News

Alertă în județul Neamț: Un bărbat din Roman a găsit un proiectil și l-a adus la poliție în portbagajul mașinii

Momente de panică la Roman. Un localnic a găsit un proiectil și l-a transportat în mașina sa. Bărbatul a parcat-o în fața sediului de Poliție.
23.07.2023 | 19:05
Alerta in judetul Neamt Un barbat din Roman a gasit un proiectil si la adus la politie in portbagajul masinii
Un proiectil găsit în pădure provoacă panică și restricții de trafic. Foto: Colaj Fanatik/IPJ Neamț.
ADVERTISEMENT

Un incident tensionat a avut loc, duminică, 23 iulie, la sediul Poliției municipiului Roman din Neamț, generând panică în zonă. Un bărbat în vârstă de 41 de ani s-a prezentat la sediul poliției și a declarat că a găsit un proiectil într-o pădure.

Un bărbat din Roman a găsit un proiectil în pădure

Conștient de pericolul pe care îl presupunea proiectilul, acesta a menționat că îl transportase în mașina sa, parcată în fața Poliției. În urma raportării acestui incident delicat, autoritățile au luat măsuri imediate pentru a proteja cetățenii și au restricționat traficul rutier și pietonal în zonă.

ADVERTISEMENT

Pentru gestionarea situației, s-a cerut intervenția specialiștilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Cu ajutorul acestora, proiectilul a fost ridicat în jurul orei 17:45, iar restricțiile de trafic au fost anulate.

În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal împotriva bărbatului, sub acuzația de nerespectare a regimului armelor și munițiilor conform articolului 346 din Codul penal.

ADVERTISEMENT

“La data de 23 iulie, în jurul orei 16, la sediul Poliției municipiului Roman, s-a prezentat un bărbat de 41 de ani, care a precizat că ar fi găsit în pădure un proiectil. Acesta a menționat faptul că proiectilul se află depozitat în mașina sa, parcată în fata Poliției municipiului Roman. (…)

Proiectilul a fost ridicat de către reprezentanții ISU Neamț. A fost redeschis traficul rutier și pietonal. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 346 Cod penal”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

ADVERTISEMENT

Încă o “surpriză” pentru polițiștii din Neamț

Un caz similar a avut loc în septembrie 2021, atunci când un localnic de 42 de ani a găsit un proiectil exploziv într-o pădure din comuna Vânători Neamț și a hotărât să îl transporte în  sediul Poliției. Autoritățile au fost alertate, iar echipa de pirotehniști din cadrul ISU Neamț a intervenit imediat pentru a gestiona situația de urgență.

Elementul de muniție, un proiectil de calibru 47 mm, a fost descoperit t în timp ce bărbatul  culegea ciuperci în pădurea Braniște. Fără să solicite ajutor specializat, bărbatul a decis să transporte proiectilul până la sediul Poliției orașului Târgu Neamț.

ADVERTISEMENT

În momentul în care autoritățile au fost alertate cu privire la acest incident periculos, au acționat prompt și au cerut intervenția echipei de pirotehniști din cadrul ISU Neamț.

 

ADVERTISEMENT