News

Adrian Streinu-Cercel, despre câți copii bolnavi de COVID-19 sunt internați în secțiile ATI de la Matei Balș

09.09.2020 | 10:50
Adrian StreinuCercel despre cati copii bolnavi de COVID19 sunt internati in sectiile ATI de la Matei Bals
ADVERTISEMENT

Cu câteva zile până la startul școlilor, profesorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș” din Capitală, a vorbit despre situația pandemiei de Covid-19 în România.

În preajma debutului noului an școlar și universitar, Streinu-Cercel a mai vorbit și despre numărul de copii cu Covid-19 care sunt internați pe secțiile ATI de la ”Matei Balș”.

ADVERTISEMENT

Acesta dezvăluie că, în acest moment, la Anestezie și Terapie Intensivă în spitalul pe care îl conduce sunt peste 20 de pacienți minori.

Adrian Streinu-Cercel anunță câți copii cu COVID-19 sunt internați în secțiile ATI de la Matei Balș

Directorul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a anunțat în cursul acestei săptămâni care este numărul copiilor aflați în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la unitatea medicală pe care o conduce.

ADVERTISEMENT

Multe voci au spus, încă de la startul epidemiei de Covid-19 din țara noastră, că tinerii nu dezvoltă forme severe ale bolii. Ei bine, contrar semnalelor primite din partea mai multor doctori, statisticile par a contrazice acest lucru.

Prezent în cadrul emisiunii ” Marius Tucă Show”, medicul Streinu-Cercel a anunțat că în momentul de față, la ”Matei Balș”, sunt internați la secțiile ATI un număr de 21 de copii cu forme grave și medii de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Datele prezentate de acesta vin în contextul în care, odată cu începerea școlii, s-a vehiculat ideea conform căreia numărul elevilor infectați cu Covid-19 ar putea să crească.

Recent, Microbiologul Alexandru Rafila, membru al Organizației Mondiale a Sănătății, a încercat să-i liniștească pe părinți și le-a transmis să își trimită copiii la școală.

ADVERTISEMENT

”Părinții trebuie să înțeleagă că trebuie să își asume acest risc – trebuie să își lase copiii să meargă la scoală pentru că altfel consecințele pe termen lung ale modului în care se vor dezvolta acești copii vor fi nefavorabile. Nu cred că vreun părinte dorește ca copilul să aibă dificultăți de integrare în societate, de comunicare.”, spunea Dr. Rafila.

Anunț alarmant privind durata epidemiei făcut de Streinu-Cercel

Prof. dr. Adrian Streinu a vorbit și despre evoluția pandemiei de coronavirus din România. Managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti este de părere că virusul a căpătat putere și poate să stea în mijlocul populației 2-3 ani de zile.

”Nu ai cum să oprești pandemia în timp real… doar dacă țările fac asta în același timp. O singură țară a fost care a reușit să stopeze, China. Am avut un start foarte bun. Lucrurile au evoluat foarte bine. Nu a fost răbdare. Aceste lucruri nu te lasă nepedepsit.

Acest virus se comportă ca leul care intră în pădure. Decursul unei epidemii…poate să stea în mijlocul populației 2 – 3 ani de zile.

Virusul a luat-o pe căi diferite. Mulți asimptomatici. Cei care au fost asimptomatici au fost pionii. Ca și când vara asta nu am fi putut să stam potoliți. Chiar dacă anul trecut nu au fost în concediu, acum parcă au vrut special să se ducă în concedii. Măsurile s-au luat în toate țările”, a declarat profesorul Adrian Streinu Cercel la emisiunea “Marius Tucă Show”.

ADVERTISEMENT