Life

Adela Popescu, mesaj emoționant în zi de Paște. Cum s-a pozat cu băieții ei

Adela Popescu este o familistă convinsă, iar mesajele pe care vedeta PRO TV le postează pe rețelele de socializare, cu ocazii speciale, spun totul despre împlinirea ei sufletească.
25.04.2022 | 16:43
Adela Popescu, prezentatoare de televiziune. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Adela Popescu nu și-a uitat originile nici în ziua de Paște. Vedeta PRO TV este o familistă convinsă, în timp ce alte celebrități aleg să plece de sărbători în destinații luxoase, la mii de kilometri depărtare, de multe ori fără copii.

Adela Popescu, la țară, de Paște, alături de familia ei

Pentru Adela Popescu, fiecare moment de odihnă, precum binemeritata minivacanță de Paște este prilejul să se întoarcă la locul de baștină.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea matinalului „Vorbește lumea” a petrecut sărbătoarea Învierii Domnului la țară, alături de cei trei băieți și de soțul ei, Radu Vâlcan.

Vedeta a postat câteva fotografii cu familia cu care se mândrește nespus de mult pe pagina personală de Facebook. Imaginile au fost însoțite de un text emoționant. În  mesaj, Adela mulțumește pentru că se poate bucura de cei dragi.

ADVERTISEMENT

Actrița a scris că în urmă cu câțiva ani nu își imagina că va avea o familie atât de frumoasă, iar de când a devenit mamă tot Universul ei a fost dat peste cap… în bine!

Descrierea stării pe care o trăiește acum prezentatoarea de la PRO TV a primit o serie de aprecieri pe rețeaua de socializare. Fanii i-au urat lucruri frumoase, specifice acestei perioade din an. Pozele pe care nevasta lui Radu Vâlcan le-a postat au strâns peste 8.000 de like-uri în doar două ore.

ADVERTISEMENT

„Acum mulțumesc pentru că suntem”

„Au fost ani în care mulțumeam pentru că am. Acum mulțumesc pentru că suntem. Toți. Ce poți să îți dorești mai mult de Paște?”, a scris Adela Popescu.

Realizatoarea TV face referire cu siguranță la episodul prin care a trecut recent, când panica s-a instalat în familia ei după ce a făcut Covid.

ADVERTISEMENT

„Te admir maxim. Nu ești genul de vedetă cu nasul pe sus. Ești naturală și sinceră!; Este minunat la țară. Mă bucur pentru tine că poți să le demonstrezi copiilor ceea ce ai trăit și tu”, sunt doar două dintre sutele de comentarii pe care le-au scris fanii vedetei.

ADVERTISEMENT