A murit Diego Maradona! Este știrea care a cutremurat planeta astăzi, 25 noiembrie 2020. FANATIK vă prezintă viața celui mai mare fotbalist din toate timpurile, una demnă de un scenariu de Hollywood.
Starul argentinian împlinise 60 de ani în urmă cu aprope o lună, pe 30 octombrie 2020, ocazie cu care a acordat un interviu amplu pentru francezii de la France Football, pe care FANATIK vi l-a prezentat integral. A fost ultimul înainte de a muri.
Diego Maradona a fost religie în Argentina şi la Napoli. Poate sunt cuvinte mari, însă în cele două locuri numele fostului mare fotbalist este sacru. „El Pibe de Oro” a făcut excese, mai ales cu drogurile, şi a devenit în ultimii ani un personaj controversat, chiar negativ, dar adulat pentru trecutul ca fotbalist.
La scurt timp după ce a început să strălucească la Argentinos Juniors, Diego Maradona a întâlnit-o pe Claudia Villafane, cu care s-a căsătorit în 1984. Relaţia lor a fost intens comentată în Argentina, el fiind deja o vedetă. Dalma Nerea şi Gianinna Dinorah sunt fiicele din această căsătorie, însă Diego mai are un băiat dintr-o aventură pe care a avut-o cu o femeie din Napoli.
În 2004, după 20 de ani de mariaj, Maradona a divorţat de Claudia Villafane, iar fosta soţie a început o carieră ca producător de piese de teatru. Recent, cei doi începuseră să se războiască în presă, după ce fostul fotbalist şi-a dat în judecată cele două fete pentru dispariţia a 1.500.000 de dolari dintr-un cont al său.
În ultimii ani, după divorţul de Claudia Villafane, Diego Maradona a avut mai multe relaţii, cele mai cunoscute fiind cu Veronica Ojeda şi Rocio Oliva. Cu ultima, povestea de dragoste a durat aproape un an, însă a intrat în atenţia publicului după un clip video în care fostul fotbalist a „dezvoltat” un comportament agresiv.
În timpul divorţului de Claudia Villafane, Diego Maradona a recunoscut că Diego Sinagra este fiul lui, rezultat după o aventură cu o femeie din Napoli. Născut pe 20 septembrie 1986, băiatul lui „El Pibe de Oro” i-a călcat pe urme tatălui, însă la un nivel mult mai mic. Crescut la centrul de copii şi juniori al lui Napoli, Diego Jr. a evoluat doar în ligile inferioare din Italia. În 2008, fiul lui Maradona a mers la Campionatul Mondial de fotbal pe plajă alături de selecţionata italiană, unde a obţinut medalia de argint.
Hernan Lopez este un alt membru al familie Maradona care joacă fotbal. Nepotul lui Diego are 20 de ani şi a debutat deja pentru River Plate, reuşind să marcheze încă de la primul meci. Ca tabloul să fie complet, Gianinna Dinorah a fost căsătorită timp de patru ani cu Sergio Aguero, atacantul lui Manchester City, cei doi oferindu-i în 2009 un nepoţel lui Diego Maradona.
Diego Maradona este cel mai cunoscut fotbalist care a avut probleme cu drogurile, ceea ce i-a adus trei suspendări atunci când juca. De la mijlocul anilor ‘80 şi până în 2004, argentinianul a fost dependent de cocaină, pe care a început s-o consume pe când evolua la Barcelona. În plus, fostul fotbalist a avut probleme şi cu alcoolul, fiind internat în spital din cauza hepatitei. Pe 8 mai 2007, Diego Maradona a oferit un interviu pentru postul public de televiziune din Argentina în care a susținut că nu mai are probleme cu drogurile şi alcoolul.
În ianuarie 2019, Diego Maradona a ajuns din nou la spital şi a fost operat după o hemoragie internă. Cunoscut ca având probleme cu greutatea, în special din cauza consumului excesiv de alcool, „El Pibe de Oro” avea mari probleme cu genunchii, ceea ce îi îngreuna mersul.
De-a lungul anilor, Diego Maradona şi-a exprimat simpatia faţă de ideologia de stânga şi a fost un mare susţinător al dictatorului comunist Fidel Castro. Mai mult decât atât, argentinianul l-a vizitat în repetate rânduri pe Hugo Chavez, preşedinte al Venezuelei între 1999 şi 2013.
„El Pibe de Oro” şi-a tatuat chipul lui Fidel Castro pe piciorul stâng şi cel al lui Che Guevara pe braţul drept. A fost un contestatar intens al lui George W. Bush, iar în 2005 a protestat împotriva vizitei fostului preşedinte al SUA cu un tricoul pe care scria „Stop Bush”, litera s din numele politicianului fiind înlocuită cu o… svastică!
Dacă Pelé nu a fost un intens contestatar al lui Diego Maradona, argentinianul l-a atacat cu aproape fiecare prilej. Ca răspuns la declaraţia lui „O Rei”, care a susţinut că Neymar este mai bun ca Messi, „El Pibe de Oro” a avut încă o ieşire în decor: „Pelé a greşit medicamentul. Era confuz şi nu ştia ce spune. Îi sugerez ca data viitoare să ia medicaţia adecvată înainte de a vorbi. Şi să-şi schimbe medicul”.