Implicat la sfârșitul lui octombrie într-un scandal cu iz de pariuri suspecte în tricoul Botoșaniului, caz dezvăluit în exclusivitate de FANATIK, francezul Virgile Pinson, 27 ani, a reziliat în această dimineață contractul cu clubul din Moldova.
La meciul cu Sepsi din deplasare, 2-5, el a încasat un ”galben” bizar în finalul primei reprize, când colegul Jean Drole i-a semnalat că urma să fie schimbat la pauză, un scenariu care a alarmat conducerea. Ancheta internă nu a condus însă spre nicio probă concretă împotriva atacantului. Devenit acum liber, el e pe lista Rapidului, dar UTA și Petrolul stau și ele cu ochii pe Pinson.
Jucătorul crescut în Academia lui Le Havre mai avea angajament cu ”lanterna” Superligii până la finalul campionatului. Părțile au convenit însă de comun acord asupra unei încetări amiabile a colaborării, cu plata la zi a salariului.
Pinson câștiga la Botoșani 6.000 euro pe lună, iar surse FANATIK indică faptul că, pentru viitorul contract, pretențiile ar porni de la minimum 8.000 euro. Rapidul se află în capul listei cluburilor care încearcă acum recrutarea francezului cu origini cameruneze.
Atacantul mai este însă pe radarul a încă două formații din L1. Este vorba despre UTA și Petrolul, care așteaptă deja de câteva săptămâni ca Pinson să obțină rezilierea cu Botoșaniul. Și varianta Azerbaidjan există pentru băiatul din Hexagon.
Pentru Rapid ar fi a patra achiziție importantă în mercato de iarnă, după ce giuleștenii i-au adus deja pe Borisav Burmaz, Florent Hasani și Ermal Krasniqi, toate transferuri prezentate în exclusivitate de FANATIK. Dan Șucu a pus la bătaie 1,7 milioane de euro pentru tripleta respectivă, în timp ce, în cazul lui Pinson, ar trebui să investească numai în contractul fotbalistului.
De asemenea, Petrolul insistă acum pe pista Pinson într-un moment în care-și reconfigurează complet linia ofensivă, după despărțirile de Petrovic, Omrani și, probabil, Roman. Ploieștenii negociază între timp și cu un vârf bulgar, internaționalul Alexandăr Kolev de la Krumovgrad, operațiune dezvăluită tot în exclusivitate de FANATIK.
Finanțatorul Botoșaniului, Valeriu Iftime, spune și el că ”am dat undă verde pentru reziliere cu Pinson, de la care, având în vedere talentul lui, aveam așteptări mai mari. Să ne ajute mai mult în această perioadă. Din păcate, nu s-a putut!”.
În plus, oficialul moldovenilor a admis că ”suntem în căutarea unui fundaș central, în special. Dacă reușește să încheie la Universitatea Cluj, Miron ar fi o soluție admirabilă”. Fostul stoper de la FCSB s-ar putea alătura lotului în zilele următoare, în cantonamentul pe care Botoșaniul îl va realiza în București înainte de reluarea campionatului.