză Templieră: „In Hoc Signo Vinces!”. Sub acest semn, vom învinge!

Templierii susțin că sufletul este nemuritor și pomenesc acest concept în muzica lor, contemporană. Orice am crede fiecare, este o lecție de învățat.