Adela Popescu a apărut la televizor așa cum o văd doar soțul și copiii. Prezentatoarea emisiunii „Vorbește lumea” a intrat în direct în această dimineață de pe canapeaua ei de acasă, iar când au văzut-o Theo Rose și Jorge au fost extrem de surprinși.
De ce? Ei bine, realizatoarea tv nu a mai avut timp să își pună înainte să înceapă matinalul, așa că a stat cu ea pe parcursul emisiunii. Imaginea cu vedeta face cât o mie de cuvinte. Cu ocazia acestei apariții inedite, a dezvăluit unul dintre trucurile de frumusețe la care apelează frecvent.
Adela și-a făcut o mască cu ou și miere de albine. Nu a avut nicio sfială să apară așa în fața unei țări întregi. Dezinvoltă ca de obicei, a făcut și o glumă pe seama feței sale, spunând că probabil oamenii se miră cum de a reușit să facă trei copii cu o astfel de înfățișare.
„Este oul pe care l-am spart ieri. Mi l-am pus pe față în combinație cu niște miere.
Toată lumea se miră cum am făcut trei copii. I-am făcut în locuri publice, hai să vă zic asta”, a declarat Adela Popescu la PRO TV.
Colegii ei de emisiune, Șurubel și Bogdan s-au întors în platou după perioada de izolare, aceștia având teste negative la coronavirus.
Co-prezentatorii „Vorbește lumea” i-au spus Adelei că abia așteaptă să revină și ea în platou, lucru care se va întâmpla cât de curând.
Adela Popescu se simte bine în urma infectării cu Covid-19, care i-a băgat în izolare și pe colegii ei de la PRO.
Producătorii matinalului au apelat la soluția de urgență, căci vedeta nu a putut prezenta emisiunea fiind nevoită să stea în casă.
Au prezentat, pe rând, Cătălin Măruță, iar apoi au preluat frâiele emisiunii Theo Rose și Jorge.
Theo Rose este una dintre vedetele la care PRO TV apelează din ce în ce mai des pentru producțiile postului.
Vedeta a mai făcut parte din proiectul „Vorbește lumea”, în vara trecută. De asemenea, cântăreața a fost și gazda show-ului SuperStar România, prezentând semifinalele și marea finală. Criticii spun că olteanca se descurcă foarte bine și în postura de prezentatoare.