Radu Drăgușin este noul jucător al celor de la Tottenham. Internaționalul român zboară miercuri la Londra, alături de Florin Manea, pentru a semna contractul și a face vizita medicală. Impresarul jucătorului de 21 de ani a explicat motivul pentru care Bayern Munchen a fost refuzată de Drăgușin.
Tottenham și Bayern Munchen au rămas favorite pentru a obține semnătura lui Radu Drăgușin. În cele din urmă, fostul fotbalist de la Juventus a ales să joace în Premier League. Florin Manea, agentul jucătorului român, a dezvăluit cum au decurs negocierile.
„E totul gata. Vom zbura la Londra și după vizita medicală se va oficializa. Azi dimineață, la ora 8, s-a luat decizia. Noi eram hotărâți să mergem la Tottenham, dar a venit oferta de la Bayern. Și ne-am oprit în loc.
Eram în drum spre aeroport. Am zis că trebuie să ne gândim bine și să evaluăm. Bayern e unul dintre cele mai mari cluburi. Nu îmi vine să cred că am refuzat Bayern.
Dar asta e decizia. Am luat-o cu Radu și familia lui. I-am anunțat pe cei de la Bayern că asta e decizia, că au venit pe ultima sută de metri și că era greu să ne schimbăm decizia. Poate pe viitor vom ajunge din nou acolo.
Suntem bulversați. Să refuzi Bayern… Dar a fost ce și-au dorit Radu și familia lui. E fericit. Mergem la Tottenham! Normal că Radu s-a gândit la oferta lui Bayern. Decizia am luat-o dimineață. E greu să ai de făcut asemenea alegere. Bayern l-a dorit insistent, dar oferta oficială a venit în ultima noapte.
Erau mai mulți bani de la Bayern, dar a zis că acesta e pasul corect în carieră. Am stat toată noaptea să ne gândim Nu am dorit deloc. Am stat să vedem care sunt plusurile și minusurile. Și Napoli și AC Milan l-au vrut. Dar el a dorit de mic să joace în Premier League”, a declarat Florin Manea, potrivit gsp.ro.
Florin Manea a dezvăluit că Bayern i-a propus un salariu mai avantajos lui Radu Drăgușin în comparație cu oferta de la Tottenham. În ciuda propunerii, fundașul român a ales să îmbrace tricoul londonezilor. Drăgușin va încasa un salariu anual de aproximativ 3 milioane de euro la Tottenham.
„Nu a ales banii. Erau mai mulți la Bayern. A zis că acesta e pasul corect pentru cariera lui. E de apreciat că a ales cariera deasupra banilor. Nu știu câți ar fi refuzat oferta pe care am a avut-o de la Bayern. Au fost mulți care nu credeau că refuzăm Bayern. Am zis că ăsta e pasul corect.
Era destul de mare diferența. Aproape jumătate în plus, dacă nu chiar încă o dată. Dar nu contează sumele. Nu au fost niciodată o prioritate. Mereu vom alege pașii care credem că sunt corecți. Cred că a cântărit că mereu și-a dorit să ajungă în Premier League.
Tottenham era cam departe de ce voia Genoa, dar am zis că dacă se înțeleg, vom alege Tottenham. Dacă nu, înseamnă că așa a vrut Dumnezeu și mergem la Bayern. Tottenham a făcut eforturi mari.
Acum îl vor pe 6 ani și jumătate. Avem ofertă pe 5 ani și jumătate. Mai sunt mici detalii de pus la punct, dar 99% suntem înțeleși”, a mai spus Florin Manea.