A murit fratele lui Nick Carter de la Backstreet Boys, la doar 34 de ani. Vedeta de origine americană a fost găsită fără suflare în locuința din Lancaster, California, în cursul zilei de sâmbătă, 5 noiembrie 2022.
Aaron, fratele mai mic al lui Nick Carter de la Backstreet Boys, a devenit celebru la începutul mileniului cu albumul Aaron’s Party (Come Get It). Din păcate, autoritățile au declarat recent că trupul neînsuflețit al artistului a fost descoperit în baie.
Oamenii legii au ajuns la fața locului în jurul orei locale 11:00. Polițiștii au fost alertați printr-un apel la numărul de urgență 911, în care au fost anunțați că „un bărbat s-a înecat în cadă”.
„Este un moment foarte greu. Încercăm să ne dăm seama ce s-a întâmplat și care a fost cauza decesului.
Suntem la fel de supărați ca toată lumea și sperăm că fanii își vor îndrepta gândurile și rugăciunile către familia sa”, au transmis reprezentanții regretatului cântăreț.
Aaron Carter a fost în lumina reflectoarelor de la o vârstă foarte fragedă. La numai 9 ani regretatul artist lansa primul album. A atins faima în lumea muzicii pop de când era numai un copil, cele mai cunoscute albume fiind Aaron’s Party și LØVË.
În trecut, fratele mai mic al lui Nick Carter de la Backstreet Boys s-a luptat cu dependența de stupefiante, în urmă cu 3 ani precizând că suferă de mai multe boli psihice. Pentru acestea doctorii i-au prescris mai multe medicamente puternice.
Din păcate, artistul a avut și numeroase probleme cu legea și a fost internat în mai multe centre de reabilitare. A fost arestat pentru deţinere de stupefiante şi conducere periculoasă.
A continuat să apară regulat în emisiuni televizate și să lanseze cântece în mediul online, însă viața sa privată era una încărcată de certuri pe bani între cei cinci frați. Nici în plan sentimental nu o ducea prea bine, despărțindu-se de Melanie Martin, la scurt timp după ce a devenit tată.
În 2013, având multe datorii fiscale de ordinul milioanelor de dolari, Aaron Carter şi-a declarat falimentul. La începutul acestui an fratele mai mic al lui Nick Carter a declarat pentru Daily Mail că nu dorește să fie văzut de public ca o „epavă”.
„Nu sunt ceea ce unii încearcă să înfăţişeze. Dacă cineva vrea să mă numească epavă, atunci sunt un tren care a avut multe accidente şi a deraiat din mai multe motive”, spunea regretatul cântăreț.