Rapid – FC U Craiova 1948 este primul blockbuster al etapei a 25-a din SuperLiga. Adrian Mititelu, patronul oaspeților, îl va înfrunta pe Adrian Mutu, cei care i-a antrenat echipa în perioada mai – octombrie 2021.
Adrian Mititelu a intervenit telefonic la ultima ediție din această săptămână a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI și a prefațat duelul Rapid – FC U Craiova 1948. Derby-ul din Giulești se joacă astăzi, de la ora 20:00.
Printre numeroase subiecte, patronul oltenilor a dezvăluit că regretă faptul că „Briliantul” nu mai este antrenorul echipei sale și modul prin care ar fi putut să îl păstreze în Bănie. „I-am transmis lui Mutu din detenție printr-un prieten comun că o să îi batem. Spune-i lui Adrian că o să îi batem.
S-a potrivit, dar dacă eram eu acasă cred că erau lucrurile altfel. Există această probabilitate. Eu eram foarte compatibil cu el și vorbeam și vorbesc cu el. Din păcate nu l-au ajutat nici rezultatele, a avut și foarte mult ghinion, n-a avut jucătorii care ulterilor s-au dovedit a fi foarte utili, gen Bauza, la dispoziție. A fost o serie de factori.
Nu l-a dat nimeni afară așa cum s-a auzit. Efectiv și el a zis că e nevoie de o schimbare, echipa nu are rezultate. Nu a fost o demitere clasică.
Mie îmi place, mi-a placut de el. Îmi place și ca om și ca antrenor. Cu siguranță e plauzibil o astfel de ipoteză. Nu știi niciodată în fotbal, dar e plauzibilă o astfel de ipoteză”, a declarat Adrian Mititelu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
VEZI VIDEO MAI JOS
În cele cinci luni petrecute în Bănie în calitate de antrenor al lui FC U Craiova 1948, Adrian Mutu a obținut doar 12 puncte din tot atâtea meciuri jucate. În tur, în partida jucată la Severin, formația patronată de Mititelu s-a impus cu 1-0, finalul fiind umbrit de scandalul care l-a avut ca protagonist pe Săpunaru.
FC U Craiova 1948 este „bestia nera” pentru giuleșteni. De când gruparea olteană a fost reactivată de Adrian Mititelu, Rapid nu a reușit să câștige nici măcar o dată.
Nu uitați: puteți urmări FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30, pe toate rețelele de socializare „fanatice” din online, de la site-ul FANATIK.RO la canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial și pagina de Facebook FANATIK și până la la contul FANATIK de pe Tik-Tok.