Fotbal international

Alex Maxim vrea să rămână „legat” de Marius Șumudică: „Aș rămâne alături de staff-ul lui oriunde ar merge”

17.05.2020 | 22:08
Alex Maxim vrea sa ramana legat de Marius Sumudica As ramane alaturi de stafful lui oriunde ar merge
ADVERTISEMENT

Alexandru Maxim, mijlocașul lui Gaziantep, a vorbit despre situația de coronavirus din Turcia, dar nu știe când se va mai putea relua Superliga. Totodată, mijlocașul este dispus să rămână alături de staff-ul lui Marius Șumudică, indiferent de locul în care va merge.

Alexandru Maxim, despre situația din Turcia

Alexandru Maxim, mijlocașul lui Gaziantep, a vorbit despre situația din Turcia și a explicat că nu se cunosc foarte multe detalii despre reluarea campionatului:

ADVERTISEMENT

„Sunt bine, în ultimele două săptămâni am stat în carantină, nu e simplu. Șumudică a zis bine despre situația din carantina din Turcia.

Nu încerc să mă gândesc foarte mult la lucrurile astea, încerc să fac alte lucruri pe care nu puteam să le fac până acum. Încerc să citesc, să mă uit la filme”.

ADVERTISEMENT

„Din câte am înțeles, nu se știe foarte clar când vom putea începe competiția. Sper să se întâmple acest lucru cât mai repede. S-a văzut în a doua repriză a meciurilor din Bundesliga, că jucătorii nu au ritmul pe care îl aveau înainte”, a spus Alex Maxim la TV DigiSport.

„Vreau să rămân alături de staff-ul lui Marius Șumudică”

„Echipa a început deja antrenamentele, abia aștept să mă văd cu băieții și să revin pe teren. Cred că va fi destul de dificil, am auzit că la Beșiktaș sunt infectați vreo opt persoane, printre care și jucători.

ADVERTISEMENT

Mi se pare imposibil să te antrenezi două săptămâni și să reiei campionatul după două luni de pauză. În Turcia se testează. Nu regret că am plecat de la Mainz, nu îmi doresc decât să termin campionatul aici în Turcia”, a continuat Alex Maxim.

„Cluburile vor avea o discuție ca eu să pot să rămân încă două luni în Turcia. Mi-aș dori să continui alături de staff-ul lui Marius Șumudică, indiferent de locul unde vor ajunge.

ADVERTISEMENT

Ne-am apropiat destul de mult în ultima perioadă, e o persoană cu care pot vorbi direct, apreciez sinceritatea și faptul că la dânsul cuvântul e cu adevărat cuvânt.

Până acum am vorbit doar cu Nicolae Dică, după acea perioadă nu am mai vorbit cu nimeni, însă îmi doresc să fac parte din lotul naționalei”, a mai spus mijlocașul român.

ADVERTISEMENT