News

Accident cumplit în Suceava: mașină strivită de un TIR, șoferul a murit pe loc

Un accident teribil a avut loc, joi după amiaza, în Suceava. O mașină a fost strivită de un TIR, iar șoferul ei a murit pe loc.
20.07.2023 | 17:31
Teribil accident în Suceava: un bărbat a murit, după ce mașina sa a fost făcută praf de un TIR. Sursa foto: ISU Bucovina Suceava / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un nou accident extrem de grav în județul Suceava. Șoferul unei mașini a murit pe loc după ce vehiculul său a fost pus și simplu strivit de impactul violent cu un TIR.

Teribil accident în Suceava: un bărbat a murit, după ce mașina sa a fost făcută praf de un TIR

Comuna Cornu Luncii din Suceava pare blestemată în această săptămână. La doar două zile după accidentul cu cinci răniți din satul aparținător Băișești, un alt eveniment rutier, mult mai grav, s-a petrecut în zonă.

ADVERTISEMENT

Joi, la orele după amiezii, un accident grav s-a produs în apropiere de localitatea Cornu Luncii. Un TIR și un autoturism s-au ciocnit violent pe Drumul Național 2. În urma impactului, mașina a fost pur și simplu strivită.

Prins între fiarele contorsionate, șoferul din autovehicul nu a mai avut nicio șansă de scăpare. La locul accidentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu autospecială pentru descarcerare, autospeciala de stingere cu apă și spumă, ambulanța SMURD B2. În sprijinul intervenție au mai fost trimise și două echipaje ale Ambulanței.

ADVERTISEMENT

Persoana care conducea mașina a fost scoasă cu greu dintre fiare. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi extrasă. Imediat, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar din păcate medicii au declarat decesul.

”Un grav accident rutier s-a produs, astăzi, între un autoturism și un autotren, pe DN2E în zona localității Cornu Luncii. Au intervenit colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, dar și cu sprijinul a două echipaje SAJ.

ADVERTISEMENT

Pompierii militari au lucrat zeci de minute pentru extragerea din autoturism a șoferului încarcerat. Din nefericire, acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața”, informează ISU Bucovina Suceava.

Accident grav produs în Cornu Luncii și în urmă cu două zile

În aceeași localitate din Suceava, un alt accident grav a avut loc în noaptea de marți spre miercuri. Un microbuz și un autoturism au intrat în coliziune. Cinci persoane, una din microbuz și patru din autoturism, au necesitat îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Două dintre victime, una din microbuz și cealaltă din autoturism, au rămas încarcerate și au necesitat intervenția echipei de descarcerare pentru a fi extrase din mașini.

Toate victimele – e vorba de trei adolescenți cu vârste între 16 și 17 ani, un tânăr de 19 ani și un bărbat de 38 de ani – au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

ADVERTISEMENT