Life

Alec Baldwin s-a temut pentru viața lui din cauza lui Donald Trump. Ce a declarat fostul președinte despre actor

Alec Baldwin s-a temut pentru viața lui din cauza lui Donald Trump. Ce a declarat fostul președinte despre actor, care în 2021 a împușcat mortal o femeie pe platourile de filmare.
20.08.2022 | 17:57
Alec Baldwin sa temut pentru viata lui din cauza lui Donald Trump Ce a declarat fostul presedinte despre actor
Alec Baldwin s-a temut pentru viața lui din cauza lui Donald Trump. Sursa foto: hepta.ro/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Alec Baldwin s-a temut pentru viața lui din cauza unor declarații ale lui Donald Trump. Fostul președinte consideră că actorul a provocat intenționat accidentul tragic din octombrie 2021, în care o persoană și-a pierdut viața.

Alec Baldwin s-a temut pentru viața lui din cauza lui Donald Trump

Donald Trump a declarat, în cadrul unui podcast, că Alec Baldwin este “un individ cu probleme”. Fostul președinte nu are o părere foarte bună despre actor, pe care îl urmărește de mai mult timp.

ADVERTISEMENT

Fostul lider SUA este de părere că accidentul din octombrie 2021, atunci când actorul a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins, nu ar fi fost unul întâmplător. Joel Souza, regizorul filmului, a fost rănit atunci, însă acesta a supraviețuit împușcăturii.

Fostul președinte crede că Alec Baldwin este cel care a adus gloanțele reale pe platoul de filmare și că i-a împușcat intenționat pe cei doi.

ADVERTISEMENT

“E ceva în neregulă cu el. Îl urmăresc de ani de zile. Se ia la bătaie cu reporterii. (…) De obicei, când e vorba de cineva ca el, după părerea mea, el are ceva de-a face cu asta (n.r. cu împușcătura).”, spunea Trump anul trecut, potrivit Insider.

Alec Baldwin a recunoscut că s-a temut pentru viața lui din cauza tensiunilor dintre el și Donald Trump.

ADVERTISEMENT

Cunoscutul actor s-a temut să nu devină ținta fanilor lui Donald Trump și, implicit, a unora dintre cei care au fost implicați în asediul Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

“Faptul că a susținut că eu am ucis-o pe Halyna Hutchins intenționat putea fi un motiv pentru fanii lui să mă ia în colimator.

ADVERTISEMENT

Trump, care a instruit oameni să comită fărădelegi, m-a indicat pe mine ca fiind responsabil de moartea acesteia.”, a declarat actorul în cadrul unui interviu pentru CNN, citat de TMZ.

În trecut, Alec Baldwin l-a portretizat pe Donald Trump în mai multe scene comice, în cadrul show-ului de televiziune Saturday Night Live, acesta fiind motivul pentru care fostul președinte nu-l suportă pe actor.

Ce au stabilit experții FBI în cazul tragediei în care a fost implicat Alec Baldwin

Potrivit unui raport al FBI, Alec Baldwin a apăsat trăgaciul armei care a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare ale westernului “Rust”, conform Sky News.

Actorul a susținut de mai multe ori că arma s-a descărcat accidental. Această ipoteză a fost eliminată de agenții federali americani.

Experții Biroului Federal de Investigații susțin că este imposibil ca arma să se fi descărcat singură.

Concluzia raportului FBI a fost evaluată și de către Biroul de Investigații Medicale din New Mexico. În continuare, moartea Halynei Hutchins este considerată a fi una accidentală.

În timpul filmării scenei care a dus la accidentul tragic, Baldwin a crezut că arma nu avea muniție. În cadrul unui interviu, actorul a declarat că nu se simte vinovat pentru cele întâmplate.

“Cineva este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat, dar știu că nu sunt eu.”, a declarat el.

ADVERTISEMENT
Tags: