Ecaterina Ladin, actrița care o interpretează pe Dalida în serialul Pro TV Las Fierbinți, a dat de înțeles că ar putea lua o pauză de la filmări. Vedeta a vrut ca telespectatorii să afle acest lucru chiar de la ea, așa că a avut un mesaj important.
Interpreta Dalidei din Las Fierbinți ar putea apărea mai rar în serial în următorul sezon. Actrița a făcut un anunț important chiar pe rețelele sociale, acolo unde a postat mai multe fotografii.
Ecaterina Ladin (40 de ani) este căsătorită cu omul de afaceri Laurențiu Ladin, originar din Republica Moldova. Împreună au doi băieți, Marcu și Petru, iar actrița a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară.
Potrivit unor surse din anturajul său, Ecaterina Ladin ar urma să aducă pe lume tot un băiat, notează news18.ro. Internauții au felicitat-o pentru sarcină în secțiunea de comentarii.
“Sarcină ușoară!”, “După doi băieți, așteptăm și o fetiță”, “Felicitări!!!Dumnezeu să vă binecuvânteze!!!”, “Felicitări, familie frumoasă!!!”, sunt câteva dintre mesajele primite de Ecaterina Ladin la postarea de pe Instagram.
Acum ceva timp, actrița a declarat, în cadrul unui interviu, că își dorește să devină mamă din nou și să aibă și o fetiță. Fiul cel mare al vedetei are 7 ani, iar cel mic 2 ani.
La începutul acestui an, Dalida din Las Fierbinți a vorbit despre posibilitatea de a renunța la meseria care a făcut-o cunoscută. Rolul din serialul de la Pro TV i-a adus multă apreciere din partea publicului și iubește ceea ce face.
Atunci când nu este la filmările pentru Las Fierbinți, actrița se află pe scena teatrului, astfel că are un program destul de încărcat. Cu toate că îi place meseria sa, Ecaterina Ladin știe că, la un moment dat, vrea să se retragă.
Mai mult, vedeta are de gând să se mute din țară în momentul în care va renunța la actorie. Interpreta Dalidei vrea să fie undeva departe, unde este liniște.
“Iubesc prea mult ce fac și din câte cred eu îmi și iese și nu vreau să schimb nimic. Tot în actorie aș mai adăuga, aș mai face un film. Dar nu prea am timp să mai fac. Aș mai vrea să fiu în încă un musical cum e Mama Mia. Plăcerea este prea mare.
La 55 de ani, mă gândesc eu, așa, să mă retrag din activitate. Undeva în Grecia, pe o insulă, o tavernă mică acolo, câteva camere de închiriat și să stau dimineață așa…”, a declarat Ecaterina Ladin în cadrul emisiunii Vorbește lunea, de la Pro TV.