News

Accident grav în Suceava: coliziune între un microbuz și un TIR. Mai multe persoane rănite

Un accident grav a avut loc în județul Suceava. Un microbuz și un TIR au intrat în coliziune. Mai multe persoane au fost rănite.
17.11.2023 | 14:58
Accident grav in Suceava coliziune intre un microbuz si un TIR Mai multe persoane ranite
Plan Roșu de intervenție după un grav accident produs în Suceava. Impact între un microbuz și un TIR. Sursa foto: ISU Suceava / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Accident grav în județul Suceava. O coliziune violentă a avut loc între un microbuz și un TIR, în localitatea Valea Putnei. Dat fiind numărul mare de persoane implicate, Planul Roșu de intervenție a fost activat.

Plan Roșu de intervenție după un grav accident produs în Suceava. Impact între un microbuz și un TIR

Din informațiile oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava aflăm că în accidentul rutier sunt implicate 12 persoane. Dintre acestea, 7 au suferit răni și au primit ajutor medical la fața locului. Ele sunt conștiente.

ADVERTISEMENT

S-a decis ca doar 3 persoane, conștiente și cooperante, să fie transportate la spital, pentru investigații suplimentare. Celelalte au rămas sub observația cadrelor medicale și paramedicale prezente la locul impactului. Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat în jurul orei 15.15.

”Pe DN 17 – localitatea Valea Putnei – s-a produs un accident rutier între un microbuz și autocamion. Pentru gestionarea eficientă și asigurarea asistenței medicale de urgență tuturor persoanelor implicate, la nivelul județului Suceava a fost activat Planul roșu de intervenție.

ADVERTISEMENT

La locul evenimentului au fost alocate 3 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 echipaje de descarcerare și 3 ambulanțe SAJ. Misiunea este în dinamică”, anunță ISU Suceava.

În urma acestui accident, centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române anunță că traficul este blocat pe DN 17 Câmpulung Moldovenesc – Mestecăniș, în zona localității Valea Putnei. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 16.00.

ADVERTISEMENT

Accident tragic în Sibiu. Pieton lovit mortal de o betonieră

Vineri, un alt accident cu urmări tragice a avut loc în centrul țării. În Sibiu, o persoană care trecea strada pe trecerea de pietoni a fost lovită mortal de o autobetonieră. Impactul a fost unul puternic, iar victima a decedat.

Victima este o femeie. ”La sosirea echipajului de ambulanță, femeia prezenta leziunii incompatibile cu viața și din păcate a fost declarat decesul”, spun reprezentanții SAJ Sibiu, citați de Ora de Sibiu.

ADVERTISEMENT

În acest moment, polițiștii Biroului Rutier Sibiu fac cercetări pentru a stabili cum anume s-a produs accidentul. Evenimentul a avut loc la o trecere prevăzută cu semafor în funcțiune. Cercetările vor edifica dacă femeia a trecut strada regulamentar sau nu.

ADVERTISEMENT