News

Accident mortal în Satu Mare. Doi pietoni, spulberați de o șoferiță de 37 de ani

Un accident mortal a avut loc vineri seara în județul Satu Mare. Doi pietoni, ambii bărbați, au fost spulberați de o șoferiță de 37 de ani.
24.11.2023 | 20:01
Accident mortal in Satu Mare Doi pietoni spulberati de o soferita de 37 de ani
Accident tragic în Satu Mare: doi pietoni, ambii bărbați, spulberați de o șoferiță de 37 de ani. Sursa foto: presasm.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Final de săptămână lucrătoare cu un accident mortal în județul Satu Mare, acolo unde doi pietoni au murit după ce au fost loviți de o mașină condusă de o femeie de 37 de ani.

Accident tragic în Satu Mare: doi pietoni, ambii bărbați, spulberați de o șoferiță de 37 de ani

Din primele informații, tragedia avut loc în jurul orei 17.00, în localitatea Călinești-Oaș. Doi pietoni, ambii bărbați, au murit după ce au fost spulberați de o mașină la volanul căreia se afla o tânără de 37 de ani.

ADVERTISEMENT

Conform presei locale, cele două persoane se deplasau neregulamentar, pe partea carosabilă. În ciuda faptului că vizibilitatea era bună, conducătoarea auto nu a observat victimele și le-a lovit în plin. Și-au pierdut viața doi bărbați de 49 și 55 de ani.

În scurt timp, la locul tragediei au ajuns echipaje de poliție, dar și un echipaj SMURD. Femeia aflată la volanul mașinii a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În prezent, se fac cercetări la fața locului pentru a determina cu exactitate care au fost cauzele producerii accidentului rutier.

ADVERTISEMENT

La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 109 L, în localitatea Călinești-Oaș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o conducătoare auto, de 37 de ani, ar fi accidentat doi bărbați, de 49 și 55 de ani, din Călinești-Oaș, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.

ADVERTISEMENT

Din producerea evenimentului, a rezultat decesul celor doi pietoni. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, anunță IPJ Satu Mare, pentru presasm.ro.

Tot în Satu Mare, joi, o femeie a fost lovită în plin de o mașină, în timp ce se afla în traversarea străzii prin loc semnalizat și marcat corespunzător, mai exact pe trecerea de pietoni. Aceasta a ajuns la spital.

ADVERTISEMENT

Statistică alarmantă: Pietonii, vinovați de cele mai multe accidente grave din țara noastră

În primele 9 luni din 2023, aproape 200 de oameni au murit în România în accidente produse din cauza pietonilor. O statistică a Poliției Române prezentată de Adevărul arată că cele mai multe accidente grave produse în 2023, 515, au avut loc din cauza ”indisciplinei pietonilor”. Ele s-au soldat cu moartea a 199 de persoane și rănirea gravă a 320 de persoane.

ADVERTISEMENT