O persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost rănite într-un accident grav care s-a petrecut sâmbătă, pe Autostrada Soarelui A2.
Incidentul a avut loc la kilometrul 61, în dreptul localității Lehliu Gară, județul Călărași. Acesta a fost anunțat prin Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferii angajați în trafic a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara carosabilului.
Din cauza vitezei mari cu care circula, automobilul s-a răsturnat, iar în urma impactului, o persoană a murit și alte trei au fost rănite.
Victimele au ajuns la spital cu leziuni mai mult sau mai puțin grave, însă starea lor este stabilă, potrivit Antena 3.
Sâmbătă după prânz, circulația a fost restricționată. Pe sensul de mers spre București, acesta se desfășoară doar pe banda a doua. Din această cauză, s-au format și unele cozi, valorile de trafic fiind destul de mari în această perioadă.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 15:00 și, potrivit publicației calarasipress.ro, la fața locului s-au deplasat un elicopter Smurd și o echipă de descarcerare.
Două persoane ar fi rămas încarcerate în mașină: una dintre ele a decedat, iar cealaltă a fost extrasă în stare de conștiență.
Cu doar câteva ore înainte un accident asemănător s-a petrecut în județul Argeș, pe autostrada A1. În acest caz, pompierii ISU Argeș au fost sesizați în jurul orei 07:30, cu privire la un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, la kilometrul 88, în zona comunei Rătești.
Mai multe echipe de intervenție s-au deplasat la fața locului și au găsit trei persoane de sex masculin. Una dintre ele a fost ajutată să iasă din mașină, pentru că nu s-a putut evacua singură.
Este vorba de o persoană în vârstă de 51 de ani, care a fost transportată la spital cu multiple traumatisme.