Life

Acuzații grave pentru producătorii de la Mireasa după ultima gală: „Votăm ca fraierii”

Producătorii emisiunii Mireasa primesc acuzații grave din partea telespectatorilor după cea mai recentă gală.
08.11.2021 | 12:52
Acuzatii grave pentru producatorii de la Mireasa dupa ultima gala Votam ca fraierii
Producătorii de la Mireasa, acuzați că umblă la voturi. Foto: captură Antena 1
ADVERTISEMENT

Deznodământul galei de săptămâna trecută s-a lăsat cu vociferări din partea fanilor emisiunii Mireasa. Telespectatorii sunt extrem de nemulțumiți de clasamentul anunțat de Gabriela Cristea în urma voturilor prin SMS, dar și de faptul că nimeni nu a părăsit casa, așa cum se anunțase toată săptămâna.

Pe pagina de Youtube a emisiunii de la Antena 1, mai multe persoane și-au exprimat revolta acuzând producția că umblă la voturi, lucru cu care deja s-au obișnuit, căci nu este prima oară când topul preferaților este pus la îndoială de fanii show-ului.

ADVERTISEMENT

Alexandru și Ana au fost preferații telespectatorilor, iar Raluca și Ionuț au fost propuși spre eliminare. Nimeni nu a părăsit, însă, competiția.
În cazul mamelor, doamna Alina a fost declarată drept cea mai votată concurentă, lucru care a stârnit vociferări în rândul fanilor.

Telespectatorii, nemulțumiți de deznodământul galei

Gala din 6 noiembrie, prezentată de Gabriela Cristea, i-a luat prin surprindere chiar și pe participanți. Concurenții reality-show-ului matrimonial se așteptau ca unul dintre ei să plece, dar producătorii le-au făcut o surpriză, totul rezumându-se doar la simple nominalizări spre eliminare.

ADVERTISEMENT

„Ana și Alex sunt cei mai criticați în online și, cu toate astea, sunt în fruntea clasamentului. Nefiind logic și firesc, înseamnă că ceva nu-i în regulă;

„Nu înțeleg o chestie. La sfârșitul ediției de ieri, Simona Gherghe a spus că astăzi cu siguranță cineva va pleca acasă. Să ghicesc! Noi, telespectatorii, votăm ca fraierii o săptămână între Ionuț și Raluca, după care gala viitoare vor fi în top;

ADVERTISEMENT

Doar idioții pot crede că este mama săptămânii una care abia a venit”, sunt câteva dintre acuzațiile aduse de telespectatorii Mireasa pe Youtube.

Show-ul a ajuns la al patrulea sezon

Mireasa este unul dintre cele mai urmărite reality-show-uri din România. Emisiunea este prezentată de Simona Gherghe și Gabriela Cristea, iar în toamnă concursul a ajuns la cel de-al patrulea sezon.

ADVERTISEMENT

Potrivit regulamentului, cuplul care reușește să convingă publicul în marea finală este desemnat câștigător. Participanții au ocazia să se căsătorească în direct la sfârșitul competiției, cum s-a întâmplat, de altfel, sezonul trecut cu învingătorii Maria și Liviu.

Conceptul Mireasa a mai fost prezent pe micile ecrane sub alte denumiri. Prima emisiune, difuzată de Kanal D, s-a numit Noră pentru mama. Emisiunea și-a schimbat numele apoi în „Mireasă pentru fiul meu”, pe care o prezenta Mirela Boureanu Vaida.

 

ADVERTISEMENT