News

Administrația Biden va emite mai multe sancțiuni împotriva Rusiei. O serie de oficiali, expulzați

15.04.2021 | 09:09
Administratia Biden va emite mai multe sanctiuni impotriva Rusiei O serie de oficiali expulzati
ADVERTISEMENT

​Administrația americană condusă de Joe Biden are în plan aplicarea unor serii importante de sancțiuni la adresa Rusiei. Măsura va viza mai multe persoane şi entităţi și va presupune inclusiv expulzări.

Potrivit presei de peste ocean, sancțiunile plănuite de Casa Albă ar face parte dintr-un set de reacții ale executivului american la o încălcare a securității cibernetice, identificată în decembrie anul trecut, şi despre care guvernul SUA a spus că a fost probabil întrerpinsă de Rusia.

ADVERTISEMENT

Totodată, se așteaptă ca Administrația de la Washington să emită un ordin executiv care interzice instituțiilor financiare americane să achiziționeze obligațiuni în ruble începând cu iunie 2021.

Administrația Biden va aplica mai multe sancțiuni împotriva Rusiei

Într-un moment diplomatic extrem de tensionat dintre cele două mari puteri militare ale lumii, SUA și Rusia, noua Administrație de la Casa Albă intenţionează să anunțe joi o serie de sancţiuni la adresa Rusiei, decizie care va viza mai multe persoane şi entităţi oficiale, anunță CBS News.

ADVERTISEMENT

Washington-ul vine cu aceste sancțiuni ca o reacție față de o încălcare a securităţii cibernetice, identificată în decembrie anul trecut, şi despre care guvernul SUA a spus că a fost probabil orchestrată de Rusia.

În urmă cu un an, cercetătorii în materie de securitate cibernetică au identificat un atac al unui software numit SolarWinds – o intruziune care le-a permis infractorilor cibernetici acces la 18.000 de rețele de calculatoare guvernamentale și private.

ADVERTISEMENT

Atunci, comunitatea americană de informații a identificat hackerii din Rusia a fi în spatele atacului. Rușii au obținut acces la fișiere digitale ale mai multor agenții guvernamentale americane, inclusiv Trezoreria, Justiția și Departamentele de stat.

Mai mulți oficiali ruși, expulzați din SUA

Președintele Microsoft, Brad Smith, a spus în februarie, la emisiunea ”60 de minute” că atacul SolarWinds a fost ”cel mai mare și mai sofisticat pe care l-a văzut vreodată lumea”.

ADVERTISEMENT

Presa americană mai notează că se aşteaptă ca aproximativ 30 de entităţi să se confrunte cu sancţiuni pentru încălcarea securităţii cibernetice a companiei SolarWinds sau pentru amestec în alegerile din SUA, iar aproximativ 10 oficiali ruşi să fie expulzaţi.

Tot în această perioadă, relațiile SUA-Rusia s-au răcit extrem de mult la nivel diplomatic. Casa Albă a avertizat public Rusia împotriva acțiunilor agresive din Ucraina. Rusia a trimis peste 40.000 de soldați la granița de est a Ucrainei și peste 40.000 în Crimeea, regiunea pe care Putin a anexat-o departe de Ucraina și a declarat-o rusă în 2014.

Miercuri, la o întâlnire la Bruxelles cu aliații NATO, secretarul de stat american, Antony Blinken, a spus: ”Suntem profund îngrijorați de ceea ce vedem, de acțiunile agresive în curs de desfășurare ale Rusiei, retorica îndreptată către Ucraina”.

ADVERTISEMENT
Tags: